Iti dau reducere 1% la PC Garage

27 aprilie 2009

Primarul din Marginea fuge de comisarii de mediu

Primăria Marginea a fost sancţionată de Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu Suceava cu 15.000 lei pentru depozitele necontrolate de deşeuri depistate de comisari. Şeful Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu Suceava, Adriana Iordache, a declarat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că în comună, comisarii au efectuat un prim control pe data de 22 aprilie şi au revenit pe data de 24, dar nu s-a reuşit să se ia legătura cu primarul nici măcar telefonic, acesta nedorind să răspundă comisarilor. „Viceprimarului i-a răspuns la telefon, însă comisarilor nu. Se spunea că este plecat la Judecătorie şi a fost aşteptat, dar nici la ora 16, după încheierea programului instanţei nu a mai revenit la primărie”, a precizat Adriana Iordache.

Aceasta a menţionat că la Marginea s-au găsit depozitări de deşeuri pe albia majoră a pârâului Suceviţa, aceasta nefiind prima abatere, anul trecut Primăria fiind sancţionată de două ori.

„Când i-a răspuns viceprimarului i-a spus să nu semneze procesul verbal, de aceea i l-am trimis prin poştă. A semnat doar raportul de inspecţie”, a mai spus Adriana Iordache, cu menţiunea că situaţia este cu atât mai gravă cu cât în această comună chiar funcţionează o firmă ce se ocupă de colectarea selectivă a deşeurilor, iar serviciul de salubrizare al administraţiei nu funcţionează. „Nu suntem rău-intenţionaţi, dar unde vedem că primarii nu se preocupă deloc de salubrizare, îi sancţionăm”, a mai declarat şeful Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu Suceava, adăugând că primăria riscă la o următoare verificare o amendă de 50.000 lei dacă nu pune în aplicare măsurile trasate de comisari şi abaterea se repetă. Aceasta a mai precizat că în urmă cu 2 ani a fost demarat un proiect PHARE pentru achiziţionarea a două autospeciale şi a câte 2.000 de europubele şi eurocontainere, dar nu s-a concretizat.

Un exemplu pozitiv de implicare şi asumare a răspunderii a fost dat de primarul comunei Horodnic de Sus. „S-a semnalat că pe platforma de deşeuri, numită „la Barc”, o mare parte din deşeurile menajere şi reciclabile ardeau. Primarul, deşi aflat bolnav acasă, a venit imediat, a semnat nota de constatare şi a trimis imediat oamenii să stingă focul. A plătit şi amenda, asumându-şi responsabilitatea”, a mai spus Adriana Iordache.Primăria Marginea a fost sancţionată de Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu Suceava cu 15.000 lei pentru depozitele necontrolate de deşeuri depistate de comisari. Şeful Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu Suceava, Adriana Iordache, a declarat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că în comună, comisarii au efectuat un prim control pe data de 22 aprilie şi au revenit pe data de 24, dar nu s-a reuşit să se ia legătura cu primarul nici măcar telefonic, acesta nedorind să răspundă comisarilor. „Viceprimarului i-a răspuns la telefon, însă comisarilor nu. Se spunea că este plecat la Judecătorie şi a fost aşteptat, dar nici la ora 16, după încheierea programului instanţei nu a mai revenit la primărie”, a precizat Adriana Iordache.

Aceasta a menţionat că la Marginea s-au găsit depozitări de deşeuri pe albia majoră a pârâului Suceviţa, aceasta nefiind prima abatere, anul trecut Primăria fiind sancţionată de două ori.

„Când i-a răspuns viceprimarului i-a spus să nu semneze procesul verbal, de aceea i l-am trimis prin poştă. A semnat doar raportul de inspecţie”, a mai spus Adriana Iordache, cu menţiunea că situaţia este cu atât mai gravă cu cât în această comună chiar funcţionează o firmă ce se ocupă de colectarea selectivă a deşeurilor, iar serviciul de salubrizare al administraţiei nu funcţionează. „Nu suntem rău-intenţionaţi, dar unde vedem că primarii nu se preocupă deloc de salubrizare, îi sancţionăm”, a mai declarat şeful Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu Suceava, adăugând că primăria riscă la o următoare verificare o amendă de 50.000 lei dacă nu pune în aplicare măsurile trasate de comisari şi abaterea se repetă. Aceasta a mai precizat că în urmă cu 2 ani a fost demarat un proiect PHARE pentru achiziţionarea a două autospeciale şi a câte 2.000 de europubele şi eurocontainere, dar nu s-a concretizat.

Un exemplu pozitiv de implicare şi asumare a răspunderii a fost dat de primarul comunei Horodnic de Sus. „S-a semnalat că pe platforma de deşeuri, numită „la Barc”, o mare parte din deşeurile menajere şi reciclabile ardeau. Primarul, deşi aflat bolnav acasă, a venit imediat, a semnat nota de constatare şi a trimis imediat oamenii să stingă focul. A plătit şi amenda, asumându-şi responsabilitatea”, a mai spus Adriana Iordache.

Sursa News Bucovina

25 aprilie 2009

Următorul mare cutremur în zona Vrancea, prevăzut pentru intervalul 2000-2010

Într-o lucrare publicată în septembrie 1974, seismologul George Purcaru, de la Universitatea din Frankfurt, a prevăzut cutremurul din 4 martie 1977, de magnitudine M 7,1. Introducând un model de predicţie specific cutremurelor mari din Vrancea (cu o magnitudine mai mare de 6,75), Purcaru a prezis un alt mare seism, pentru intervalul de timp 2000-2010. Acest cutremur ar urma să aibă o magnitudine de 6,7-7


Predicţia ştiinţifică a devastatorului cutremur din martie 1977 era centrată pe anul 1980, acesta fiind mijlocul unui interval de eroare de +/- 7 ani (1973-1987).

Predicţia s-a adeverit, cu o eroare de trei ani faţă de 1980, anul pe care era centrat intervalul de eroare. Cutremurul s-a produs, totuşi, în interiorul intervalului, ceea ce înseamnă că predicţia a fost una reuşită.

Cutremurul prognozat pentru intervalul 2000-2010 poate apărea cu o întârziere de 2-3 ani, iar în acest caz putem vorbi de un eşec ştiinţific, de o alarmă falsă.

Pot fi prezise ştiinţific cutremurele?

Această predicţie are la bază o metodă cu ajutorul căreia pot fi anticipate cutremurele cu o magnitudine mai mare de 6,75 grade Gutenberg-Richter. Seismele din 1986 şi 1990 nu au putut fi însă prevăzute.

Metoda de predicţie este rezultatul analizării cutremurelor cu o magnitudine mai mare de 6,75 produse în zona Vrancea, între anii 1100 şi 1974 (vezi graficul de mai jos).

Cutremurele din zona Vrancea se produc la adâncimi cuprinse între 60 şi 170 de kilometri. Cele mai multe cutremure au loc la adâncimi de 80-150 de kilometri, iar cele mai puternice au aproximativ 7-7,5. Rareori seismele produse aici au o magnitudine mai mare de 6 grade. De obicei, cutremurele care au loc în Vrancea nu sunt urmate de replici.

În afară de seismul din Vrancea, din 1977, Purcaru a mai prezis, cu succes, trei cutremure. Unul dintre acestea este seismul produs la 2 aprilie 2007, în Insulele Solomon. În acest caz, a fost prezis locul cutremurului şi magnitudinea lui. Locul unde se produce un cutremur constituie o problemă în alte zone cu activitate seismică. În Vrancea, zona în care se produc cutremurele este atât de restrânsă încât prezicerea locului unde un seism va avea loc este inutilă. Zona seismică în care se află insulele Solomon are, în schimb, o lungime de 2.000 de kilometri.

Predicţia ştiinţifică a cutremurelor este o activitate recentă, a cărei istorie începe în anii ’60. Acest demers presupune urmărirea a trei variabile: locul, magnitudinea şi momentul producerii cutremurului. Dintre acestea, însă, momentul este cel mai greu de prezis. “Este la fel ca în cazul prezicerii decesului unei persoane”, explică Purcaru. “Uneori, medicul le poate spune unor pacieni că mai au câteva luni de trăit, dar niciodată nu pot anticipa momentul exact al decesului.”


Purcaru afirmă că seismele sunt predictibile, însă specialiştii întâmpină dificultăţi, în acest demers, pentru că nu dispunem de toate datele necesare. “Natura se supune unor legi, iar fenomenele se repetă”, explică seismologul motivul pentru care este încrezător în posibilitatea anticipării hazardelor geofizice.

Unele cutremure, însă, nu pot fi, la momentul actual, prezise ştiinţific nici măcar asociindu-le o marjă de eroare. Unul dintre acestea este cel produs la 12 mai 2008, în China, la Sichuan. Cutremurul respectiv a avut o magnitudine de 7,9-8 grade şi s-a soldat cu moartea a aproape 70.000 de persoane.

În graficul de mai jos, este reprezentată repetabilitatea cutremurelor mari (M= 6.7-7) si foarte mari (M > 7), în perioada 1104-1974, în Vrancea:

Sursa :

Cutremur de 5,3 grade „scutură” Capitala


In seara aceasta, în jurul orei 20:20 minute, a avut loc, în zona Vrancea, un cutremur de 5,3 grade pe scara Richter. Seismul s-a simţit şi în Capitală pentru câteva secunde


Cutremurul a fost resimţit la Bucureşti cu o intensitate de 3-4 grade pe scara Mercalli. Oficialii de la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului susţin că seismele din zona Vrancea nu dau replici, deci nu ar trebui să ne aşteptăm la un alt cutremur.

Adâncimea la care a avut loc seismul este de 120 de kilometri, iar intensitatea în zona Vrancea a fost de 5 grade pe scara Mercalli.

Deşi amplitudinea maximă înregistrată pe seismogramă a fost de aproximativ trei minute, cutremurul a fost resimţit doar pentru câteva secunde.

Liniile telefonice au căzut în mai multe zone ale ţării, inclusiv în Capitală.

În Bucureşti sunt 392 de clădiri cu risc seismic ridicat, aşa numitele “clădiri cu bulină roşie”, construite înainte de 1940, care s-ar putea dărâma în cazul unui cutremur puternic, de peste 7 grade pe scara Richter.

În afară de Bucureşti, seismul s-a resimţit şi în alte oraşe precum: Braşov, Iaşi, Galaţi, Piatra-Neamţ, Ploieşti şi Constanţa.

23 aprilie 2009

FC MARGINEA, PRIMA FINALISTĂ A CUPEI


FC Marginea este prima echipă calificată în finala fazei judeţene a Cupei României la fotbal. Azi, liderul Seriei I din Liga a V-a s-a impus cu 2-0 în confruntarae cu Unirea Boroaia. Golurile mărginenilor au fost marcate de juniorul Olărean în minutul 45 şi de Melniciuc în minutul 90, din lovitură de pedeapsă. Echipa antrenată de Vasile Bălan a obţinut calificarea în ultimul act al competiţiei, finala fiind programată pe 21 mai, cel mai probabil pe Areni

sursa

16 aprilie 2009

Mesaje Sms de Paste

Iepurasul

Iepurasul mustacios, e de Paste norocos. Nu-ti lasa cadou in ghete, are el alte secrete: pasca, oul inrosit, cozonacul, mielul fript si un Paste Fericit!

Paste fericit !

Fie ca bucuria Invierii Domnului sa va aduca in suflet Liniste si Pace si Fericirea de a petrece aceste clipe magice cu cei dragi. Hristos a inviat !

Paste fericit!

Invierea Domnului sa iti aduca in suflet bucurie si iubire. Paste fericit, alaturi de cei dragi!

Sfintele sarbatori de Pasti!

Sarbatori fericite incarcate de lumina, seninatate, bucurie si dragoste!

Vine iepurasul?

Sper sa nu te ocoleasca iepurasul nici anul acesta, desi stiu ca nu ai fost atat de cuminte precum incerci sa pari ;)!

Hristos a inviat!

Caldura in suflet, familie reunita, sentimente impartasite, satisfactie maxima si bafta la ciocnit...oua!

Gand de Paste

Lumina Sfintei Invieri sa iti aduca bucurie, iubire si o minune care sa iti schimbe viata in cel mai frumos mod posibil!

Hristos a inviat pentru noi toti!

Sfanta sarbatoare de Paste este un moment in care dragostea, pacea si seninatatea se unesc in numele Domnului. Hristos a inviat!

Sarbatoarea Invierii

Invierea Domnului sa fie un moment de pace si iertare pentru toti.

Urare de Paste!

Urez intotdeauna "Hristos a inviat!" persoanelor frumoase si inteligente. Craciun fericit!

Sfanta sarbatoare a Pastelui

Bucuria vine din lucruri marunte. Linistea vine din suflet. Lumina vine din inima fiecaruia. Paste Fericit!

Hristos a inviat si pentru tine...

Fie ca sfanta sarbatoare a Invierii Domnului sa-ti aduca cele 4 taine divine: incredere, lumina, iubire, speranta. Clipe de neuitat alaturi de cei dragi si numai realizari!

HRISTOS A INVIAT!

Un iepuras cu boticul alb. A venit la voi in prag. Sa v-aduca oul rosu. Care sa va umple cosul. CIOCNITI? HRISTOS A INVIAT!

Lumina...

...e atata lumina in jur, pentru fiecare dintre noi. Lasa lumina sa intre in casa sufletului tau si te vei simti cu adevarat implinit...

De Pasti...

Invierea Domnului sa va aduca armonie in casa si in gand, impacare si regasirea intelepciunii in sanul familiei. Hristos a inviat!

Ghicitoare

...si sarac si bogat ia lumina, este cuprins de smerenie, daruire si crede cu adevarat in minuni.

Cadou de Iepuras

Iepurasul si-a pierdut agenda cu adrese... Traieste sarbatoarea cu adevarat, iepurasul va simti si va ajunge si la tine. Exista un iepuras care ne aduce fiecaruia dintre noi sentimentul sacru al Invierii Domnului.

Fii in sentimentul Pastelui

...astazi fii intelegator, fii alaturi de cei dragi, fii cel care le iarta pe toate, fii in sentimentul Pastelui.

De Pasti...

Dincolo de cadouri, de petreceri... se afla adevarata semnificatie a Pastelui, incearca sa-i dai lumina si sa o traiesti cu adevarat. Hristos a inviat!

Hristos a inviat!

Bucuria vine din lucrurile marunte, dragostea fata de frumos vine din trairile noastre. Traieste cu adevarat Invierea Domnului.

Tine minte!

Poti sa te maturizezi, sa te cultivi, dar nu vei putea renunta niciodata la bunatatile mesei de Paste!

...de Pasti

... te vindeci de invidie, de ura, de orgoliu si devii mai bun, mai intelegator.

Bucurie si iubire!

Hristos a inviat! Fie ca lumina Invierii sa iti umple sufletul de speranta, liniste, bucurie si iubire!

Bafta la ciocnit!

Bafta la ciocnit si fie ca iepurasul sa nu te ocoleasca! Paste fericit alaturi de cei dragi!

Impreuna!

As vrea sa petrecem Pastele impreuna. Desi stiu ca nu e posibil, iti voi fi alaturi cu sufletul si sper ca speranta Invierii sa mi te aduca aproape in curand! Paste fericit!

Cadou de iepuras

M-a contactat iepurasul si mi-a zis ca eu o sa fiu cadoul tau de Paste. Sunt putin in dilema! Ar trebui ca in dimineata de Paste sa ajung in gradina ta dar parca tu nu ai gradina... sa vin pe balcon? Astept raspuns!

Hristos a inviat!

Pastele ramane cea mai importanta sarbatoare crestina, cea mai vasta atat in semnificatii cat si in obiceiuri. Traieste de Pasti, prin rugaciune, o adevarata sarbatoare.

Wishlist de Paste

Mi-am facut 'wishlist-ul' de Paste... te vreau pe tine in gradina, in casa, in ganduri si in suflet! Daca dai reply, inseamna ca mi-am primit cadoul asa ca iepurasul poate sa isi vada de treaba anul asta!

Ceea ce conteaza!

Minunea Invierii sa iti aduca in suflet impacare, armonie, iertare si iubire! Priveste cu seninatate inainte si bucura-te de un nou inceput alaturi de tot ceea ce conteaza pentru tine!

Regasire

Abia astept sa ajung langa voi, cei dragi sufletului meu. Pana atunci aveti grija de voi si faceti curatenie in casa si in suflete. Se apropie Marea Sarbatoare a Invierii Domnului. Sa a intampinam cum se cuvine!

Lumina!

Sufletul mi se umple de lumina gandindu-ma la sarbatoarea ce se apropie, la noaptea de Inviere, la mine si la tine, la sentimentele ce ne apropie in fiecare zi mai mult! Hristos a Inviat

Paste fericit!

Redescopera sentimentele sincere ce ti se adapostesc in suflet, fii mai bun cu cei ce au nevoie de dragoste si sprijin si la fel de iubitor si plin de caldura cum numai tu stii!

Competitie

De paste te provoc la concurs de spart oua. Am o presimtire ca voi fi cel mai bun sau ca te voi lasa sa castigi daca iepurasul ma va umple de generozitate si compasiune! Ce zici? Te risti?

Vine o zi...

Vine o zi ...cand pasesti cu smerenie pragul casei …cand gasesti sursa de bucurie in sufletele oamenilor... …cand se-mparte lumina pentru fiecare: sarac si bogat… Inca de copil ai inceput sa iubesti aceasta sarbatoare. Vine Pastele… Sarbatoarea Inaltarii Domnului!

O cale...

Gaseste calea spre daruire, iertare, intelegere... Cauta sa fii mai bun, sa fii aproape cu sufletul de cei care-ti sunt si prieteni, si dusmani.

Cadou de Iepuras

Bogatia sufleteasca este darul cel mai de pret pe care il aduce iepurasul. Imparte celor dragi cadouri: bucurie, voie buna, liniste sufleteasca si intelegere.

Moment unic

Intalneste cu evlavie, pietate si armonie acest moment unic- Inaltarea Domnului.

De Pasti

Sarbatoarea Invierii revarsa speranta, intelegere si bucurie in lacasul fiecaruia dintre noi. Deschide-ti inima si paseste cu piosenie in acest cadru sacru.

Prin rugaciune

Pastele este cea mai importanta sarbatoare crestina, cea mai vasta atat in semnificatii cat si in obiceiuri. Traieste de Pasti, prin rugaciune, o adevarata sarbatoare.

FELICITARE DE PASTI

"ISUS A FOST UN CRIN PRINTRE SPINI, IAR TU PRIN DRAGOSTEA LUI AI DEVENIT UN CRIN PRINTRE CRINI". LA MULTI ANI SI HRISTOS A ANVIAT.

Numai de Paste

O singura data pe an e Pastele - o zi speciala, imbogatita de aroma bucatelor traditionale si parfumul florilor de primavara... si al tau! Paste fericit!

Mesaj pentru voi

Pentru unii, Pastele e un moment de intregire a familiei, in care isi doresc pace si bucurie, pentru altii e o zi in care se distreaza ceva mai mult sau scapa de servici ori scoala. Pentru mine e pur si simplu o zi minunata, pe care vreau sa o impartasesc cu voi. Paste fericit!

Gestul conteaza

Poate o sa ti se para complet lipsit de originalitate, dar stii ca vorbele simple sunt si cele mai frumoase. Asa ca... Hristos a inviat!

Cu dedicatie pentru barbati

Cata vreme exista speranta, fie ca Pastele sa aduca fericire tuturor barbatilor!

Macar de Paste...

Cei care se razboiesc sa aduca pace, cei care urasc sa stie sa iubeasca, cei bogati sa daruiasca.

Va doresc un Paste minunat!

Pastele ne aduce in inima credinta, incredere si dragoste. Bucuria si simplitatea acestor momente ne ajuta sa ne cunoastem mai bine pe noi insine, sa apreciem adevaratele valori ale vietii.

Hristos a inviat!

Si asta se simte in orice are viata, in firul ierbii, in cantul pasarilor, in seninul cerului.

Pentru ca Hristos a inviat...

Iubirea sa pentru oameni trezeste natura la viata si ne aduce primavara in priviri si bucuria in suflet.

E Paste!

Sa-i multumim lui Hristos pentru darul vietii!

Speranta pascala

Sper ca Pastele sa-ti intareasca increderea si speranta! Hristos a inviat!

Cea mai mare dorinta

Sper ca acest gand virtual sa iti aduca ce iti doresti tu cel mai mult! Paste fericit!

Lumina de Paste

Fie ca lumina Invierii Mantuitorului sa va inunde casa si sa va aduca numai armonie, fericire si multa iubire. Paste fericit!

Paste fericit

Fie ca Invierea Domnului sa iti aduca bucurie in suflet, la toata familia ta si sa nu uitati niciodata de Dumnezeu ca el este Tatal nostru, al tuturor. Va urez un Paste Fericit!

Paste fericit!

Fie ca Sfintele Sarbatori Pascale sa va aduca lumina in case si liniste sufleteasca! Hristos a inviat!

Iubire, ai totul

Iubirea ne aduce pe toti impreuna, oriunde am fi. Ii avem pe cei dragi in sufletul nostru. Sa ne bucuram de Sfintele Paste, de caldura caminului. Oriunde ati fii, bucurati-va de Paste si primiti lumina Invierii Domnului.

Vine iepurasul?

Sper sa nu te ocoleasca iepurasul nici anul acesta, desi stiu ca nu ai fost cuminte precum incerci sa pari;)

Pastele

Fie ca ziua sarbatorilor pascale sa va aduca multa sanatate si sa aveti parte de tot ce va doriti. La multi ani! Din partea mea Ionita Alina Ionela. Sarbatori fericite!

Iepurasul

16 iepurasi... 8 se spioneaza... 5 sunt la somnic si frumos viseaza... 2 mai albiori dau cadou de sarbatori...iar ultimul a citit acest sms. PASTE FERICIT!

Hristos sau Iepurasul?

Sarbatoarea Invierii varsa-n noi speranta, bucurie si nu lacrimi peste intreaga viata. Sarbatoarea si nu masa in lumina ne-a-mbracat, Hristos, nu Iepurasul, pentru noi a inviat! SARBATORI FERICITE!

Paste fericit !

Hristos a inviat! Adevarat a inviat!

Paste Fericit!

Invierea Domnului sa iti aduca in suflet bucurie si iubire. Paste Fericit alaturi de cei dragi!

Lumina Invierii

Rau de lumina curge din biserici Clopote vechi intregul cer razbat Cu lumanari aprinse de la clerici Crestinii spun "Hristos a Inviat!"

Paste fericit!

Sfinele sarbatori sa va aduca numai ganduri senine, lumina in suflet si multe bucurii alaturi de cei dragi. Paste fericit!

Hristos a inviat

E ziua in care se naste speranta, iubirea si gandul bun. E ziua in care iertam si daruim. E ziua Invierii domnului. Paste fericit!

Zi Deosebita

Cu ocazia acestei zile deosebite iti urez tie si familiei un Paste Fericit si sanatate ca in rest le faci pe toate!

Iepurasul

Iepurasul mustacios e de Paste norocos. Nu-ti lasa cadou in ghete, are el alte secrete: pasca, oul inrosit, cozonacul, mielul fript si un Paste fericit!

Mesaje din categoria "Paste"

Dumnezeu
Dumnezeul nostru Iisus Hristos..a fost biciuit si rastignit cu cruzime si rautate. De niste fiinte pe care ii numim oameni... Sper ca aceasta sa fie o lectie de viata ptr noi..si pentru ceilalti oameni.
Hristos a Inviat!
Sa va apere
Dumnezeu sa va binecuvanteze si sa va apere de toate relele stiute si nestiute.

Sa aveti parte de sanatate si de mult bine.
Hristos a inviat!
Pastele este cea mai importanta sarbatoare crestina. El si-a pastrat pana in prezent farmecul si semnificatia, fiind alaturi de Craciun un moment de liniste sufleteasca si de apropiere de familie. Farmecul deosebit este dat atat de semnificatia religioasa intotdeauna mai exista o sansa de mantuire cat si de traditii: oul pictat, iepurasul, masa cu mancaruri traditionale cozonac, pasca, miel, slujba de sambata seara cu luarea luminii. Hristos a inviat!
Bucuria Invierii
"Aceasta este ziua pe care a facut-o Domnul sa ne bucuram si sa ne veselim intru dansa."
Cele 4 taine
Fie ca sfanta sarbatoare a invierii domnului sa-ti aduca cele 4 taine divine: incredere, lumina, iubire, speranta. Clipe de neuitat alaturi de cei dragi si numai realizari!
Bucurie
Sa va bucure Dumnezeu, sa va dea sanatate, sa fiti impreuna cat mai mult timp, iar bucuriile sa tina la distanta toate necazurile!
Nu uita
Invierea Domnului Iisus sa aduca in sufletul tau Iubire si Bucurie! Nu uita ca destinul SAU a fost "CRUCEA", scopul SAU a fost "DRAGOSTEA", motivui LUI ai fost tu!
Luminoasa sarbatoare
Luminoasa sarbatoare a Sfintelor Pasti sa coboare peste noi toti bucurii duhovnicesti pace si buna intelegere, iar Hristos cel Inviat sa ne daruiasca sanatate si intru toate, buna sporire. Hristos a Inviat!
Multumesc pentru urari
Sarbatori senine si pace in suflet!!
Taina invierii
Taina invierii...ce nu am da sa o primim,
Doar prin iertare si iubire o gasim,
Un gand curat si luminat, afara clopotele bat,
HRISTOS A INVIAT!
Hristos a inviat...
Doresc ca in acest an Hristos sa invie in inima si viata ta...Sa iti de-a pace, bucurie si "tarie" ca sa spui si altora ca HRISTOS A INVIAT...IN INIMA TA !!! :-))
Lumina sarbatorilor
Fie ca spiritul Sfint al Sarbatorilor de Pasti sa va lumineze sufletele si casele! Dumnezeu sa va binecuvinteze si sa va ocroteasca !
Paste fericit
Sarbatori fericite alaturi de cei dragi ,sa aveti parte de multa caldura in suflet si in casa,bucurie in inima si multa sanatate si putere de munca.

jeni
Sarbatori fericite!
Sunt zile cand ne reamintim sa fim mai buni, mai plini de dragoste, cu inima mai calda si mai deschisa. Sarbatori fericite!
De unde..
BUCURIA vine din lucruri marunte, LINISTEA vine din suflet,
CALDURA SARBATORILOR vine din inimile noastre!
Noaptea Sfanta
Sarbatoarea Sfanta a Invierii Domnului sa reverse asupra voastra sanatate, belsug si bucurii, iar Lumina din Noaptea Sfanta sa va ridice sufletele spre noi trepte spirituale si sa va insoteasca pasii pe drumul vietii.
Urare de Paste
Dumnezeu sa va dea un curcubeu la fiecare furtuna, un zambet la fiecare lacrima, o binecuvantare la fiecare pas, o promisiune la fiecare grija si un raspuns la fiecare intrebare!
Iubeste, iarta
Iubeste, iarta, cum EL te-a invatat,
Crede si uita tot ce-ai indurat.
EL ti-e lumina, caci EL te-a creat.
Sa nu uitam, numai EL ne-a salvat,
HRISTOS A INVIAT!
Lumina Sfanta
Fie ca Lumina Sfanta a acestei mari sarbatori sa va calauzeasca pasii, sa va aduca sanatate si fericire care sa dainuie vesnic in preajma voastra!HRISTOS A INVIAT!
Iepurasul de Paste
Iepurasul mustacios e de Paste norocos, nu-ti lasa cadou in ghete, are el alte secrete: pasca, oul inrosit, cozonac, mielul fript si un Paste Fericit!

Invierea domnului
Iisus sa iti ierte pacatele, lacrimile Maicii Domnului sa iti spele necazul din suflet, lumina Invierii sa iti readuca speranta. Hristos a inviat!
Ziua Invierii
Mireasma Sarbatorilor Pascale sa fie un moment unic de intoarcere spre pietate, armonie, speranta, toleranta, evlavie....
HRISTOS A INVIAT!
Sa reverse
Nespusa bucurie a Invierii Domnului sa se salasuiasca intru noi, iar Hristos Cel ce a biruit moartea sa reverse asupra noastra viata, sanatate, pace, belsug de bucurii duhovnicesti si intru toate buna sporire.
Renastere
La Sarbatoarea Sfintelor Pasti sa coboare linistea si pacea, minunea Invierii lui Isus sa dainuie in inimile
tuturor, sa va lumineze viata si sa va aduca renasterea credintei, a sperantei
a bucuriei, cu bunatate si caldura in suflete.
HRISTOS A INVIAT
Paste Fericit !
Mantuitorul a avut o cruce de lemn si o inima de aur. Azi multi vrem cruci de aur si inimi de lemn. Fie ca in clipa vestirii, intr-un glas al Invierii Celui fara de moarte, sa renasca si puterea noastra de a iubi si a ierta. Paste fericit!
Paste Fericit !
Sunt zile cand trebuie sa ne reamintim sa fim mai buni,mai plini de dragoste cu inima calda si mai deschisa, cand lumina sfanta coboara in casele si in inimile noastre...
PASTE FERICIT!
titi alexe
Lumina Sfintei Invieri
Lumina Sfintei Invieri sa patrunda in sufletul si in inimile voastre bucurandu-va de minumea Invierii Domnului nostru Iisus Hristos!
Hristos e viu
Ou inrosit, miel rumenit, cozonac marit, Paste fericit. Fie ca aceasta sarbatoare sa va aduca multa nadejde si pace in viata.
De Paste
Invierea Domnului sa va sporeasca sanatatea si belsugul, sa va implineasca gandurile si sperantele. Lumina sfanta a Invierii sa coboare in sufletele si in inimile voastre.
In noaptea Invierii
In noaptea Invierii, cand clopotele bat, cu lumanari aprinse, cu sufletul curat, sa spunem impreuna....HRISTOS A INVIAT !!!!
Calea InDumnezeirii !
Fie ca Lumina sfanta si tainica a Momentului Invierii Mantuitorului, sa va arata Calea trezirii sufletului si a inDumnezeirii !
Paste Fericit !
Sfintele sarbatori de Paste sa va aduca liniste in suflet, multa bucurie, sanatate, fericire si puterea de a darui si ajuta semenii.
Hristos a Inviat!
Va pupam cu dor si drag!
Urare
In noaptea de inviere clopotele bat, iar eu iti spun cu drag Hristos a Inviat!
Invierea Domnului
Sa-ti fie viata pufoasa ca un cozonac, fara griji ca a unui miel, colorata ca un ou de Pasti si luminoasa ca ZIUA INVIERII.
HRISTOS A INVIAT!
Adevarat a Inviat
Cel mai frumos e atunci cand suntem multumiti si fericiti cu ce avem si invatam sa ne bucuram de dragostea care sigur multi nu o au si mai presus de acestea invatam in viata sa o pretuim si invatam sa traim iubind acelasi om care ne e suflet pereche, ne e destinat. Sa ai parte de toata dragostea de la cel de langa tine sa o dai in mod altruist inapoi si sa va pretuiti clipa ca si cum ar fi mereu ultima. Pretuiti lumina din viata vostra.
Iepurasii de Paste
16 IEPURASI.. 8 SE SPIONEAZA...5 SUNT LA SOMNIC SI FRUMOS VISEAZA...2 MAI ALBIORI..DAU CADOU DE SARBATORI..IAR ULTIMUL A CITIT..UN NOU PASTE FERICIT
Binecuvintare
Fie ca Lumina Divina a Sfintelor Paste sa iti aduca tot ceea ce poate fi mai bun pe lume, Bunul Iisus prin jertfa lui sa-ti fie alaturi toata viata, mereu viu in sufletul fiecaruia si astfel vom trai vesnic! Hristos a-nviat!
Hristos sa va aduca lumina
E-n somn de salcii un vis de rastignire
E plans de miei si plaiuri cu verdeata
Hristos sa va aduca lumina
In noaptea renuntarii la moarte pentru viata
Priveste....
Priveste prin credinta spre Golgota, spre cununa de spini, pune mana in ranile cuielor, opreste-te si asculta soapta lui ISUS: "Pentru tine am facut-o."
Sarbatori fericite!
HRISTOS A INVIAT!

6 aprilie 2009

Petitia pentru sprijinirea societatii civile din comuna Marginea, jud. Suceava a trecut de 1600 de semnaturi

Aceastea sunt o parte din semnaturile stranse de Fundatia PACT pe siteul www.PetitieOnline.ro

Petitie pentru sprijinirea societatii civile din comuna Marginea, jud. Suceava
1614 semnaturi

Destinatar: Administratia Nationala Apele Romane, Directia Apelor Siret, Sistemul de Gospodarire a Apelor Suceava
Iata ce au facut niste cetateni din comuna Marginea, jud. Suceava
http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/839268/Au-construit-un-pod-intr-o-zi/
si ce rasplata au primit
http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/840249/Dosar-penal-din-cauza-unui-pod/
Fundatia PACT apreciaza in mod deosebit initiativa locuitorilor din comuna Marginea si se declara
dezamagita de "solutia" pe care au gasit-o autoritatile (dispunerea urmaririi penale) pentru
rezolvarea acestei situatii. Aceasta rezolutie nu face decat sa adanceasca problemele locuitorilor
comunei, care si asa au avut de suferit indelung de pe urma delasarii autoritatilor, astfel acestea
reusind sa se sustraga raspunderii pentru aceasta situatie de nesuportat si sa continue sa ignore
problema reala.
Pentru verificarea faptelor, am discutat cu satenii din Marginea si cu Sistemul de Gospodarire a
Apelor Suceava. Amandoua partile confirma povestea, inclusiv faptul ca s-a dispus inceperea
urmaririi penale. Am discutat cu cetatenii din Marginea si le-am spus ca ii putem ajuta luand o
pozitie publica si au fost interesati de orice fel de ajutor le putem oferi.
Fara a instiga la incalcarea legii, Fundatia PACT considera ca autoritatile romane centrale si locale
ar trebui sa gaseasca o alta solutie, amiabila si in folosul intregii comunitati afectate, pentru
rezolvarea acestei situatii, in nici un caz culpabilizarea unor oameni care au avut curajul si
perseverenta de a-si rezolva singuri problemele.
Echipa Fundatiei PACT lucreaza din greu, pentru a-i invata pe oameni sa-sa ia soarta in propriile
maini si sa-si rezolve problemele, asa cum au facut localnicii din Marginea. De aceea suntem
profund dezamagiti de reactia autoritatilor locale de a descuraja astfel de initative. Luni, 23 februarie
2009, vom trimite o scrisoare de protest, acum disponibila la
http://www.fundatiapact.ro/romana/stiri/stiri-2009, pe care o vom adresa autoritatilor responsabile,
Sistemul de Gospodarire a Apelor Suceava, Bacau si Administratia Nationala a Apelor Bucuresti,
Administratia Nationala a Drumurilor si Podurilor si Prefectura Suceava. Daca doriti sa va alaturati
demersului nostru si sa fiti semnatarii acestei scrisori, va rugam sa semnati petitia pana luni, 23
februarie, ora 13:00.
Autor: Roxana Florescu, Fundatia PACT, www.fundatiapact.ro
Semnaturi petitie
1614 semnaturi
1. Nume: Alexandru Florescu
Varsta: 32
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 21/02/2009 02:03
1/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
2. Nume: Sfirnaciuc Mihaita
Comentarii: Faptele sunt mai presus decat vorbele.
Varsta: 35
Sex: m
Oras, Tara: Suceava
Data: 21/02/2009 08:51
3. Nume: Martinescu Costica
Varsta: 23
Sex: m
Oras, Tara: marginea
Data: 21/02/2009 21:47
4. Nume: grigorean vasilica
Sex: m
Oras, Tara: romania
Data: 22/02/2009 10:36
5. Nume: Mihalescu
Varsta: 15
Sex: f
Oras, Tara: comuna Marginea
Data: 22/02/2009 11:07
6. Nume: Balan Radu
Sex: m
Oras, Tara: MARGINEA -ROMANIA
Data: 22/02/2009 12:01
7. Nume: BERARD Jean-Michel
Varsta: 39
Sex: m
Oras, Tara: Talange, FRANTA
Data: 22/02/2009 12:50
8. Nume: BERARD Marioara
Varsta: 38
Sex: f
Oras, Tara: Talange, FRANTA
Data: 22/02/2009 12:52
9. Nume: marin gabriela
Comentarii: Daca asa sunt tratati cei care doresc SA FACA CEVA in Romania...Cei ce stau cu mainile
in san,jefuiesc,distrug,delapideaza cum sunt tratati?!? Cred ca s-a intors lumea cu susul in jos,ceea
ce este bun ESTE RAU,iar ceea ce este rau ESTE BUN !?! ROMANI INTRATI AICI:
http://victor-roncea.blogspot.com VETI AFLA MULTE,MULTE ! si apoi DATI MAI DEPARTE !!!
IMPORTANT!
Sex: f
Data: 22/02/2009 16:38
2/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
10. Nume: Jr. Diana Asoltanei
Comentarii: Ce se intampla in tara asta?!
Daca am ajuns sa pedepsim cu dosare penale pe cei care se implica ce Doamne iarata-ma facem
cu cei care nu fac nimic? Ii pmovam?!!
Varsta: 32
Sex: f
Oras, Tara: Timisoara, Romania
Data: 22/02/2009 20:07
11. Nume: Ana Giovani
Comentarii: Felicitari satenilor! Rusine autoritatilor ca in loc sa gaseasca o solutie constructiva ... "dau
cu pietre"
Data: 22/02/2009 20:24
12. Nume: Vasile Deac
Comentarii: O astfel de initiativa ar trebui sa fie sustinuta de stat. Autoritatile locale care nu au facut
nimic pentur cetateni - nici macar sa-i sprijine cu documentele - ar trebui sa-si asume problema
legala a construirii podului.
Varsta: 34
Sex: m
Oras, Tara: Siian ROmania
Data: 22/02/2009 20:28
13. Nume: Busuioc Vasile
Varsta: 32
Sex: m
Oras, Tara: Drobeta Turnu Severin
Data: 22/02/2009 20:51
14. Nume: Teodora Borghoff
Varsta: 32
Sex: f
Oras, Tara: Sibiu, Romania
Data: 22/02/2009 21:04
15. Nume: Florina Ianculescu
Data: 22/02/2009 21:24
16. Nume: dan mosescu
Comentarii: felicitari marginenilor, sunteti un exemplu pentru noi
Varsta: 3
Sex: m
Oras, Tara: campulung muscel
Data: 22/02/2009 21:54
17. Nume: popovici vasile
Comentarii: Felicitari celor din comuna Marginea!
Varsta: 30
Sex: m
Oras, Tara: Repedea, Maramures
3/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Data: 22/02/2009 22:01
18. Nume: PLESCA ELENA CORINA
Comentarii: Nu sunt sanatosi astia...isi bat joc de noi toti!
Varsta: 25
Sex: f
Oras, Tara: Iasi
Data: 22/02/2009 22:07
19. Nume: Dragomir
Comentarii: Incalcarea legii nu este un motiv de bucurie in nici o conditie, dar autoritatile trebuie sa
vada consecintele si din cele relatate la ziar se intelege ca sarmanii oameni nu au avut de ales.
Bravo lor.
Varsta: 32
Sex: m
Oras, Tara: bucuresti
Data: 22/02/2009 22:21
20. Nume: Lucian Barbus
Comentarii: Comentariile sunt de prisos. Doar traim in Romania!!!
Varsta: 31
Sex: m
Oras, Tara: Moreni DB
Data: 22/02/2009 22:53
21. Nume: SARAEV VALENTIN DUMITRU
Comentarii: incredibil tupeul si nepasarea autoritatilor in anumite cazuri.o lectie de viata pe care acesti
oameni au dat-o.de sute de ani bisericile,scolile,podetele,targurile,etc erau construite si intretinute
de comunitatile locale.o metoda care si in ziua de azi se dovedeste a fi eficienta.cu siguranta ca era
de dorit constructia unui pod 'ca la carte' dar oamenii sunt satui de promisiuni.bravo lor.sper ca sa
mai existe un procuror/judecator decent in aceasta tara si sa vada absurditatea acestui caz
Varsta: 28
Sex: m
Oras, Tara: Constanta,Romania
Data: 22/02/2009 23:02
22. Nume: Oana
Varsta: 19
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 22/02/2009 23:30
23. Nume: Emil Maran
Comentarii: cretinii aia de la Administrația Naționala Apele Romane ar trebui trimisi in Siberia
Varsta: 32
Sex: m
Oras, Tara: Timisoara
Data: 23/02/2009 01:03
24. Nume: boiangiu Angela
4/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Comentarii: Apreciez initiativa "bietilor oameni" si faptele lor.Cine munceste greseste...
Varsta: 48
Sex: f
Oras, Tara: Garla Mare,Mehedinti
Data: 23/02/2009 06:33
25. Nume: Marica Florian
Comentarii: Administratia Apele Romane nu stiu sa faca altceva, decat sa puna bete in roate
initiativelor de orice fel, indiferent ca sunt din partea societatii civile sau institutii publice si private.
Cat de competenti sunt se constata in situatiile de criza.
Varsta: 48
Sex: m
Oras, Tara: Sinnicolau Mare, Romania
Data: 23/02/2009 07:44
26. Nume: Tisan Mihaela
Varsta: 29
Sex: f
Oras, Tara: Timisoara
Data: 23/02/2009 08:21
27. Nume: Ionascu Andreea - Stefania
Varsta: 20
Sex: f
Oras, Tara: Constanta, Romania
Data: 23/02/2009 08:27
28. Nume: POPA ALEAXANDRU
Varsta: 45
Sex: m
Oras, Tara: DROBETA TURNU SEVERIN
Data: 23/02/2009 08:36
29. Nume: Tasi Zsuzsanna
Varsta: 26
Sex: f
Oras, Tara: Satu Mare
Data: 23/02/2009 08:41
30. Nume: Andrei SEITAN
Comentarii: Tara lui Papura Voda!!!
Varsta: 32
Sex: m
Oras, Tara: Constanta, Romania
Data: 23/02/2009 08:45
31. Nume: Tancau Maria Magdalena
Varsta: 30
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
5/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Data: 23/02/2009 08:50
32. Nume: sergiu muntean
Varsta: 25
Sex: m
Oras, Tara: tomesti, timis
Data: 23/02/2009 08:52
33. Nume: Mufturel Augustin-Mihai
Comentarii: Doar atat: "Fara comentarii"
Varsta: 33
Sex: m
Oras, Tara: Dr.Tr.Severin, Romania
Data: 23/02/2009 09:11
34. Nume: Ildiko
Varsta: 31
Sex: f
Oras, Tara: Timisoara, Romania
Data: 23/02/2009 09:34
35. Nume: BALAN RADU
Varsta: 38
Sex: m
Oras, Tara: MARGINEA -ROMANIA
Data: 23/02/2009 09:36
36. Nume: Stefan Gavrilescu
Comentarii: Sper ca situatia se va rezolva prin buna-intelegere. Succes!
Varsta: 32
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 23/02/2009 09:58
37. Nume: Mihaela Tanase
Data: 23/02/2009 10:15
38. Nume: Sorana Lupu
Sex: f
Oras, Tara: Iasi, Romania
Data: 23/02/2009 10:28
39. Nume: Ana-Maria Perjeru
Varsta: 26
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 23/02/2009 10:56
40. Nume: Mirea Cristian
Varsta: 32
6/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Sex: m
Oras, Tara: Periam
Data: 23/02/2009 10:58
41. Nume: Diana M
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 23/02/2009 11:18
42. Nume: Dezso Peter
Comentarii: :o)
Oras, Tara: Cluj
Data: 23/02/2009 11:35
43. Nume: daniela mirza
Sex: f
Data: 23/02/2009 11:41
44. Nume: Galusca Angelica Mihaela
Varsta: 28
Sex: f
Oras, Tara: Brasov, Romania
Data: 23/02/2009 11:46
45. Nume: Balla Zoltan
Comentarii: Sunt de acord in totalitate cu Petitia !!
Varsta: 52
Sex: m
Oras, Tara: Odorheiu Secuiesc
Data: 23/02/2009 11:55
46. Nume: Lata Alexandru
Comentarii: Pur si simplu incredibil. Adica dau in judecata satenii ca si-au incropit un amarat de pod
sa nu fie rupti de lume, in vreme ce ei probabil stateau in birou asteptand spaga!
Varsta: 26
Sex: m
Oras, Tara: Arad, Romania
Data: 23/02/2009 12:07
47. Nume: Dobre Ionel
Varsta: 35
Sex: m
Oras, Tara: Romania
Data: 23/02/2009 12:19
48. Nume: Alex Pauna
Comentarii: Nu se poate asa ceva, ca sistemul este ticalosit stie toata lumea, dar cum se cheama
acesti oameni care fac ticalosii sub acoperirea sistemului ? aceasta este esenta comunismului ...
Cand sistemul nu functioneaza, vreau sa vad autoritati care vin si spun: hai sa te ajut, sa intri in
legalitate, sa facem proiectul impreuna, sa fie lucrarea sigura.
7/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Varsta: 32
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 23/02/2009 12:20
49. Nume: Ruxandra Sasu
Varsta: 27
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 23/02/2009 12:21
50. Nume: Mara SESCU
Varsta: 34
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 23/02/2009 12:23
51. Nume: Sabin Lazar
Comentarii: nebunie
Varsta: 30
Sex: m
Oras, Tara: Lugoj
Data: 23/02/2009 12:34
52. Nume: Ioana Popa
Data: 23/02/2009 12:40
53. Nume: Florina Presada
Varsta: 30
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 23/02/2009 12:40
54. Nume: Sinziana Olteanu
Comentarii: Imi pare ca cine nu munceste nu greseste, si cine nu greseste merita promovat! Corolar:
sa te feresti sa ai initative ca uite ce patesti!
Data: 23/02/2009 12:40
55. Nume: Valentin Nas
Comentarii: Rusine autoritatilor care nu numai ca nu incurajeaza initiativa comunitatii locale si spiritul
civic de care dau dovada locuitorii, dar ii si pedepsesc pentru ca acestia au renuntat sa mai astepte
ca statul sa-si faca datoria, si si-au rezolvat singuri problema. Rusine statului roman! Felicitari
locuitorilor din Marginea, care ar trebui sa fie un exemplu pentru noi toti!
Varsta: 53
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 23/02/2009 12:42
56. Nume: crina morteanu
Comentarii: sprijin societatea civila (!) din comuna Marginea, jud. Suceava!
8/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Varsta: 27
Sex: f
Oras, Tara: bucuresti
Data: 23/02/2009 12:44
57. Nume: Oana Preda
Data: 23/02/2009 12:50
58. Nume: Florin Demian
Comentarii: In astfel de cazuri, autoritatiule ar trebui sa dea dovada de flexibilitate maxima, nicidecum
de rigiditate si dare in judecata.
Varsta: 25
Sex: m
Oras, Tara: Arad
Data: 23/02/2009 12:55
59. Nume: Stefana Bianu
Comentarii: patrimoniul national este in pericol !
comunismul a distrus! dar a distrus mai putin decat capitalismul salbatic din ultimii 20 de ani
Varsta: 65
Sex: f
Oras, Tara: Paris, Franta
Data: 23/02/2009 12:57
60. Nume: corduneanu marius
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 23/02/2009 13:03
61. Nume: Tariceanu Alina
Varsta: 25
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 23/02/2009 13:08
62. Nume: DANIEL FILIPAS
Comentarii: Jos palaria pentru niste oameni adevarati! o palma usturatoare pe obrazul autoritatilor,
care de fapt nu sunt altceva decat niste oameni marunti interesati doar de capatuiala si de propriile
probleme!
Trist e ca, pe langa ca-i prost, trebuie sa se arate si fudul! Dupa ce ani de zile decizii aberante pun
in legalitate tot felul de hidosenii si de incalcari ale celor mai elementare norme de bun simt ( ca sa
nu vorbim de legi!), si-au gasit acum sa atace pe cineva care a refuzat sa mai stea cu maineile in
san si a facut ceva pentru o comunitate!! Rusinos!
Si palma e si mai usturatoare cand omul acela vine si spune ca trei ani de inchisoare nici nu-i asa
de mult, daca stie ca a facut ceva bun! Ce rusine pentru oamenii marunti!
Varsta: 41
Sex: m
Oras, Tara: Baia Mare, Romania
Data: 23/02/2009 13:09
9/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
63. Nume: Diana Cotoros
Varsta: 30
Sex: f
Oras, Tara: Romania
Data: 23/02/2009 13:19
64. Nume: Cristina Calinoiu
Data: 23/02/2009 13:20
65. Nume: Catalina Burciu
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 23/02/2009 13:24
66. Nume: Preda Catalin
Comentarii: Rusinos!
Varsta: 26
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 23/02/2009 13:26
67. Nume: cornestian ioana
Varsta: 26
Sex: f
Oras, Tara: satu mare
Data: 23/02/2009 13:31
68. Nume: Dorina Asoltanei
Varsta: 58
Sex: f
Oras, Tara: Timisoara, Romania
Data: 23/02/2009 13:36
69. Nume: savin alexandra
Varsta: 21
Sex: f
Oras, Tara: romania,bucureti
Data: 23/02/2009 13:36
70. Nume: Lia
Varsta: 27
Sex: f
Oras, Tara: Timisoara
Data: 23/02/2009 13:38
71. Nume: Ioana Petrache
Varsta: 24
Sex: f
Oras, Tara: Buftea, Romania
Data: 23/02/2009 13:51
10/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
72. Nume: Mirabela Gradinaru
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 23/02/2009 14:10
73. Nume: Marin Cristina
Varsta: 28
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti,Romania
Data: 23/02/2009 14:22
74. Nume: Popolan Flavia-Ana
Varsta: 26
Sex: f
Oras, Tara: Sibiu, Romania
Data: 23/02/2009 14:22
75. Nume: Julia Todea
Varsta: 53
Sex: f
Oras, Tara: Cluj, Romania
Data: 23/02/2009 14:26
76. Nume: Denisa Ionescu
Varsta: 26
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 23/02/2009 14:30
77. Nume: Dragos Zlateanu
Varsta: 30
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 23/02/2009 14:43
78. Nume: Adrian Stan
Comentarii: Este rusinos la ceeace au recurs autoritatile,puteau gasi alta solutie pe cale
amiabila,puteau platii un studiu ,un proeict o autorizatie din banii statului,faceau o expertiza tehnica
si spuneau multumesc. Dar au preferat ,sub masca legii,sa-si ascunda propria neputinta.
Bravo satenilor din Marginea ,rusine alesilor locali care nu si-au facut datoria fata de cei ce i-au ales.
Domnilor GUVERNANTI,de ce nu sunteti asa de operativi si fata de cei ce incalca legea facandu-si
locuinte ilegal,celor ce darama blocuri fara autorizatie prin modificarile din apartamente ,va luati de
cei de jos ,de tarani,o sa va bata dumnezeu!
Varsta: 59
Sex: m
Oras, Tara: Brasov
Data: 23/02/2009 14:52
79. Nume: Cristina Popoviciu
Varsta: 26
11/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Sex: f
Oras, Tara: Timisoara
Data: 23/02/2009 14:58
80. Nume: elhadi kenasi
Varsta: 34
Sex: m
Oras, Tara: PIATRA NEAMT
Data: 23/02/2009 15:07
81. Nume: Gherman Lucian
Comentarii: aici nu sunt banii dumneavoastra!
Varsta: 31
Sex: m
Oras, Tara: Arad, Romania
Data: 23/02/2009 15:08
82. Nume: Elena Iscu
Comentarii: Ca la noi la nimenea
Varsta: 48
Sex: f
Oras, Tara: oras Tg Frumos, jud Iasi
Data: 23/02/2009 15:44
83. Nume: Anemarie Ioana Gasser
Comentarii: In scrisoarea de protest catre autoritati - ar trebuis a indicam si solutia alternativa pe care
le-o propunem/ sugeram, pentru rezolvarea amiabila a situatiei.
Varsta: 33
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 23/02/2009 15:52
84. Nume: Diana
Comentarii: Se pare ca autoritetiile in tara noastra iau masuri cand nuh este cazul si cand ar trebui sa
intervina nici nuh isi dau silinta!
Varsta: 17
Sex: f
Oras, Tara: Timisoara,Romania
Data: 23/02/2009 16:02
85. Nume: Bianca
Varsta: 17
Sex: f
Oras, Tara: Timisoara
Data: 23/02/2009 16:04
86. Nume: Daniela Tarnovschi
Sex: f
Data: 23/02/2009 17:03
12/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
87. Nume: H.Mocanu
Comentarii: Ar fi bine totusi ca in actiunile Dvs. de sprijinire a satenilor, sa se explice si DE CE s-a
decis urmarirea penala.
Varsta: 55
Sex: m
Oras, Tara: Cernavoda
Data: 23/02/2009 17:07
88. Nume: Florentina B.
Comentarii: Cetatenii ar trebui, la randul lor, sa depuna plangere penala pentru ABUZ IN SERVICIU
IN DETRIMENTUL COMUNITATII (este fapta penala neindeplinirea obligatiilor sau indeplinirea lor
defectuoasa, de catre reprezentantii sistemului administrativ), indreptata impotriva TUTUTOR celor
carora le-au adresat cereri de reconstruire/contruire a podului, dupa inundatii.
ORICE solicitare are, prin lege, un termen de raspuns si de punere in practica.
In asteptarea aprobarii avizului avizat si avizarii aprobarii aprobate (surse de shpagi nemasurate,
necunoscute si nedeclarate pentru reprezentantii sistemului administrativ romanesc, la diferite
niveluri), MULTE proiecte au cazut balta in Romania...in detrimentul cetatenilor.
Iata, insa, atunci cand cetatenii fac dovada unei democratii participative, Statul sare ca ars: se apara
atacand, deoarece se asteapta sa fie atacat MULT mai profund!
Astfel de exemple de cetateni, care ofera SOLUTII si nu vorbe, sunt un adevarat pericol pentru
Statul mafiot, care va reactiona prompt, deoarece nu vrea sa astepte sa fie pus la coltz, sa dea
explicatii pentru NEINDEPLINIREA OBLIGATIILOR.
Daca imi permiteti o sugestie, v-as indica sa adresati petitia nu DOAR mai-marilor zilei de la Ape, ci
TUTUROR: Ministerului de Administratie si Interne, de Justitie, Guvern, Presedintie, etc...
CATE din promisiunile facute in vizite protocolare s-au transpus in practica in Romania, dupa
inundatii???
Urmand exemplul Autoritatii de la Ape, ar trebui sa depuna cetatenii din TOATE zonele afectate
plangere penala impotriva acelor ce au promis, dar NU au realizat???
Varsta: 47
Sex: f
Oras, Tara: Franta
Data: 23/02/2009 17:07
89. Nume: Csuk Andreea
Varsta: 21
Sex: f
Oras, Tara: Baia Mare, jud. Maramures
Data: 23/02/2009 17:16
90. Nume: alena
Sex: f
Oras, Tara: timisoara
Data: 23/02/2009 17:42
91. Nume: Georgiana Gavrila
Varsta: 22
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 23/02/2009 18:01
13/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
92. Nume: Balogh Marton
Varsta: 32
Sex: m
Oras, Tara: Cluj - Napoca
Data: 23/02/2009 18:02
93. Nume: Trufasu Andreea Madalina
Varsta: 22
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 23/02/2009 18:05
94. Nume: Bratu Vasile
Comentarii: SA SE FACA DREPTATE
Data: 23/02/2009 18:09
95. Nume: Aciubotaritei Cristina
Data: 23/02/2009 18:11
96. Nume: Ciubotariu Ciprian
Sex: m
Data: 23/02/2009 18:15
97. Nume: Cati
Varsta: 23
Sex: f
Oras, Tara: Romania
Data: 23/02/2009 18:24
98. Nume: Avasi Dan-Alexandru
Comentarii: In cazul in care locuitorii comunei ar fi apelat la proceduri juridice pentru solutionarea
problemei, amanarile procedurale si eventuala pierdere a cauzei judecate ar fi adus doar daune
comunitatii locale. Drept urmare consider necesara interventia autoritatilor centrale in acest caz in
interesul comunitatii.
Varsta: 25
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 23/02/2009 18:24
99. Nume: Simona David
Comentarii: Sunt de partea oamenilor. Statul ar fi trebuit sa-i sprijine, nu sa-i judece.
Varsta: 34
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 23/02/2009 18:27
100. Nume: Dragos Davidescu
Comentarii: E trist ce s-a intamplat acolo.Pt chestii dastea ar trebui sa se vorbeasca la tv zile in sir, nu
despre nu stiu ce scandaluri de la Mall-uri cu niste derbedei cocalari.Asta da o tema de dezbatere
publica.
14/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Reactia autoritatilor e asa de tipica si simbolizeaza impotenta si limitarile institutiilor actuale.
Varsta: 27
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 23/02/2009 18:44
101. Nume: Vacarescu Bogdan
Varsta: 17
Sex: m
Oras, Tara: Timisoara,Romania
Data: 23/02/2009 18:51
102. Nume: Nicolau Eros
Varsta: 34
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 23/02/2009 19:34
103. Nume: Matache Cosmin
Data: 23/02/2009 19:35
104. Nume: rizoaica
Varsta: 33
Sex: f
Oras, Tara: bucuresti
Data: 23/02/2009 19:58
105. Nume: Vasile Musuroaea
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 23/02/2009 20:07
106. Nume: ardei bogdan
Varsta: 22
Sex: m
Oras, Tara: bucuresti
Data: 23/02/2009 20:31
107. Nume: Elena Dumitrovici
Varsta: 24
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 23/02/2009 20:46
108. Nume: Claudia Buidan
Varsta: 29
Sex: f
Oras, Tara: Sibiu, Romania
Data: 23/02/2009 21:27
15/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
109. Nume: Filipciuc Diana
Varsta: 20
Sex: f
Oras, Tara: Falticeni, Suceava
Data: 23/02/2009 21:47
110. Nume: avram sorina
Sex: f
Data: 23/02/2009 21:48
111. Nume: cristi costache
Data: 23/02/2009 21:49
112. Nume: Badele Nela
Varsta: 52
Sex: f
Oras, Tara: Slobozia Romania
Data: 23/02/2009 22:00
113. Nume: Daciana Sarbu
Data: 23/02/2009 22:17
114. Nume: Florentina ONISOR
Data: 23/02/2009 22:21
115. Nume: Arva Silviu Ionut
Comentarii: Romania...tara lui papura voda. Rusine politicienilor, politiei si autoritatilor romane
incapabile sa-si respecte si protejeze alcveva decat interesele proprii. Initiativa unor oameni care au
ajuns la capatul rabdarii se rasplateste in acest fel. Incompetenta si delasarea din partea celor care
ar trebu sa lucreze in slujba omului simplu si care sunt platiti din banul omului de rand au depasit
orice limite a imaginatiei. De bun simt nu mai vorbim. Bravo domnilor!!!Bravo
Varsta: 27
Sex: m
Oras, Tara: Torino, Italia
Data: 23/02/2009 22:37
116. Nume: Salapa Daniel
Comentarii: Dementa denaturarii actului autoritatii din Romania continua. Ceea ce se intampla la
Marginea, Suceava este un caz tipic de frustare juridica: niste oameni care nu au mai avut ocazia sa
arate ca stiu sa aplice legea, retinuti fiind prin timorare de sistemul general romanesc, au gasit o
supapa de iesire din criza, de refulare! Asa ca s-au napustit peste niste sarmane victime ale unui
sistem suprasaturat de incompetenta si pumni in gura (in sunsul de ciocu mic!), acei gospodari care
au pous mana de la mana si saracie langa saracie sa repare un pod, nereparat de pe vremea lui...
Stefan cel Mare, probabil! Parafraza: Somnul sistemului naste dictaori de conjunctura, iar somnul
societatii poate naste alte sisteme si mai monstruoase!
Bine ca aveti aceasta initiativa, dar si mai bine ar fi daca cineva va tine cont de ea pana la capat!
Oricum, ea este un semn, intre altele mai mult sau mai putin firave, un semn al trezirii din amorteala!
Succes!
Varsta: 50
16/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Sex: m
Oras, Tara: Drobeta Turnu Severin
Data: 23/02/2009 22:50
117. Nume: Nicu Istratie
Comentarii: pentru a nu shtiu cata oara avem dovada ca unii oameni sunt platiti DEGEABA din BANII
NOSTRI ....... Ar trebui sa le fie rusine nu sa'i dea pe oamenii aia in judecata
Varsta: 26
Sex: m
Oras, Tara: Constanta, Romania
Data: 23/02/2009 22:54
118. Nume: Mircea Sasu
Varsta: 35
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 23/02/2009 23:00
119. Nume: maria
Data: 23/02/2009 23:02
120. Nume: zaharia alexandru
Sex: m
Oras, Tara: bucuresti, romania
Data: 23/02/2009 23:21
121. Nume: Suteu Daniel
Varsta: 18
Sex: m
Oras, Tara: CLUJ-NAPOCA, ROMANIA
Data: 23/02/2009 23:28
122. Nume: Ema Suzuki
Comentarii: Nu am citit petitzia dar numai cand am auzit despre ce e vorba am ramas socata pur si
simplu.Nici nu-mi vine sa cred!!!!
Le sunt alaturi oamenilor din Marginea.
Varsta: 25
Oras, Tara: Japonia
Data: 24/02/2009 00:42
123. Nume: enachioiu camelia
Varsta: 22
Sex: f
Oras, Tara: falticeni, romania
Data: 24/02/2009 00:48
124. Nume: Pop Liliana Mariana
Varsta: 41
Sex: f
Oras, Tara: Cluj_Napoca, Romania
17/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Data: 24/02/2009 08:33
125. Nume: Ancuta Vamesu
Comentarii: Sa ne fereasca Dumnezeu de prostia si reaua vointa omeneasca!
Varsta: 43
Sex: f
Data: 24/02/2009 08:33
126. Nume: Aurelia Dinu
Comentarii: Bravo cetatenilor din Marginea! E timpul ca romanii sa inteleaga ca trebuie sa isi ia viata
in propriile miini. Este exemplul opus celui din satul din Dorohoi(parca) care murea de sete insa nu
catadicsea sa sape un put...
Varsta: 41
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 24/02/2009 08:53
127. Nume: Bogdan Mihai
Comentarii: Am trecut pe acolo inainte si dupa construirea podului de catre sateni. Tot respectul meu
fata de cei din Marginea, care se dovedesc a fi bucovineni si romani adevarati si de la care ar trebui
sa luam exemplu. Fata de autoritati nu pot decat sa-mi exprim dezgustul...
Varsta: 33
Sex: m
Oras, Tara: Suceava, Romania
Data: 24/02/2009 09:03
128. Nume: Mihaela Ghiurea
Comentarii: Nu se mai poate trai in tara asta de prosti
Data: 24/02/2009 09:09
129. Nume: Irina Lupu
Data: 24/02/2009 09:13
130. Nume: Gholem
Varsta: 24
Sex: m
Oras, Tara: Piatra Neamt, Romania
Data: 24/02/2009 09:28
131. Nume: Radu Adina
Varsta: 24
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 24/02/2009 09:30
132. Nume: anca M
Comentarii: Un exemplu demn de urmat.Felicitari locuitorilor comunei Marginea!
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 24/02/2009 09:39
18/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
133. Nume: Nicoleta Turcu
Comentarii: Pericol pentru spagarii din minstere care au nevoie de comisioanele pentru lucarri.
Varsta: 41
Sex: f
Oras, Tara: Cluj
Data: 24/02/2009 09:44
134. Nume: Eliza Roibu
Varsta: 26
Sex: f
Oras, Tara: Suceava, Romania
Data: 24/02/2009 09:49
135. Nume: Catalin Savulescu
Varsta: 40
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 24/02/2009 09:49
136. Nume: Lupu Sorin Cristian
Varsta: 45
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 24/02/2009 09:54
137. Nume: Alex Cjiperi
Data: 24/02/2009 09:55
138. Nume: Cornel Mihai
Comentarii: Nu cred ca mai poate fi spus ceva! In afara de dezgust! Vorba aia nici o fapta buna nu va
ramane nepedepsita. Asa aceasta petitie trebuie semnata de cat mai multi. Dar si o popularizare
mai mare a cazului in mass media, nu de alta dar astia au nevoie de liniste sa-si poata vedea de
treburile lor!
Varsta: 38
Sex: m
Oras, Tara: Radauti, Suceava
Data: 24/02/2009 09:57
139. Nume: FElicia Lupu
Varsta: 40
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 24/02/2009 09:57
140. Nume: Nicuescu Aurelia
Varsta: 34
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 24/02/2009 09:58
19/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
141. Nume: Ina Pauna
Sex: f
Oras, Tara: Romania/Bucuresti
Data: 24/02/2009 09:58
142. Nume: Doru Bularda
Varsta: 52
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 24/02/2009 09:59
143. Nume: Corina Mihailescu
Varsta: 26
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 24/02/2009 10:00
144. Nume: Daniela Plugaru
Varsta: 45
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 24/02/2009 10:01
145. Nume: Anghel Titi Marius Sorin
Varsta: 22
Sex: m
Oras, Tara: Videle, Romania
Data: 24/02/2009 10:02
146. Nume: Simona Onuta
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 24/02/2009 10:06
147. Nume: Raluca Oana
Varsta: 29
Sex: f
Oras, Tara: Romania
Data: 24/02/2009 10:10
148. Nume: Liviu Huluta
Comentarii: si la mai mare!
Varsta: 26
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 24/02/2009 10:14
149. Nume: STEFANIA ANTONE
Varsta: 29
Sex: f
20/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 24/02/2009 10:18
150. Nume: Roxana Bichis
Comentarii: "Traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul"...., pentru a cita un clasic in viata!!
Varsta: 28
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 24/02/2009 10:19
151. Nume: bobes elena
Varsta: 22
Sex: f
Oras, Tara: bucresti, romania
Data: 24/02/2009 10:22
152. Nume: Adrian Kovacs
Varsta: 28
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 24/02/2009 10:22
153. Nume: cristina balan
Comentarii: Din moment ce autoritatile locale nu s-au ocupat de constructia podului, nu inteleg acum
in ce masura au dreptul sa fie impotriva acelor oameni ! Traim in Romania si asta ne omoara.
Varsta: 22
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 24/02/2009 10:28
154. Nume: ciprian santea
Comentarii: "Capul lui Motoc il vrem"...pe bune, bai!
Varsta: 29
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 24/02/2009 10:30
155. Nume: Gabriela Angelescu
Varsta: 27
Sex: f
Oras, Tara: bucuresti,romania
Data: 24/02/2009 10:32
156. Nume: Maria Daniela
Comentarii: Ar trebui sa se gaseasca o solutie amiabila , acesti cetateni nu au facut nici un rau
nimanui , din contra sunt apreciati de societatea civila !
Data: 24/02/2009 10:35
157. Nume: Ichim Stefan
Varsta: 28
21/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 24/02/2009 10:41
158. Nume: ciaus enghin
Varsta: 29
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 24/02/2009 10:44
159. Nume: Valentin P
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 24/02/2009 10:51
160. Nume: dan tudor
Varsta: 34
Sex: m
Oras, Tara: bucuresti
Data: 24/02/2009 10:52
161. Nume: Andrei Popescu
Data: 24/02/2009 10:52
162. Nume: aanicai mihai
Varsta: 27
Sex: m
Oras, Tara: Romania
Data: 24/02/2009 10:55
163. Nume: Szele Aron
Varsta: 24
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 24/02/2009 10:56
164. Nume: Soare Florin
Varsta: 24
Sex: m
Oras, Tara: Roamnia, Bucuresti
Data: 24/02/2009 10:56
165. Nume: Beuca Ioan
Varsta: 24
Sex: m
Oras, Tara: Poienile de sub Munte, MM, Romania
Data: 24/02/2009 10:57
166. Nume: lupu daniel
Varsta: 50
Sex: m
22/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Oras, Tara: bucuresti, romania
Data: 24/02/2009 11:04
167. Nume: Derla Andreea
Comentarii: Daca ei nu fac nimic nu lasa nici pe oamenii care sufera din cauza nesimtirii lor sa faca
ceva pentru a-si simplifica viata!
Varsta: 23
Sex: f
Oras, Tara: Timisoara, Romania
Data: 24/02/2009 11:07
168. Nume: gabriela moldoveanu
Varsta: 41
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 24/02/2009 11:07
169. Nume: Paul Sescu
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 24/02/2009 11:08
170. Nume: balanici florin-andrei
Varsta: 23
Sex: m
Oras, Tara: suceava romania
Data: 24/02/2009 11:19
171. Nume: Lelcu Ioan
Varsta: 46
Sex: m
Oras, Tara: Suceava, Romania
Data: 24/02/2009 11:20
172. Nume: Sumuciuc Andrei
Comentarii: ii sustin pe acesti oameni din toata inima.Sunt sucevean, am fost in Marginea, si oamenii
de acolo sunt cu totii gospodari si prin aceasta actiune au dat dovada de mandrie si spirit civic.Nu se
poate ca in Romania hotii si criminalii sa umble liberi si niste oameni care fac bine sa fie trasi la
raspundere din exces de zel din partea autoritatilor incompetente care s-au vazut in situatia in care
o mana de gospodari (tarani vb aia) le-au luat-o cu mult inainte.
Varsta: 22
Sex: m
Oras, Tara: Suceava,Romania
Data: 24/02/2009 11:20
173. Nume: Popescu Ioan
Varsta: 32
Sex: m
Oras, Tara: SUceava, Romania
Data: 24/02/2009 11:21
23/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
174. Nume: TANASICIUC ILIE OVIDIU
Varsta: 25
Sex: m
Oras, Tara: SUCEAVA,ROMANIA
Data: 24/02/2009 11:21
175. Nume: Dobra Nicoleta
Comentarii: Daca ar indrazni sa se atinga de cetatenii unei Comune , in care Bunul simt , Initiativa si
Generozitatea i-a ajutat sa-si rezolve singuri problemele, ar trebui toti cetatenii Romaniei sa
protesteze sub toate formele pasnice, poate asa vor intelege continutul notiunii de NESIMTIRE SI
TICALOSIE din atitudinea lor .Pe cine inceacrca sa intimideze ?... De cine vor sa se apere ?...
Atitudinea lor este cel mai greu acuzator !
Varsta: 57
Sex: f
Oras, Tara: Cluj -Napoca , Romania
Data: 24/02/2009 11:25
176. Nume: Prisacariu Andrei Sebastian
Comentarii: dosar penal nesimtitilor? Pentru ca ei pot si voi nu? hai ca e la moda ....va rugam :
.DEMISIA
Varsta: 23
Sex: m
Oras, Tara: Suceava Romania
Data: 24/02/2009 11:26
177. Nume: Chiteala Alina
Varsta: 26
Sex: f
Oras, Tara: Romania
Data: 24/02/2009 11:32
178. Nume: teleaga dumitru
Comentarii: Lasati-i in pace si apucati-va de lucru la podul de beton caci in perioada campaniei
parlamentare erau toata ziua pe mal iar acum nu vezi pe niciunul
Varsta: 47
Sex: m
Oras, Tara: horodnic de jos,romania
Data: 24/02/2009 11:33
179. Nume: Bogdan Tomut
Comentarii: fara comentarii... asta e minunata noastra tara in care trebuie sa traim!!!
Varsta: 34
Sex: m
Oras, Tara: Radauti, RO
Data: 24/02/2009 11:34
180. Nume: Caziuc Viorel
Comentarii: bravo
Varsta: 46
Sex: m
24/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Oras, Tara: Suceava
Data: 24/02/2009 11:34
181. Nume: GRIGORAS SORIN
Varsta: 27
Sex: m
Oras, Tara: BUCURESTI, ROMANIA
Data: 24/02/2009 11:34
182. Nume: vlad simona
Varsta: 30
Sex: f
Oras, Tara: suceava
Data: 24/02/2009 11:34
183. Nume: Sandiuc Mihaela
Comentarii: Felicitari satenilor care s-au unit si au construit podul. Sa le fie de folos! Rusine
autoritatilor pentru nepasarea pentru nevoile oamenilor si delasare si rusine autoritatilor pentru
atitudinea sfidatoare de a mai actiona in judecata pe cei care chiar si-au luat viata in propriile maini
si au facut ceva sa se ajute.
Varsta: 38
Sex: f
Oras, Tara: Suceava, Romania
Data: 24/02/2009 11:35
184. Nume: vasile patraucean
Varsta: 62
Sex: m
Oras, Tara: arbore-sv
Data: 24/02/2009 11:37
185. Nume: juverdeanu andrei
Comentarii: statul roman..........numai in romania se poate intampla asa ceva
Varsta: 23
Sex: m
Oras, Tara: Barlad, Romania
Data: 24/02/2009 11:37
186. Nume: Roxana Rizescu
Comentarii: Cat ar costa bugetul local construirea podului respcetiv? Cate vile s-ar construi pe langa
pod? Cum se rezolva problema imobilelor fara autorizatie din Bucuresti? Cladirile neautorizate in
Bucuresti au fost demolate? Noi, alegatori si contribuabili, primim chiar numai dispretul bisnitarilor
urcati in fruntea tarii?
Varsta: 57
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 24/02/2009 11:38
187. Nume: Dr. Iosef Catalin
Comentarii: Doamne, ocroteste-i pe romani
25/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Varsta: 29
Sex: m
Oras, Tara: Constanta
Data: 24/02/2009 11:40
188. Nume: Vararu Romica
Comentarii: Corect ar fi ca Statul Roman sa fie chemat in instanta pt. promisiunile neideplinite si sa
plateasca daune unor ROMANI ADEVARATI
Varsta: 44
Sex: m
Oras, Tara: Suceava, Romania
Data: 24/02/2009 11:40
189. Nume: Eugen Manghiuc
Comentarii: Sa le fie rusine sefilor judetului Suceava, in frunte cu Flutur, acest pseudobucovinean,
ucigasul de gaini din Romania
Varsta: 39
Sex: m
Oras, Tara: Suceava, Romania
Data: 24/02/2009 11:43
190. Nume: PEREBICEANU MARIANA
Varsta: 53
Sex: f
Oras, Tara: Suceava
Data: 24/02/2009 11:45
191. Nume: Dragan Alexandra
Varsta: 22
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 24/02/2009 11:45
192. Nume: moscaliuc
Data: 24/02/2009 11:45
193. Nume: Chifan Adrian
Comentarii: Sunt din Radauti, deci aproape de comuna Marginea. Mi se pare inacceptabila reactia
autoritatior fata de cei care au construit podul de lemn din comuna Marginea.
Varsta: 26
Sex: m
Oras, Tara: Radauti, Romania
Data: 24/02/2009 11:45
194. Nume: Carmen Niculas
Comentarii: ar trebuie ajutati,nu judecat pentru ca au fost harnici si nu au asteptat ajutorul statului; dar
din pacate in Romania valorile sunt inversate.
Varsta: 36
Sex: f
Oras, Tara: romania
26/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Data: 24/02/2009 11:47
195. Nume: macovei cosmin
Comentarii: asa e in tara la noi , nu se face nimica iar daca incerci sa faci singur iest luat la intrebari.
rusine
Varsta: 25
Sex: m
Data: 24/02/2009 11:48
196. Nume: Chifan Elena
Comentarii: Rusinos!
Varsta: 29
Sex: f
Oras, Tara: suceava
Data: 24/02/2009 11:49
197. Nume: cecilia bancescu
Comentarii: Marginenii sunt oameni harnici si gospodari. Nu merita sa plateasca penal pentru ca au
rezolvat o problema a comunitatii si a tuturor celor care trec prin comuna. Mai ales ca au spus ca
podul de lemn e o solutie temporara, pana se finalizeaza constructia celui de beton, a carui
constructie a fost intrerupta de vremea nefavorabila. Bravo lor, pentru ca sunt uniti si s-au implicat in
problemele comunei.
Varsta: 37
Sex: f
Oras, Tara: Siret, Romania
Data: 24/02/2009 11:49
198. Nume: marian valentin
Comentarii: Este o solutie mai simpla,ca podul sa fie trecut in legalitate,se poate face acest lucru
destul de repede,sunt ingineri care pot stabili rezistenta structurii,daca se vrea se poate...
Varsta: 41
Sex: m
Oras, Tara: suceava
Data: 24/02/2009 11:50
199. Nume: Bitca Bogdan
Comentarii: Aici e Romania!
Varsta: 22
Sex: m
Oras, Tara: Suceava, Romania
Data: 24/02/2009 11:50
200. Nume: Cora Mircea
Comentarii: tara de oligofreni, dupa ce ca nu-s in stare sa faca nimic ei, daca doamne fereste faci tu,
vor sa te mai bage si la puscarie, dupa cum ziceam tara de oligofreni
Varsta: 32
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 24/02/2009 11:51
27/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
201. Nume: Bosinceanu Madalin
Comentarii: Desi intr-adevar, conform legislatiei, orice constructie trebuie sa aiba autorizatie si multe
alte documente si avize, tot conform legislatiei, ar trebui pedepsita prostia si lipsa de reactie si
profesionalism a celor care trebuiau sa construiasca acel pod incepand de a doua zi. Daca se iau
masuri impotriva satenilor, sa se ia masuri si impotriva celor ce trebuiau sa reabiliteze in termeni
decenti podul respectiv. Si prin decent nu inteleg un an pentru elaborarea proiectului si licitatia
aranjata pentru a stabili constructorul. Daca tot e justitie, sa infunde puscaria si cei de la Drumuri si
Poduri, Ape si tot neamul lor.
Varsta: 23
Sex: m
Oras, Tara: Suceava
Data: 24/02/2009 11:55
202. Nume: Tanasa Ciprian
Varsta: 23
Sex: m
Oras, Tara: Romania Botosani
Data: 24/02/2009 11:57
203. Nume: Oltita Bratuleanu
Oras, Tara: Suceava
Data: 24/02/2009 12:00
204. Nume: Cristian Sologon
Varsta: 36
Sex: m
Oras, Tara: Suceava Romania
Data: 24/02/2009 12:00
205. Nume: Mosnegutu Daniel-Stefan
Varsta: 32
Sex: m
Oras, Tara: suceava
Data: 24/02/2009 12:01
206. Nume: Solcan Alexandru
Varsta: 21
Sex: m
Oras, Tara: Suceava
Data: 24/02/2009 12:01
207. Nume: nicutari petrea
Comentarii: a
Varsta: 41
Sex: m
Oras, Tara: suceava
Data: 24/02/2009 12:04
208. Nume: Antonia Enache
Varsta: 30
28/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 24/02/2009 12:04
209. Nume: IRIMIA DUMITRU
Comentarii: Cata impocrizie. In loc sa vina in sprijnul populatiei delicventii de la putere isi mate joc de
bietul roman.
Varsta: 27
Sex: m
Oras, Tara: suceava
Data: 24/02/2009 12:06
210. Nume: Popescu Adrian
Comentarii: Multumiri cetatenilor din Marginea...trec frecvent pe podul lor...
Varsta: 31
Sex: m
Oras, Tara: vatra dornei
Data: 24/02/2009 12:06
211. Nume: Roxana Rizescu
Comentarii: Nu suntem o tara de oligofreni, suntem o tara condusa de derbedei si hoti! Pana si
speranta intr-o schimbare ne-a fost luata! Nu ai pe cine vota, toti sunt la fel. Poate cel mai bine ar fi
sa nu mai voteze NIMENI! Poate atunci s-ar schimba ceva. Cetateanul turmentat era un bland copil
fata de noi.
Varsta: 52
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 24/02/2009 12:07
212. Nume: Rotariu Cristina
Varsta: 24
Sex: f
Oras, Tara: suceava
Data: 24/02/2009 12:10
213. Nume: Pata Oana Cristina
Comentarii: da, sunt de acord cu hotararea locuitorilor din comuna Marginea
Varsta: 32
Sex: f
Oras, Tara: Suceava, Romania
Data: 24/02/2009 12:13
214. Nume: Baitan Valeria Cristina
Comentarii: Sper sa se faca dreptate!
Varsta: 21
Sex: f
Oras, Tara: Suceava
Data: 24/02/2009 12:15
215. Nume: Airoaie Oltita
29/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Oras, Tara: Suceava
Data: 24/02/2009 12:17
216. Nume: Hlaghi Larisa
Varsta: 22
Sex: f
Oras, Tara: sv - romania
Data: 24/02/2009 12:17
217. Nume: Monica N.
Varsta: 23
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 24/02/2009 12:18
218. Nume: roman elena
Varsta: 51
Sex: f
Oras, Tara: bucuresti
Data: 24/02/2009 12:21
219. Nume: Musteata Florin
Comentarii: Foarte bine, felicitari
Varsta: 30
Sex: m
Oras, Tara: Suceava, Romania
Data: 24/02/2009 12:22
220. Nume: Cristian Nita
Varsta: 32
Sex: m
Oras, Tara: Suceava
Data: 24/02/2009 12:25
221. Nume: mihaela
Varsta: 25
Sex: f
Oras, Tara: mangalia
Data: 24/02/2009 12:30
222. Nume: coroama marius
Sex: m
Data: 24/02/2009 12:31
223. Nume: Marius Zatu
Comentarii: cum spuneam si in comentariul facut in monitorul de sv: apreciez actiunea Fundatiei Pact
si le doresc succes in toate activitatile.
Varsta: 32
Sex: m
Oras, Tara: Novara Italia
30/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Data: 24/02/2009 12:32
224. Nume: Daniel Jipa
Comentarii: Fara comentarii
Varsta: 23
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 24/02/2009 12:33
225. Nume: Andreea Deca
Data: 24/02/2009 12:36
226. Nume: Rodica
Varsta: 40
Sex: f
Oras, Tara: Suceava
Data: 24/02/2009 12:40
227. Nume: Popovici Mihaela
Varsta: 28
Sex: f
Oras, Tara: Suceava
Data: 24/02/2009 12:40
228. Nume: Chirila Bogdan
Varsta: 21
Sex: m
Oras, Tara: Suceava,Romania
Data: 24/02/2009 12:41
229. Nume: Alina Parsons
Comentarii: Desi sunt aici, atat de departe de CASA sufletul tot acolo imi este. Romanii din Brisbane
sunt alaturi de voi
Varsta: 32
Sex: f
Oras, Tara: Brisbane, Australia
Data: 24/02/2009 12:41
230. Nume: Ungureanu Adrian
Varsta: 33
Sex: m
Oras, Tara: Suceava, Romania
Data: 24/02/2009 12:42
231. Nume: Juravle Ion Mircea
Varsta: 32
Sex: m
Oras, Tara: Suceava
Data: 24/02/2009 12:42
31/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
232. Nume: cheaburu ioan
Comentarii: Ce nu au facut factorii responsabili in atata timp au facut locuitorii din Marginea in o
singura zi , bravo lor ,felicitari ! De ce nu sunt intrebati soferii care circula zilnic pe acel pod ce
parere au despre constructie si apoi sa se gandeasca la dosar penal si cred ca localnicii ar trebui "
judecati in stare de arest preventiv " pentru ca reprezinta pericol social in potriva unei firme de
constructi care ar vrea sa bage mana in bani oamenilor .
Sex: m
Oras, Tara: ROMANIA
Data: 24/02/2009 12:44
233. Nume: relu valentin
Comentarii: justitia din Romania care lasa liberi criminalii, talharii si batausii si ii inchide pe cei care
construiesc un pod sau mai nou o femeie in varsta care a mutat cativa tarusi RUSINE RUSINE
RUSINE asta e romania in care traim o tara de cacat cu o justitie la fel
Varsta: 39
Sex: m
Oras, Tara: radauti
Data: 24/02/2009 12:48
234. Nume: Baltaru Lucian
Varsta: 28
Sex: m
Oras, Tara: Suceava, Romania
Data: 24/02/2009 12:49
235. Nume: Covasa Dorel
Comentarii: Numai in Romania o initiativa pentru a te salva poate sa te duca la necaz... Rusine
maxima penru cei care se ascund in sintagma "legea trebuie respectata" trebuia eliberat autorizaie
de urgenta, era caz de necesitate maxima. RUSINE!
Varsta: 45
Sex: m
Oras, Tara: Suceava
Data: 24/02/2009 12:51
236. Nume: Sorin Zait
Data: 24/02/2009 12:53
237. Nume: PISLARU CONSTANTIN SORIN
Varsta: 36
Sex: m
Oras, Tara: SUCEAVA
Data: 24/02/2009 12:53
238. Nume: Császár Erzsébet
Varsta: 57
Sex: f
Oras, Tara: Székesfehérvár, Ungaria
Data: 24/02/2009 12:54
239. Nume: Valenciuc Alexandru Viorel
32/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Comentarii: Felicitari oamenilor care au fost in stare sa se mobilizeze pentru binele comun!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Varsta: 22
Sex: m
Oras, Tara: stiubieni, Botosani, Romania
Data: 24/02/2009 12:55
240. Nume: V. DREHUTA
Comentarii: Marginenii sunt cei mai tari!! felicitari!!.
Varsta: 38
Sex: m
Oras, Tara: Radauti RO
Data: 24/02/2009 12:56
241. Nume: Borcan Lucian
Varsta: 27
Sex: m
Oras, Tara: Suceava
Data: 24/02/2009 12:56
242. Nume: Wilhelm Tomasi
Comentarii: Autoritatile dau dovada de nesimtire si mult, foarte mult tupeu! Traim intr-o tara in care
initiativa este zdrobita de birocratie. RUSINE!
Varsta: 40
Sex: m
Oras, Tara: Suceava, Romania
Data: 24/02/2009 12:59
243. Nume: ENACHE IONELA RALUCA
Varsta: 25
Sex: f
Oras, Tara: SIRET SUCEAVA
Data: 24/02/2009 13:00
244. Nume: BALAN ROMICA
Varsta: 41
Sex: m
Oras, Tara: SUCEAVA ROMANIA
Data: 24/02/2009 13:01
245. Nume: Vlad Ionel
Comentarii: Asa rasplata ar trebui sa primeasca cei responsabili de reconstructia podului nu cei care
l-au ridicat.
Varsta: 28
Sex: m
Oras, Tara: Suceava Romania
Data: 24/02/2009 13:03
246. Nume: BARARIU CONSTANTIN
Varsta: 32
Sex: m
33/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Oras, Tara: SUCEAVA, ROMANIA
Data: 24/02/2009 13:03
247. Nume: mereuta paul ciprian
Comentarii: Doamne fereste ce mizerie de tzara avem
Varsta: 28
Sex: m
Oras, Tara: iasi
Data: 24/02/2009 13:03
248. Nume: Smocot Alina
Varsta: 26
Sex: f
Oras, Tara: Suceava, Romania
Data: 24/02/2009 13:04
249. Nume: Zigmund Mihaela
Varsta: 37
Sex: f
Oras, Tara: suceava
Data: 24/02/2009 13:04
250. Nume: Zaitz Ciprian Ionut
Varsta: 26
Sex: m
Oras, Tara: Suceava
Data: 24/02/2009 13:04
251. Nume: ANCA GAIDOS
Varsta: 34
Sex: f
Oras, Tara: Cluj-Napoca
Data: 24/02/2009 13:05
252. Nume: Barariu Lavinia
Varsta: 27
Sex: f
Oras, Tara: Romania, Suceava
Data: 24/02/2009 13:09
253. Nume: ciobanu ioan cristian
Varsta: 28
Sex: m
Oras, Tara: suceava,romania
Data: 24/02/2009 13:10
254. Nume: Amarica Dana
Varsta: 27
Sex: f
Oras, Tara: Suceava
34/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Data: 24/02/2009 13:11
255. Nume: IONEL SUIU
Varsta: 29
Sex: m
Oras, Tara: suceava,Romania
Data: 24/02/2009 13:11
256. Nume: Maria Matran
Varsta: 57
Sex: f
Oras, Tara: Suceava. Romania
Data: 24/02/2009 13:12
257. Nume: Volanschi Alexandru
Varsta: 22
Sex: m
Oras, Tara: suceava
Data: 24/02/2009 13:13
258. Nume: Slevoaca Andrei
Varsta: 25
Sex: m
Oras, Tara: suceava/romania
Data: 24/02/2009 13:13
259. Nume: stasiuc Iulian
Comentarii: Bravo lor!
Varsta: 32
Sex: m
Oras, Tara: Suceava
Data: 24/02/2009 13:13
260. Nume: Florin Gheorghiu
Data: 24/02/2009 13:15
261. Nume: GABOR ELENA
Varsta: 41
Sex: f
Oras, Tara: suceava
Data: 24/02/2009 13:17
262. Nume: Barariu Camelia
Varsta: 32
Sex: f
Oras, Tara: Suceava Romania
Data: 24/02/2009 13:17
263. Nume: gramada mihaela
Varsta: 30
35/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Sex: f
Oras, Tara: suceava
Data: 24/02/2009 13:17
264. Nume: COSTIN ELENA
Comentarii: sunt intru totul de acord cu doamna de la fundatia PACT.Felicitari
Varsta: 53
Sex: f
Oras, Tara: suceava
Data: 24/02/2009 13:18
265. Nume: lostun marioara
Comentarii: Autoritatile sa inteleaga ca nu mai sunt de suportat,si bunele intentii sunt de apreciat nu
de sanctionat
Varsta: 54
Sex: f
Oras, Tara: gura humorului
Data: 24/02/2009 13:18
266. Nume: Cernoschi Onut
Comentarii: rusine autoritatilor....
Varsta: 21
Sex: m
Oras, Tara: dornesti
Data: 24/02/2009 13:19
267. Nume: ROTARIU ELENA
Comentarii: Bravo...
Varsta: 29
Sex: f
Oras, Tara: Suceava
Data: 24/02/2009 13:20
268. Nume: Semeniuc Viorel
Varsta: 40
Sex: m
Oras, Tara: Milisauti
Data: 24/02/2009 13:21
269. Nume: Sorin Musca
Comentarii: Bravo Marginea
Varsta: 38
Sex: m
Oras, Tara: Suceava
Data: 24/02/2009 13:23
270. Nume: Daniel Ciubotaru
Comentarii: Sa speram va se va solutiona cu N.U.P. si se va gasi o cale amiabila si rezonabila de
rezolvare a problemei, de altfel foarte importanta pentru localnici, turisti si altii care tranziteaza zona.
Sex: m
36/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Oras, Tara: Vatra Dornei, Romania
Data: 24/02/2009 13:26
271. Nume: moldovan ioan
Comentarii: unde esti tu tepes doamne..........
Varsta: 26
Sex: m
Oras, Tara: suceava
Data: 24/02/2009 13:26
272. Nume: ciprian
Varsta: 28
Sex: m
Oras, Tara: suceava
Data: 24/02/2009 13:28
273. Nume: PAPUC OVIDIU
Comentarii: Sa le fie rusine la nesimtitii care au avut tupeul sa isi faca timp pt a da in judecata acei
oameni care s-au saturat de autoritati dar nu au avut timp pt ai ajuta; sunt de acord ca trebuie sa
respectam legea, dar uneori legea este facuta de niste cretini care nu-i intereseaza problemele
noastre.
Varsta: 29
Sex: m
Oras, Tara: Suceava
Data: 24/02/2009 13:29
274. Nume: Marius G.
Varsta: 26
Sex: m
Oras, Tara: Suceava
Data: 24/02/2009 13:29
275. Nume: Dragos Cirlan
Comentarii: Fiind sucevean ,nu pot decat sa fiu alaturi de cetatenii din Marginea
Varsta: 44
Sex: m
Oras, Tara: Bruxelles Belgia
Data: 24/02/2009 13:30
276. Nume: Claudia Constantin
Varsta: 27
Sex: f
Oras, Tara: Calarasi, Romania
Data: 24/02/2009 13:38
277. Nume: Slevoaca Daniela
Varsta: 38
Sex: f
Oras, Tara: Suceava
Data: 24/02/2009 13:38
37/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
278. Nume: gabi
Varsta: 31
Sex: m
Oras, Tara: suceava
Data: 24/02/2009 13:42
279. Nume: Anastasia Constantinovici
Varsta: 25
Sex: f
Oras, Tara: Suceava
Data: 24/02/2009 13:42
280. Nume: Ionut Toader
Varsta: 33
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 24/02/2009 13:43
281. Nume: Popescu Adina
Comentarii: In curand vom fi constransi sa ne reparam singuri starzile, sa ne construim autostrazi, iar
pe hoti sa-i trimitem acasa
Varsta: 29
Sex: f
Oras, Tara: Suceava
Data: 24/02/2009 13:43
282. Nume: BUCUR MARIAN RAZVAN
Varsta: 34
Sex: m
Oras, Tara: BUCURESTI, ROMANIA
Data: 24/02/2009 13:49
283. Nume: Ioan CHIFAN
Varsta: 39
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 24/02/2009 13:51
284. Nume: Hobjila Simona
Varsta: 25
Sex: f
Oras, Tara: Suceava
Data: 24/02/2009 13:51
285. Nume: Zaharia Vlad
Varsta: 21
Sex: m
Oras, Tara: bucuresti
Data: 24/02/2009 13:52
38/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
286. Nume: Gavril Mihai
Varsta: 29
Sex: m
Oras, Tara: Marginea, Suceava
Data: 24/02/2009 13:53
287. Nume: Adriana Tudorache
Comentarii: Revoltator!!!!!!!!!!!!
Varsta: 34
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 24/02/2009 13:58
288. Nume: Tibu Ioana
Varsta: 34
Sex: f
Oras, Tara: Radauti
Data: 24/02/2009 13:58
289. Nume: pilug dragos
Varsta: 28
Sex: m
Oras, Tara: vatra dornei, romania
Data: 24/02/2009 14:01
290. Nume: florina crisan
Comentarii: Bravo lor! Nu sunt pt construirea fara autorizatie, dar fiind vorba de inlocuirea unui pod
care a existat in acel loc si pe care autoritatile nu au fost capabile sa-l refaca... Ar trebui felicitati, nu
pusi sub urmarire penala.
Varsta: 55
Sex: f
Oras, Tara: deva
Data: 24/02/2009 14:02
291. Nume: AlexandraM
Comentarii: Felicitari celor din comuna Marginea!
Varsta: 21
Sex: f
Oras, Tara: Suceava
Data: 24/02/2009 14:03
292. Nume: TOTH SORINA
Varsta: 28
Sex: f
Data: 24/02/2009 14:03
293. Nume: Mafteian Gavril
Comentarii: Multumesc pt. toti cei care se gandesc la noi sa va dea Dumnezeu sanatate meritati sa
traiti
Varsta: 44
39/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Sex: m
Oras, Tara: Marginea Romania
Data: 24/02/2009 14:05
294. Nume: covaci dorina
Varsta: 22
Sex: f
Oras, Tara: suceava romania
Data: 24/02/2009 14:07
295. Nume: Isar cristian alecsandru
Comentarii: imi pare rau ca nu sant in tara sa fiu alaturi de voi .Dar sper ca opinia civila sa isi spuna
cuvantul.
Varsta: 31
Sex: m
Oras, Tara: suceava
Data: 24/02/2009 14:09
296. Nume: magda pricop
Varsta: 32
Sex: f
Oras, Tara: Iasi, Romania
Data: 24/02/2009 14:10
297. Nume: vlad
Comentarii: macar atat sa facem si noi pt cei care prin efortul lor financiar si fizic au facut acest pod ca
noi sa nu ne mai rupem masinile prin craterele administrate cu succes de cei de la drumuri nationale
Varsta: 25
Sex: m
Oras, Tara: sucevita, suceava, romania
Data: 24/02/2009 14:12
298. Nume: Munteanu Aspazia
Varsta: 50
Sex: f
Oras, Tara: SUCEAVA
Data: 24/02/2009 14:14
299. Nume: Dumitrache Bogdan
Varsta: 26
Sex: m
Oras, Tara: IASI, ROMANIA
Data: 24/02/2009 14:15
300. Nume: Grigoras Brindusa
Comentarii: fara cuvinte...
Varsta: 35
Sex: f
Oras, Tara: Botosani
Data: 24/02/2009 14:17
40/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
301. Nume: Hutanu Alexandru
Varsta: 23
Sex: m
Oras, Tara: Suceava, Romania
Data: 24/02/2009 14:18
302. Nume: Irinel Moldovan
Varsta: 33
Sex: m
Oras, Tara: Iasi
Data: 24/02/2009 14:18
303. Nume: Balatchi Ana-Maria
Varsta: 22
Sex: f
Oras, Tara: siret, suceava
Data: 24/02/2009 14:19
304. Nume: Violeta D.
Varsta: 26
Sex: f
Oras, Tara: Iasi, Romania
Data: 24/02/2009 14:19
305. Nume: Safriuc Vasile
Comentarii: Bravo marginenilor, din Marginea a-ti ajuns "FRUNTEA" prin faptele voastre !
Varsta: 54
Sex: m
Oras, Tara: Bistrita, Romania
Data: 24/02/2009 14:20
306. Nume: Ioana Butnarasu
Comentarii: Bravo cetatenilor cu initiativa din Marginea
Varsta: 27
Sex: f
Oras, Tara: Iasi
Data: 24/02/2009 14:25
307. Nume: Chihaea Sorin
Varsta: 18
Sex: m
Oras, Tara: Suceava
Data: 24/02/2009 14:27
308. Nume: Enciu-Moldovan Constantin
Comentarii: Dupa ce ca bietii oameni au muncit sa isi rezolve problema, fix cei ce trebuiau sa ii ajute ,
acum ii amendeaza. Traim in Romania si cu asta am spus tot.
Varsta: 30
Sex: m
Oras, Tara: Suceava
41/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Data: 24/02/2009 14:34
309. Nume: nistor tiberiu
Varsta: 21
Sex: m
Oras, Tara: suceava
Data: 24/02/2009 14:43
310. Nume: Gusul Florin
Comentarii: Urasc politicienii din ziua de azi, pe cei de ieri si pe cei din viitor...toata lumea ne
ingradeste drepturile.E localitatea voastra nu va lasati calcati in picioare.
Varsta: 39
Sex: m
Oras, Tara: Siret
Data: 24/02/2009 14:45
311. Nume: cornel
Varsta: 31
Sex: m
Oras, Tara: suceava
Data: 24/02/2009 14:46
312. Nume: Horga Viorel
Varsta: 22
Sex: m
Oras, Tara: Suceava, Romania
Data: 24/02/2009 14:46
313. Nume: Buzec Ovidiu
Varsta: 55
Sex: m
Oras, Tara: Siret, Romania
Data: 24/02/2009 14:46
314. Nume: MIRON MODEST
Varsta: 34
Sex: m
Oras, Tara: marginea
Data: 24/02/2009 14:50
315. Nume: john
Varsta: 19
Sex: m
Oras, Tara: suceava
Data: 24/02/2009 14:50
316. Nume: buta cristina
Comentarii: In loc sa fie pedepsiti cei ce trebuiau sa fac podul si nu l-au facut, a cazut napasta tot pe
bietii cetateni
Varsta: 36
42/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Sex: f
Oras, Tara: falticeni
Data: 24/02/2009 14:54
317. Nume: Toma Alexandru
Varsta: 22
Sex: m
Oras, Tara: Suceava, Romania
Data: 24/02/2009 14:55
318. Nume: chedric ana
Varsta: 24
Sex: m
Oras, Tara: suceava
Data: 24/02/2009 15:00
319. Nume: Blandu Ovidiu
Varsta: 29
Sex: m
Oras, Tara: Suceava, Romania
Data: 24/02/2009 15:01
320. Nume: Condorachi Daniel
Sex: m
Oras, Tara: Iasi, Romania
Data: 24/02/2009 15:02
321. Nume: Florin Popa
Comentarii: Daca ar merge ceva in tzara asta fara birocratie, multu ar trebui sa ramana fara servici!
Varsta: 27
Sex: m
Oras, Tara: Suceava, Romania
Data: 24/02/2009 15:02
322. Nume: Negru Petru
Comentarii: Rusine celor care nu fac numik dar pun bete in roate celor care fac ceva in tara
noastra!!!!!!!
Varsta: 25
Sex: m
Oras, Tara: Vicovu de Sus, jud. Suceava
Data: 24/02/2009 15:05
323. Nume: Mirauta Mihai Florin
Comentarii: Sunt de acord cu aceasta petitie!
Varsta: 44
Sex: m
Oras, Tara: Suceava Romania
Data: 24/02/2009 15:06
324. Nume: Iulia Saghin
43/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Varsta: 28
Sex: f
Oras, Tara: Suceaa, Romania
Data: 24/02/2009 15:07
325. Nume: Ilie Neculai
Comentarii: Atat timp cat statul sau autoritatile locale nu au gasit nici o solutie, cred ca ar fi mai bine
sa caute sa sprijine acesti oameni si nu sa-i pedepseasca.
Sex: m
Oras, Tara: Suceava
Data: 24/02/2009 15:07
326. Nume: Corneliu Hrihorciuc
Varsta: 45
Sex: m
Oras, Tara: Radauti, Romania
Data: 24/02/2009 15:08
327. Nume: Mihai B
Comentarii: Sugerez celor din Marginea sa trimita o scrisoare de invitatie posturilor de televiziune
Euronews, CNN, BBC pentru a veni la Marginea si sa transmita si Europei aberatiile romanilor. Este
adavarat ca in Romania daca muncesti ajungi la inchisoare, iar daca furi te bucuri de libertate si
toate drepturile.
Sex: m
Oras, Tara: Suceava
Data: 24/02/2009 15:10
328. Nume: tapoi ionela
Comentarii: cred ca este o mare nedreptate....am trecut pe acolo si am vazut cam cum arata ruta
ocolitoare iti strici masina cu totul.....groaznic e sa mai fii si agent vanzari cum sunt multe firme de
distibutie din suceava care au traseu pe acolo....oamenii nu au facut decat sa isi rezolve singuri o
problema care pt autoritati este pe ultimul loc....normal vilele si masinile scumpe sunt pe primul loc.
Varsta: 20
Sex: f
Oras, Tara: suceava, romania
Data: 24/02/2009 15:11
329. Nume: Zvincovici Daniela
Varsta: 26
Sex: f
Oras, Tara: Suceava, Romania
Data: 24/02/2009 15:11
330. Nume: Corina Amoraritei
Varsta: 29
Sex: f
Oras, Tara: gura humorului
Data: 24/02/2009 15:13
331. Nume: NistorAlina
44/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Oras, Tara: Suceava
Data: 24/02/2009 15:13
332. Nume: oana
Comentarii: bravooooo satenilor...nu merita condamnare pt k au facut un bine pt satul lor...rusine celor
care nu au stiu sa se ocupe de refacerea acelui pod!!!bravooooooo satenilor din Marginea!!!
Varsta: 23
Sex: f
Oras, Tara: suceava
Data: 24/02/2009 15:15
333. Nume: ana
Sex: f
Data: 24/02/2009 15:16
334. Nume: Bogdan Panteliuc
Varsta: 31
Sex: m
Oras, Tara: Suceava, Romania
Data: 24/02/2009 15:16
335. Nume: Lupu Aurelia
Varsta: 31
Sex: f
Oras, Tara: Suceava, Romania
Data: 24/02/2009 15:17
336. Nume: oana ioniceanu
Varsta: 28
Sex: f
Oras, Tara: Suceava, Romania
Data: 24/02/2009 15:19
337. Nume: Paraschiva Hascec
Comentarii: Rusine, rusine dupa ce AUTORITATILE nu au construit nici macar un pod de lemn in
atatea luni acum mai au si nerusinarea sa faca plangere satenilor . Autoritatile nu ne dau socoteala
pt mizeria in care ne tin de zeci de ani de ce zeci de criminali sunt liberi dupa cateva luni chiar daca
au savarsit crime f grave " fara nici un fel de autorizate din partea autoritatilor" sunt liberi iar acesti
sateni sunt trasi la raspundere pt ca au incercat sa faca doar un pod pe care autoritaile nu au reusit
in atate luni).
Varsta: 24
Sex: f
Oras, Tara: Radauti
Data: 24/02/2009 15:19
338. Nume: Madalina Marcu
Varsta: 27
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 24/02/2009 15:19
45/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
339. Nume: Stoian Viorel-Adrian
Varsta: 20
Sex: m
Oras, Tara: Suceava. Romania
Data: 24/02/2009 15:20
340. Nume: Farcas Dan
Sex: m
Oras, Tara: Suceava
Data: 24/02/2009 15:22
341. Nume: Sbiera Nicu
Comentarii: sunt din apropierea loc marginea si sunt tot mai indignat de cei care ne conduc
Varsta: 22
Sex: m
Oras, Tara: radauti,romania
Data: 24/02/2009 15:25
342. Nume: Radu Constantinescu
Varsta: 30
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti Romania
Data: 24/02/2009 15:25
343. Nume: morar ramona
Comentarii: SUNT ALATURI DE MARGINENI.DE CE TREBUIE SANCTIONATI?CA AU FOACUT UN
DRUM CA SA POATA CIRCULA ATAT EI CAT SI ALTII?DACA AUTORITATLILE NU POT
REPARA UN DRUM........AU TOT ASTEPTAT SARACII OAMNEI DAR S-AU SATURAT.
Varsta: 33
Sex: f
Oras, Tara: SUCEAVA
Data: 24/02/2009 15:27
344. Nume: GONTARIU MARINELA
Varsta: 34
Sex: f
Oras, Tara: falticeni, romania
Data: 24/02/2009 15:29
345. Nume: Bighiu Gabriel
Varsta: 32
Sex: m
Oras, Tara: Falticeni , Romania
Data: 24/02/2009 15:29
346. Nume: Jolobai Alexandru
Varsta: 31
Sex: m
Oras, Tara: com. Sucevița, jud. Suceva, Romania
Data: 24/02/2009 15:30
46/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
347. Nume: Gabriel Cramariuc
Comentarii: Sa pedepsesti niste oameni care reactioneaza la indiferenta si delasarea autoritatilo -r
este inadmisibil. Daca am reactiona cu totii in momentele in care administratia isi bate joc de
cetatean atunci toate ar avea cat de cat un sens in tara asta !
Sex: m
Oras, Tara: Suceava, Romania
Data: 24/02/2009 15:30
348. Nume: IACOB AURELIA
Varsta: 52
Sex: f
Oras, Tara: FALTICENI,ROMANIA
Data: 24/02/2009 15:32
349. Nume: remus daneasa
Varsta: 29
Sex: m
Oras, Tara: suceava
Data: 24/02/2009 15:33
350. Nume: sergiu cucolas
Comentarii: offffff birocratia asta din tara...
Oare stefan cel mare cand a facut manastirile a avut aviz de mediu si restul hartiilor?
Varsta: 26
Sex: m
Oras, Tara: rimnicu sarat, buzau
Data: 24/02/2009 15:36
351. Nume: Moldovan Angela
Varsta: 41
Sex: f
Oras, Tara: Radauti
Data: 24/02/2009 15:41
352. Nume: BODALE VERONICA MARIA
Varsta: 34
Sex: f
Oras, Tara: iasi
Data: 24/02/2009 15:43
353. Nume: Flutur Angela
Varsta: 26
Sex: f
Oras, Tara: Radauti, Romania
Data: 24/02/2009 15:46
354. Nume: Dimofte Valentin
Comentarii: Felicitari acestor bravi bucovineni. Cei ce conduc si stiu doar in campania electorala sa-si
arate fetele si sa ceara voturi, sa le fie rusine!
Varsta: 46
47/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Sex: m
Oras, Tara: Suceava
Data: 24/02/2009 15:48
355. Nume: Timoficiuc Gheorghe
Data: 24/02/2009 15:51
356. Nume: Razvan Podariu
Comentarii: Rusine autoritatilor !
Varsta: 25
Sex: m
Oras, Tara: Suceava - Romania
Data: 24/02/2009 15:57
357. Nume: Cosovanu Mihaela
Varsta: 30
Sex: f
Oras, Tara: SV
Data: 24/02/2009 16:00
358. Nume: Ventuneac Oana Roxana
Varsta: 22
Sex: f
Oras, Tara: Suceava, Romania
Data: 24/02/2009 16:02
359. Nume: Caunii Constantin
Comentarii: Bravo lor!!! Au reusit sa faca un pod pe care AUTORITATILE nu sint in stare nici macar sa
il inceapa
niste nesimtite de autoritati care nu au fost in stare sa amenajeze drumul ocolitor (iti rupi masina pe
drumul lor de ...)
macar pe acest pod treci si mai repede si fara sa iti rupi masina
Varsta: 35
Sex: m
Oras, Tara: Radauti
Data: 24/02/2009 16:02
360. Nume: Vasilovschi Vasilica Ilie
Varsta: 29
Sex: m
Oras, Tara: Marginea, Romania
Data: 24/02/2009 16:03
361. Nume: Airoaie Adrian
Comentarii: Felicitari Marginea si Felicitari Fundatia Pact
Varsta: 33
Sex: m
Oras, Tara: Suceava
Data: 24/02/2009 16:05
48/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
362. Nume: MAIER DUMITRU
Varsta: 45
Sex: m
Oras, Tara: suceava
Data: 24/02/2009 16:05
363. Nume: Florin Plaesu
Comentarii: asa e romania. orice initiativa buna este sanctionata. probabil trebuiau sa astepte vreo
cativa ani sa se faca studiu de fezabilitate, sa faca proiect pt pod, sa se treaca pe devize materiale
de ultima generatie pentru constructie la preturi mari si sa se foloseasca cele mai ieftine. si in 4 ani,
la urmatoarele alegeri sigur venea vreun politician fix in campania electorala sa se laude cu ajutorul
dat locuitorilor.
Varsta: 28
Sex: m
Oras, Tara: Iasi, Romania
Data: 24/02/2009 16:06
364. Nume: Halip Ilie
Varsta: 22
Sex: m
Oras, Tara: Marginea, Romania
Data: 24/02/2009 16:07
365. Nume: viziteu lorena
Comentarii: Eu sunt sigura ca se poate gasi o alta solutie la aceasta problema. O solutie care sa
rasplateasca ajutorul pe care cetatenii din comuna l-au dat autoritatilor fara a cere nimic in schimb, o
solutie care sa faciliteze pe viitor colaborarea intre autoritati si cetateni, inainte de a se ajunge la
situatii extreme. Cei din consiliul local ar trebui sa-si aminteasca de unde au plecat...!
Varsta: 36
Sex: f
Oras, Tara: Botosani,Romania
Data: 24/02/2009 16:10
366. Nume: dodoc bogdan
Comentarii: .......................
Sex: m
Oras, Tara: suceava-romania
Data: 24/02/2009 16:11
367. Nume: Manea Ioana Camelia
Comentarii: Autoritatile ar trebui sa ajute primaria comuneii sa intre in legalitate , costurile sunt mult
mai mici decat daca ar fi construit podul.
Varsta: 57
Sex: f
Oras, Tara: Cluj-Napoca Romania
Data: 24/02/2009 16:12
368. Nume: Costel Manas
Varsta: 50
Sex: m
49/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Data: 24/02/2009 16:13
369. Nume: Tudor Irina
Varsta: 24
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 24/02/2009 16:14
370. Nume: Zagan Elisabeta
Comentarii: Rusine autoritatilor romane... Ar trebui sa-i premieze pe localnici si ca sa-si spele rusinea
sa le faca un pod mai trainic asa cum au promis SI sa incerce si ei sa faca ceva imbunatatiri la
toata infrastructura din tara asta ca se duce de rapa...
Data: 24/02/2009 16:18
371. Nume: Badaluta Petru
Comentarii: cat timp ii mai suportam ?
Varsta: 50
Sex: m
Oras, Tara: Cluj- Napoca, Romania
Data: 24/02/2009 16:19
372. Nume: darie ionut
Varsta: 22
Sex: m
Oras, Tara: iasi,romania
Data: 24/02/2009 16:22
373. Nume: Cute Bogdan
Comentarii: Prostie curata
Varsta: 28
Sex: m
Oras, Tara: Suceava, Romania
Data: 24/02/2009 16:31
374. Nume: Constantin M
Comentarii: SUNTEM ALATURI DE MARGINENI
Sex: m
Oras, Tara: sv
Data: 24/02/2009 16:31
375. Nume: Semeniuc Constantin Adrian
Varsta: 23
Sex: m
Oras, Tara: Suceava, Romania
Data: 24/02/2009 16:32
376. Nume: Morosanu Cristian-Dumitru
Comentarii: rusine autoritatilor!!!
Varsta: 29
Sex: m
50/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Oras, Tara: Botosani, Romania
Data: 24/02/2009 16:34
377. Nume: CEZAR
Oras, Tara: SUCEAVA
Data: 24/02/2009 16:37
378. Nume: olarean danut
Varsta: 19
Sex: m
Oras, Tara: suceava,romania
Data: 24/02/2009 16:37
379. Nume: Ervin Spighel
Varsta: 52
Sex: m
Oras, Tara: Radauti
Data: 24/02/2009 16:44
380. Nume: Iuliana Avasilichioae
Sex: f
Oras, Tara: suceava
Data: 24/02/2009 16:47
381. Nume: Dragos Zaharia
Sex: m
Data: 24/02/2009 16:51
382. Nume: mafteian ghita ***** GIUSI*****
Comentarii: MA BUCUR CAND VAD CATI SUNT ALATURI DE NOI MARGINENI MERGEM PANA
LACAPAT. PENTRU UN POD PROVIZORIU ATATA NESIMTIRE DIN PARTEA
AUTORITATILOR. SA SE AFLE LA SCARA PLANETARA UNDE A AJUNS ....ROMANIA. FITI
TARI ALATURI DE NOI .SEMNEAZA GHITA MAFTEIAN GIUSI
Varsta: 43
Sex: m
Data: 24/02/2009 16:52
383. Nume: Maical Mil Freci
Comentarii: ESTE NEDREPT DIN PUNCT DE VEDERE CONSTITUTIONAL !
Varsta: 18
Sex: m
Oras, Tara: Piatra Neamt, Neamt, Romania
Data: 24/02/2009 16:53
384. Nume: bogdan ioan
Varsta: 26
Sex: m
Oras, Tara: suceava romania
Data: 24/02/2009 16:55
51/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
385. Nume: Anca
Varsta: 18
Sex: f
Oras, Tara: Suceava, Romania
Data: 24/02/2009 17:01
386. Nume: Rusu Sorin
Comentarii: Ce au facut oamenii aia este extraordinar. Iar coruptii aia de la drumuri care au depus
plangere penala ar trebui arestati pentru deturnare de fonduri ca altfel nu-mi explic de ce ei n-au
reusit sa faca un pod pana acum.
Varsta: 33
Sex: m
Oras, Tara: Cluj-Napoca
Data: 24/02/2009 17:11
387. Nume: cristian bagacean
Varsta: 39
Sex: m
Oras, Tara: cluj napoca
Data: 24/02/2009 17:11
388. Nume: Vladimir Filipescu
Comentarii: Celui care a semnat plangerea penala din partea Administratia Nationala Apele Romane
ar trebui sa i se deschida dosar penal pentru incalcarea legilor nescrise ale omeniei.
Data: 24/02/2009 17:12
389. Nume: Delia
Varsta: 26
Sex: f
Oras, Tara: Cluj, Romania
Data: 24/02/2009 17:13
390. Nume: Balan Cosmin
Comentarii: Sustin cetatenii din Comuna Marginea si ii apreciez. Dar cum ne aflam in Romania, o tara
plina de oameni prosti, aici totul e posibil
Varsta: 18
Sex: m
Oras, Tara: Suceava
Data: 24/02/2009 17:22
391. Nume: Aparaschivei Constantin
Sex: m
Oras, Tara: Suceava
Data: 24/02/2009 17:24
392. Nume: David Edimic
Varsta: 32
Sex: m
Oras, Tara: Radauti
Data: 24/02/2009 17:26
52/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
393. Nume: Daniel Cernautan
Varsta: 23
Sex: m
Oras, Tara: Siret, Romania
Data: 24/02/2009 17:28
394. Nume: Adrian Vicol
Varsta: 37
Sex: m
Oras, Tara: Radauti
Data: 24/02/2009 17:29
395. Nume: Badaluta Catalin Daniel
Comentarii: Nevinovati!!!!! Rusine Romania!!!!!!
Varsta: 18
Sex: m
Oras, Tara: Suceava Romania
Data: 24/02/2009 17:30
396. Nume: Sutac Petru - Eugen
Varsta: 28
Sex: m
Oras, Tara: Suceava
Data: 24/02/2009 17:32
397. Nume: Stanciu Mihai
Comentarii: sfat: sa dea ei statul in judecata ca raspuns
Varsta: 30
Sex: m
Oras, Tara: Timisoara, Romania
Data: 24/02/2009 17:33
398. Nume: Luminita Calancea
Comentarii: Apreciez munca realizata de concetatenii mei. Felicitari!!!!!!!!!!!!!!!!!!! =D>
Varsta: 39
Sex: f
Oras, Tara: marginea. suceava, romania
Data: 24/02/2009 17:34
399. Nume: Ungureanu Vasile
Comentarii: Cetatenii din localitatea Marginea , au dat dovada ca se poate realiza ceva important
pentru comunitatea locala, prin unitate cetateneasca.
Autoritatile din Suceava, ar trebui sa verifice podul din punct de vedere tehnic, si in conditiile in care
acestea sunt indeplinite, ar fi normal sa elibereze autorizariile necesare. Astfel, conducerea
nepuntincioasa a judetului Suceava, ar face un pas important pentru a-si spala rusinea de
nerealizare a podului de la Marginea.
Ar fi absolut penibil ,ca un grup de cetateni romani care au facut un pod in mod gratuit, sa fie
sanctionati .Autoritatile transmit urmatorul mesaj: nu va implicati gratuit in activitati de importanta
majora,ca va facem greutati.
Varsta: 52
53/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Sex: m
Oras, Tara: Suceava
Data: 24/02/2009 17:38
400. Nume: ana
Comentarii: Sunt de acord cu petitia lansata. De ce sa infieram initiativa oamenilor.Sunt atatia ticalosi
care umbla liberi si oameni harnici si carora le pasa sunt amenintati cu privarea de libertate
Varsta: 48
Sex: f
Oras, Tara: Radaut, Romaniai
Data: 24/02/2009 17:40
401. Nume: Onofrei Ciprian
Data: 24/02/2009 17:42
402. Nume: Lazar Constantin
Comentarii: autoritatile sa-si simta neputinta de a rezolva problemele si sa se rusineze!
Varsta: 41
Sex: m
Oras, Tara: Marginea, jud. Suceava, Romania
Data: 24/02/2009 17:44
403. Nume: Elena Deleanu
Data: 24/02/2009 17:45
404. Nume: Corduneanu Stelu
Sex: m
Oras, Tara: Moara SV
Data: 24/02/2009 17:47
405. Nume: Mehedin Alexandru-Cristian
Comentarii: Locuiesc la vreo 8 km de Marginea si am trecut deja pe acel pod.
Este destul de rezistent si nu am simtit nici o vibratie a lemnului din care este construit.
Ofer de asemenea pe aceasta cale membrilor acestei fundatii un nr de telefon util: 0745 / 327538
Nu sunt ziarist, dar daca doriti sa aflati diverse subiecte din actualitatea suceveana, de interes
national, nu ezitati sa ma contactati. Circul mult si cunosc foarte bine judetul.
Nu am pretentii financiare.
Varsta: 26
Sex: m
Oras, Tara: Radauti, jud. Suceava
Data: 24/02/2009 17:49
406. Nume: puiul Marcel
Varsta: 22
Sex: m
Oras, Tara: romania suceava
Data: 24/02/2009 18:01
407. Nume: Schuldesz Amanda
Varsta: 17
54/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Sex: f
Oras, Tara: Timisoara, RO
Data: 24/02/2009 18:05
408. Nume: SANTEA CODRUTA
Varsta: 22
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 24/02/2009 18:11
409. Nume: Sorin Ancuta
Comentarii: Rusine demnitarilor care ne mint pe fata!Suntem satui de vorbe! Rusine clasei politice
care sunt interesati DOAR sa-si umple buzunarele!
POZITIA DE DEMNITAR ESTE O OBLIGATIE SI NU O FAVOARE!!!!!!
Bravo cetatenilor din Marginea,sunt alaturi de ei pana la capat!
Sunt cetateni care fac cinste Romaniei !
D-nul Flutur,ce cautati in Belgia?Bani ptr ce?
Varsta: 42
Oras, Tara: Sint Truiden,Belgia
Data: 24/02/2009 18:15
410. Nume: Rodica Mocanu
Varsta: 50
Sex: f
Oras, Tara: suceava
Data: 24/02/2009 18:21
411. Nume: Mocanu Mihai
Varsta: 54
Sex: m
Oras, Tara: suceava
Data: 24/02/2009 18:25
412. Nume: Albu Aura
Varsta: 44
Sex: f
Oras, Tara: Suceava
Data: 24/02/2009 18:26
413. Nume: emil hice
Varsta: 56
Sex: m
Data: 24/02/2009 18:30
414. Nume: sotuhs Tud0r
Varsta: 20
Sex: m
Oras, Tara: suceava
Data: 24/02/2009 18:30
55/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
415. Nume: borcan alina
Varsta: 26
Sex: f
Oras, Tara: suceava romania
Data: 24/02/2009 18:30
416. Nume: Irina Zgubea
Comentarii: Este incredibil ce se intampla intr-o tara europeana.
Varsta: 31
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 24/02/2009 18:31
417. Nume: Constantin Tasia
Varsta: 54
Sex: f
Oras, Tara: Suceava
Data: 24/02/2009 18:37
418. Nume: OVIDIU VATAMAN
Varsta: 23
Sex: m
Oras, Tara: Romania, Jud Suceava, comuna Fratautii Vechi
Data: 24/02/2009 18:37
419. Nume: Enache Doru
Comentarii: Nu credeam sa existe atit cretinism in rindul organelor administratiei si puterii de stat.O
astfel de localitate ar fi meritat decorata si scutita de impozite pentru mai multi ani. Un popor care
are o astfel de administratie si justitie trebuie sa dispara de pe harta lumii si sa ramina doar in cartile
de istorie.
Varsta: 50
Sex: m
Oras, Tara: Falticeni, Romania
Data: 24/02/2009 18:38
420. Nume: Mircea Samfirescu
Comentarii: In Mehedinti pana in anii 1980 erau picheri care cu sprijinul localnicilor reparau (
construiau ) poduri de lemn fara a mai astepta cu anii ca sa le repare statul.Este o traditie a
muntenilor ca sa nu stea CU MANA INTINSA la pomana statului.Este o cutuma.Este un drept de
autoritate locala.Bravo lor.
Varsta: 63
Sex: m
Oras, Tara: Drobeta Turnu Severin
Data: 24/02/2009 18:39
421. Nume: Filimon Andrei-Lucian
Comentarii: nu e corect ce au facut autoritatile, pentru ca daca era dupa iei, podul nu mai era gata
niciodata
Varsta: 22
Sex: m
56/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Data: 24/02/2009 18:46
422. Nume: Sanduleanu Ana Maria
Data: 24/02/2009 18:47
423. Nume: Bodnar Petrica
Varsta: 24
Sex: m
Oras, Tara: Radauti Romania
Data: 24/02/2009 18:48
424. Nume: Gafencu Iulian
Data: 24/02/2009 18:50
425. Nume: Simionescu Eugen
Varsta: 51
Sex: m
Oras, Tara: suceava
Data: 24/02/2009 18:50
426. Nume: Gavrilei Mihai
Varsta: 22
Sex: m
Oras, Tara: Falticeni Romania
Data: 24/02/2009 18:51
427. Nume: Ion Naherneac
Comentarii: FELICITARI
Varsta: 50
Oras, Tara: SUCEAVA RO
Data: 24/02/2009 18:53
428. Nume: Berariu Georgiana
Varsta: 27
Sex: f
Oras, Tara: Suceava
Data: 24/02/2009 18:58
429. Nume: Amos Andrei
Comentarii: felicitari.
Varsta: 17
Sex: m
Oras, Tara: Suceava, Romania
Data: 24/02/2009 19:03
430. Nume: Andrei Sarbu
Varsta: 32
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 24/02/2009 19:03
57/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
431. Nume: I.M.Sasu
Comentarii: Ei nu au inteles si nu vor intelege, noi cred ca am inceput sa intelegem.
Varsta: 54
Sex: m
Oras, Tara: Campulung Moldovenesc
Data: 24/02/2009 19:05
432. Nume: Doina Vasilescu
Comentarii: trebuie incurajata orice initiativa locala.
Varsta: 52
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti Romania
Data: 24/02/2009 19:07
433. Nume: cegus ovidiu
Comentarii: A DERANJAT INDARJIREA LOR,FAPTUL CA AU PUS TERMENUL DE EXECUTIE 1 ZI
SI FAPTUL CA INCA O DATA S-AU DESCURCAT FARA SPRIJINUL AUTORITATILOR BRAVO
LOR
PE DE ALTA PARTE EXECUTIA FARA AUTORIZATIE A ORICAREI LUCRARI NU ESTE
CORECTA TEHNIC,JURIDIC
Varsta: 37
Sex: m
Oras, Tara: RADAUTI
Data: 24/02/2009 19:09
434. Nume: Ailinca Bogdan
Comentarii: asa ceva numai in Romania se putea intampla !!!!!!!
Varsta: 24
Sex: m
Data: 24/02/2009 19:10
435. Nume: Morar Adriana
Varsta: 19
Sex: f
Oras, Tara: Suceava, Romania
Data: 24/02/2009 19:11
436. Nume: Iustina Neagu
Varsta: 21
Sex: f
Oras, Tara: Busteni, Romania
Data: 24/02/2009 19:13
437. Nume: cazacu petru
Varsta: 24
Sex: m
Oras, Tara: suceava, romania
Data: 24/02/2009 19:14
438. Nume: Bodnarescu Costica
58/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Varsta: 28
Sex: m
Oras, Tara: italia
Data: 24/02/2009 19:16
439. Nume: dascalu adrian
Comentarii: in loc sa le multumeasca satenilor pt ce au facut ei ii baga la inchisoare sau le da amenzi
parca nu au cheltuit destul din banii lor.Sa le fie rusine.
Varsta: 29
Sex: m
Oras, Tara: marginea-romania
Data: 24/02/2009 19:21
440. Nume: dascalu daniel
Oras, Tara: suceava
Data: 24/02/2009 19:21
441. Nume: Hodoroaba Liviu Calin
Varsta: 22
Sex: m
Oras, Tara: Suceava Romania
Data: 24/02/2009 19:21
442. Nume: Radu Panciuc
Sex: m
Data: 24/02/2009 19:22
443. Nume: Nechifor Adrian
Oras, Tara: Suceava, RO
Data: 24/02/2009 19:23
444. Nume: Tone Flavius
Varsta: 24
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 24/02/2009 19:25
445. Nume: mihai grigorean
Varsta: 35
Sex: m
Oras, Tara: marginea
Data: 24/02/2009 19:28
446. Nume: stefanescu mihaela
Varsta: 18
Sex: f
Oras, Tara: bucuresti, romania
Data: 24/02/2009 19:32
447. Nume: oprea daniel
59/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Varsta: 25
Sex: m
Oras, Tara: bucuresti, romania
Data: 24/02/2009 19:33
448. Nume: teodorescu florentina
Varsta: 40
Sex: f
Oras, Tara: bucuresti, romania
Data: 24/02/2009 19:34
449. Nume: Liviu Rotariu
Comentarii: Problema ar putea fi rezolvata foarte simplu prin expertizarea si eventual consolidarea
constructiei.
Cetatenii au actionat in interes public, rezolvand o problema a autoritatilor locale si ar trebui
despagubiti pentru sumele cu care au contribuit la constructie, pentru care in fapt platesc impozite si
taxe.
Cetatenii ar trebui sa se constituie intr-un grup care sa solicite daune pentru prejudiciile morale si
materiale suferite din cauza lipsei unei cai de trensport
Varsta: 40
Sex: m
Oras, Tara: Suceava
Data: 24/02/2009 19:41
450. Nume: vaska
Comentarii: asa e in ultimul timp in aceasta tara cei ce fac un lucru bun sunt judecati stramb iar cei
care fac jafuri violuri etc. li se da drumul in libertate pentru lipsa de probe sau ca nu sunt un pericol
pentru societate dreptatea a murit de mult in Romania
Varsta: 53
Sex: m
Oras, Tara: Siret-Romania
Data: 24/02/2009 19:46
451. Nume: FORGACI PAUL-CRISTIAN
Varsta: 29
Sex: m
Oras, Tara: SUCEAVA-ROMANIA
Data: 24/02/2009 19:49
452. Nume: FORGACI CARMEN
Varsta: 34
Sex: f
Oras, Tara: SUCEAVA-ROMANIA
Data: 24/02/2009 19:50
453. Nume: Medeleanu Marinela
Varsta: 35
Sex: f
Oras, Tara: Suceava,Romania
Data: 24/02/2009 19:53
60/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
454. Nume: Cutaca Maria Simona
Varsta: 60
Sex: f
Oras, Tara: Tulcea, Romania
Data: 24/02/2009 19:54
455. Nume: Irina Iliescu
Data: 24/02/2009 19:55
456. Nume: Brindusa Dumitrescu
Comentarii: Dupa ce ca cineva sare in ajutorul cetatenilor si le construieste un pod intr-o zi,mai este si
ieftin ca pret de cost,ce fac autoritale corupte?Vor sa-i amendeze si sa demoleze ce au construit
oamenii din veniturile lor.Rusineeeeeeeee autoritatilor!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Varsta: 55
Sex: f
Oras, Tara: SUA,OHIO, MedinaRKOZ
Data: 24/02/2009 19:56
457. Nume: Gigorean Gheorghe
Comentarii: Well done !
Varsta: 31
Sex: m
Oras, Tara: Qatar, Doha
Data: 24/02/2009 20:05
458. Nume: tudose gabriel
Varsta: 37
Sex: m
Oras, Tara: suceava
Data: 24/02/2009 20:06
459. Nume: Ioana Mihaiu
Comentarii: Asa ceva este inadmisibil. Primarul ala pentru ce a fost ales? Sa faca in ciuda alegatorilor
lui? Sa si bata joc de oamenii aia?
RUSINEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEE
Varsta: 25
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 24/02/2009 20:07
460. Nume: Hrehorciuc Cristian
Comentarii: BRAVO satenilor din com.Marginea,RUSINE autoritatilor locale si centrale
Varsta: 34
Sex: m
Oras, Tara: Sucevita-Suceava
Data: 24/02/2009 20:10
461. Nume: camelia iordache
Varsta: 47
Sex: f
61/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Oras, Tara: Suceava
Data: 24/02/2009 20:13
462. Nume: IOAN BOZAC
Sex: m
Oras, Tara: Cluj
Data: 24/02/2009 20:18
463. Nume: Sopon Marius
Varsta: 27
Sex: m
Oras, Tara: Suceava
Data: 24/02/2009 20:19
464. Nume: CAMELIA BOZAC
Sex: f
Data: 24/02/2009 20:20
465. Nume: George NICOLAESCU
Sex: m
Data: 24/02/2009 20:21
466. Nume: Daneliuc Marius
Comentarii: Bravo MARGINENILOR !!!!!! R U S I N E autoritatilor si in primul rand celor de la drumuri
, autoritatilor sucevene pentru neimplicatre. Mai VOTATII OAMENI BUNI CA DE-ACUM STIM CU
CINE LUPTAM .!!!!!
Varsta: 33
Sex: m
Oras, Tara: SUCEAVA
Data: 24/02/2009 20:26
467. Nume: Vlad Grigore
Comentarii: lasati oamenii in pace. Ar trebui sa va fie rusine ca nu ati fost instare sa faceti nimic pentru
ei.
Varsta: 36
Sex: m
Oras, Tara: Romania
Data: 24/02/2009 20:27
468. Nume: LAZAR IONEL
Sex: m
Data: 24/02/2009 20:31
469. Nume: BALINISTEANU CRISTINEL
Varsta: 37
Sex: m
Oras, Tara: SUCEAVA
Data: 24/02/2009 20:32
470. Nume: Eddie Manolescu
62/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Sex: m
Oras, Tara: Detroit, USA
Data: 24/02/2009 20:33
471. Nume: nichiforel
Varsta: 24
Sex: m
Oras, Tara: radauti
Data: 24/02/2009 20:40
472. Nume: Catalin Lungu
Sex: m
Data: 24/02/2009 20:41
473. Nume: Vasiliniuc Ionut
Comentarii: autoritatile sa-si faca treaba...nu sa intenteze procese
Varsta: 27
Sex: m
Oras, Tara: Iasi, Romania
Data: 24/02/2009 20:44
474. Nume: adrian paul
Comentarii: niste nenorociti
Varsta: 24
Sex: m
Oras, Tara: drobeta turnu severin, romanaia
Data: 24/02/2009 20:44
475. Nume: Radu Gosu
Comentarii: Felicitari celor din Marginea!!!
Varsta: 25
Sex: m
Oras, Tara: Suceava Romania
Data: 24/02/2009 20:48
476. Nume: Andriesi Alexandru
Comentarii: Succes.
Varsta: 20
Sex: m
Oras, Tara: Suceava, Romania
Data: 24/02/2009 20:51
477. Nume: MORUZ LAURENTIU
Data: 24/02/2009 20:54
478. Nume: LAZAR MIHAELA MARIANA
Varsta: 32
Sex: f
Oras, Tara: MARGINEA ( TORINO )
Data: 24/02/2009 20:54
63/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
479. Nume: Andriesi Anca
Data: 24/02/2009 20:55
480. Nume: George Cleps
Varsta: 29
Sex: m
Oras, Tara: suceava
Data: 24/02/2009 20:57
481. Nume: Ailinca Elena
Varsta: 43
Sex: f
Oras, Tara: Suceava Romania
Data: 24/02/2009 20:57
482. Nume: neagu vasile cezar
Comentarii: in fiecare zi de miercuri, trec prin Marginea, sunt distribuitor de produse stomatologice, si
initiativa societatii civile din localitate de a ridica un pod mi se pare superbinevenita,deoarece astfel
scurtez drumul, crut masina si salvez din timpul meu pretios. cinste lor,cinste marginenilor!!!
Varsta: 37
Sex: m
Oras, Tara: suceava,romania
Data: 24/02/2009 20:59
483. Nume: Ailinca Mihai
Varsta: 44
Sex: m
Oras, Tara: Suceava Romania
Data: 24/02/2009 21:02
484. Nume: Mihai Bilauca
Comentarii: Acesti oameni ar trebui laudati. Oameni gospodari care au facut pentru comunitate ce
trebuiau sa faca politicienii si toti birocratii inginerii si toata gasca care cheltuie bani publici. Bravo
inca odata!
Varsta: 31
Data: 24/02/2009 21:06
485. Nume: bujdei doru stefan leontin
Comentarii: -oamenii din comuna au facut o treaba f buna ar trebui lasati in pace nu amenintati.
ma mira faptul ca fiul satului deputatul liber schimbist o liberal taranist orest onofrei fost prefect nu a
miscat nimic pt sprijinirea consatenilor
Varsta: 46
Sex: m
Oras, Tara: radauti romania
Data: 24/02/2009 21:11
486. Nume: erica
Varsta: 26
Sex: f
Oras, Tara: suceava,romania
64/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Data: 24/02/2009 21:12
487. Nume: BOGDAN
Varsta: 26
Sex: m
Oras, Tara: BRASOV,ROMANIA
Data: 24/02/2009 21:14
488. Nume: ITCUS MARIA
Comentarii: Suntem alaturii de vecini nostri si daca e nevoie ii sprijin cu ce putem., podul ce lau
construit ne ajuta si pe noi .MULTUMESC Maria din SUCEVITA
Varsta: 28
Sex: f
Oras, Tara: SUCEVITA ROMANIA
Data: 24/02/2009 21:19
489. Nume: negruser vasile
Comentarii: margineni fiti uniti
Varsta: 24
Sex: m
Oras, Tara: cajvana,romania
Data: 24/02/2009 21:22
490. Nume: Alexandru
Varsta: 25
Sex: m
Oras, Tara: Suceava
Data: 24/02/2009 21:27
491. Nume: Mictari Valentin
Comentarii: FELICITARI MARGINENILOR! Probabil ca autoritatile asteptau o hotarire de la "centru".
Dupa imparteala banilor ar fi ramas ceva si pentru pod si cine stie poate in patru ani apucau sa faca
ceva fundatie ca de, "nu sunt bani".
Varsta: 37
Sex: m
Oras, Tara: Iasi
Data: 24/02/2009 21:33
492. Nume: Viorel Serban
Comentarii: Un exemplu de spirit civic. Rusine celor care au curajul sa conteste exemplul dat de
locuitorii comunei Marginea.
Varsta: 32
Sex: m
Oras, Tara: Suceava Romania
Data: 24/02/2009 21:34
493. Nume: lungu florin
Comentarii: Va dati seama in ce tara traim ? Nici ei nu vor sa faca podul,dar nici pe noi nu ne
lasa,astia de la apele romane nu au un pic de bun simt,oare ei si-au facut treaba ? Trebuiau sa
consolideze digurila de protectie pe raul suceviata din 1997,ceea ce nu s-a intamplat nici pana in
65/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
momentul de fata.Acum vin si ne streseaza....RUSINE !!!!!!! Dar sunt sigur ca astia nu s-au
autosesizat.au fost trimisi la comanda politica...
Varsta: 29
Sex: m
Data: 24/02/2009 21:40
494. Nume: georgescu mihai
Comentarii: Cinste oamenilor care au realizat podul peste raul Sucevita.
Tot timpul Marginea a fost un exemplu
Varsta: 34
Sex: m
Oras, Tara: straja suceava
Data: 24/02/2009 21:40
495. Nume: Nicolae Cuta
Comentarii: Poate ca o campanie de organizare comunitara bine pusa la punct (cu ajutorul societatii
civile din afara comunitatii) ar fi prevenit aceasta situatie. Cum acest lucru nu s-a intamplat,
locuitorilor nu le-a ramas decat sa faca ei insisi ceea ce ar fi trebuit sa faca autoritatile platite de ei.
Varsta: 47
Sex: m
Oras, Tara: Craiova
Data: 24/02/2009 21:41
496. Nume: NICHITEAN DUMITRU
Comentarii: Cand vezi asemenea chestii,incepi sa te rusinezi ca esti roman.Marginea este locul in
care m-am nascut si unde vreau sa ma intorc .Sunt mandru de consatenii mei si de modul in care au
procedat,dand astfel o lectie importanta HOTILOR care n-e conduc . PS. "Unde esti tu Tepes
doamne!?"
Varsta: 38
Sex: m
Oras, Tara: Torino Italia
Data: 24/02/2009 21:42
497. Nume: BALAN ALEXANDRU
Comentarii: autoritatile au rezolvat toate problemele si le-a mai ramas doar sa se ia degeaba de
oamenii gospodari !!!
Varsta: 33
Sex: m
Oras, Tara: SUCEAVA/ROMANIA
Data: 24/02/2009 21:43
498. Nume: Bd
Comentarii: -
Varsta: 18
Sex: m
Oras, Tara: Radauti, Romania
Data: 24/02/2009 21:48
499. Nume: vasile
Comentarii: autoritatile au semnat un contract cu cineva sa repare podul, si se vede ca nu s-a
66/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
respectat. acestia sunt cercetati? sau au impartit cu cineva "magaria"
Varsta: 35
Sex: m
Oras, Tara: londra
Data: 24/02/2009 21:49
500. Nume: cijevschi georgian
Varsta: 28
Sex: m
Oras, Tara: radauti suceava
Data: 24/02/2009 21:51
501. Nume: Cezar Jireada
Comentarii: Am trecut si e f. f. OK. Acei oameni merita toata admiratia. Bravo lor! Daca s-ar misca toti
la fel si ar avea asemenea initiative, ar merge tara asta altfel. Mai bine.
Varsta: 36
Sex: m
Oras, Tara: Suceava, Romania
Data: 24/02/2009 21:57
502. Nume: Alina Mandiuc
Data: 24/02/2009 21:59
503. Nume: tanasa catalina
Comentarii: Este inadmisibil ceea ce se intampla acolo....pe langa faptul ca nu se investeste in turism
nici macar un lucru atat de elementar nu sunt in stare sa rezolve...este strigator la cer .....nu sunt de
acord cu ceea ce fac autoritatile si sunt alaturi de cei din marginea.....sa speram ca vor deschide
ochii si isi vor da seama autoritatile ce greseli monstruase fac
Varsta: 22
Sex: f
Oras, Tara: Dorohoi, Romania
Data: 24/02/2009 22:00
504. Nume: Viorica Grigorean
Comentarii: Oamenii din Marginea au facut o fapta buna si impotriva faptelor bune nu este lege, asa
este scris in Carte. Ma intreb oare... Stefan cel Mare a avut autorizatie cind a construit manastirile
cu care ne mindrim asa de mult?
Varsta: 53
Sex: f
Oras, Tara: Marginea, Suceava
Data: 24/02/2009 22:13
505. Nume: Cecilia Basu
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 24/02/2009 22:21
506. Nume: Drugus Ioan Lucian
Varsta: 29
Sex: m
Oras, Tara: Blaj, Romania
67/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Data: 24/02/2009 22:25
507. Nume: Stoicu Dorin
Varsta: 42
Sex: m
Oras, Tara: Radauti, Romania
Data: 24/02/2009 22:28
508. Nume: L.PAUL
Comentarii: FELICITARI MARGINENILOR
Sex: m
Oras, Tara: TORINO
Data: 24/02/2009 22:31
509. Nume: vasy
Sex: m
Oras, Tara: suceava
Data: 24/02/2009 22:32
510. Nume: BOGDAN POPESCU
Comentarii: Oamenii se grabesc sa judece spre a nu fi ei insisi judecati si totusi omul inteligent judeca
cele noi dupa cele vechi.Felicitari comunitati locale pentru dovada de demnitate!!! Un bun exemplu
de a fi mandru ca sunt roman.Probabil ca cei care v-au judecat nu vor sa vada la tv decat crime si
violuri.
Varsta: 27
Sex: m
Oras, Tara: Suceava, Tara tuturor
Data: 24/02/2009 22:33
511. Nume: lungu raluca
Comentarii: Rusine tuturor demnitarilor.De la autoritatile locale,pana la cele centrale.....trec de 4-5 ori
pe acel pod,este super.Pe ei ar trebui sa-i trimitem pe ruta ocolitoare,pe mai marii nostri.Ei sustin ca
nu e sigur si daca se rupe podul n-are cine sa raspunda pt.el,dar daca s-ar rupe un pod mare de al
lor oare chiar raspunde cineva ?
Varsta: 25
Sex: f
Oras, Tara: marginea
Data: 24/02/2009 22:33
512. Nume: Daniela Condrea
Varsta: 23
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 24/02/2009 22:34
513. Nume: Ancuta
Data: 24/02/2009 22:35
514. Nume: Leonov Elena
Varsta: 24
68/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Sex: f
Oras, Tara: Romania Bucuresti
Data: 24/02/2009 22:35
515. Nume: anca
Comentarii: merita un pod!
Varsta: 33
Sex: f
Oras, Tara: suceava
Data: 24/02/2009 22:37
516. Nume: Dujac Stefan
Sex: m
Oras, Tara: Torino
Data: 24/02/2009 22:38
517. Nume: Sofronea Dan
Varsta: 39
Sex: m
Oras, Tara: Suceava, Romania
Data: 24/02/2009 22:41
518. Nume: tibi
Varsta: 36
Sex: m
Oras, Tara: SUCEAVA
Data: 24/02/2009 22:43
519. Nume: ciuclea cristina
Varsta: 20
Sex: f
Oras, Tara: timisoara
Data: 24/02/2009 23:01
520. Nume: Dujac Mihaela
Sex: f
Oras, Tara: Torino Italia
Data: 24/02/2009 23:02
521. Nume: Eduard Spighel
Varsta: 54
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 24/02/2009 23:05
522. Nume: ben
Sex: m
Oras, Tara: suceava
Data: 24/02/2009 23:05
69/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
523. Nume: Radu Grigore
Data: 24/02/2009 23:06
524. Nume: Bodnarescu Samuel
Sex: m
Oras, Tara: Romania Marginea, Suceava
Data: 24/02/2009 23:14
525. Nume: theodora
Sex: f
Oras, Tara: Suceava, Romania
Data: 24/02/2009 23:28
526. Nume: Gherman Alex
Comentarii: sa le fie rusine!!!! hotilor!!!!
Varsta: 20
Sex: m
Oras, Tara: Suceava Romania
Data: 24/02/2009 23:32
527. Nume: Daniel Harasemiuc
Varsta: 29
Sex: m
Oras, Tara: Suceava, Romania
Data: 24/02/2009 23:36
528. Nume: PETREA MIHAI LIVIU
Varsta: 28
Sex: m
Oras, Tara: radauti
Data: 24/02/2009 23:44
529. Nume: grigorean otilia
Varsta: 25
Sex: f
Data: 24/02/2009 23:53
530. Nume: vintur marius
Varsta: 47
Sex: m
Oras, Tara: suceava
Data: 24/02/2009 23:54
531. Nume: CIOBANU OLIMPIU
Varsta: 25
Sex: m
Oras, Tara: Suceava, Romania
Data: 24/02/2009 23:54
532. Nume: OPREA SIMONA
70/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Data: 24/02/2009 23:56
533. Nume: Angela Stolnicu
Comentarii: Sper ca podul cel nou ii va ajuta pe sateni sa continuie sa faca vasele de Marginea
Varsta: 52
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 25/02/2009 00:02
534. Nume: Muresan Razvan
Comentarii: Podul ramane!! ... ca altfel nu am cum sa ajung la socrii!!!
Varsta: 31
Sex: m
Oras, Tara: Cluj-Napoca
Data: 25/02/2009 00:02
535. Nume: tamara.grigorean
Varsta: 26
Sex: f
Oras, Tara: romania
Data: 25/02/2009 00:03
536. Nume: Muresan Magda
Varsta: 23
Sex: m
Oras, Tara: Cluj-Napoca
Data: 25/02/2009 00:04
537. Nume: Dorin Parnica
Varsta: 29
Sex: m
Oras, Tara: Cluj-Napoca
Data: 25/02/2009 00:05
538. Nume: Parnica Diana
Varsta: 23
Sex: f
Oras, Tara: Cluj-Napoca
Data: 25/02/2009 00:07
539. Nume: Cretu Paul
Varsta: 39
Sex: m
Oras, Tara: Botosani-Romania
Data: 25/02/2009 00:10
540. Nume: Munteanu Mihai
Varsta: 33
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti,Romania
71/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Data: 25/02/2009 00:12
541. Nume: Florin Stoian
Comentarii: Este strigator la cer, functionarii respectivi ar trebui sa fie imediat demisi.
Varsta: 29
Sex: m
Oras, Tara: Cluj-Napoca, Romania
Data: 25/02/2009 00:21
542. Nume: Lucian Zagan
Oras, Tara: Suceava, Romania
Data: 25/02/2009 00:34
543. Nume: anca a
Varsta: 26
Sex: f
Oras, Tara: botosani, Rom
Data: 25/02/2009 00:43
544. Nume: vasile m carp
Comentarii: sunt de acord cu satenii care au construit podul.
Varsta: 38
Sex: m
Oras, Tara: suceava/romania
Data: 25/02/2009 01:06
545. Nume: Sicoe Andreea
Varsta: 20
Sex: f
Oras, Tara: Cluj Romania
Data: 25/02/2009 01:23
546. Nume: Apetroaie Daniel
Comentarii: consider ca populatie incepe sa ajunga la limita rabdarii, deci trebuie facut ceva pt a nu
mai suporta ignoranta, "birul" si stoarcerea pe fata a cetatenilor de finante
Varsta: 34
Sex: m
Oras, Tara: suceava, romania
Data: 25/02/2009 01:43
547. Nume: Olaru Gheorghe Bogdan
Varsta: 25
Sex: m
Oras, Tara: Varde,Danemarca
Data: 25/02/2009 01:55
548. Nume: Daniela Druma
Comentarii: mare rusine, dar la ce altceva te poti astepta?
Varsta: 44
Sex: f
72/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Oras, Tara: Toronto, Canada
Data: 25/02/2009 02:17
549. Nume: Stefan Sava
Data: 25/02/2009 02:30
550. Nume: bogdan
Varsta: 37
Sex: m
Oras, Tara: iasi
Data: 25/02/2009 02:43
551. Nume: mihai ilioi
Comentarii: iti vine sa bati pe cineva,dar nu-i gasesti pe vinovati!!!asa ca mi-am dat 2 palme,mai caut
un marginean si-l rog sa-mi dea si el 2 palme!!!pe cine sa tragi in teapa in cazul asta!!!!pe
Basescu????pe primar?pe militeanul din sat???pe procuror??nici nu stii cu cine sa te bati!!!daca
sant asa smecheri si tari de ce nu merg in Marginea sa le strice podul??si asa este ilegal si nu este
sigur pentru masinile care trec podul!!!!!stiti de ce????pentru ca nu au curaj!!!niste lasi,asta sunt
astia,ar vrea sa impoziteze si banii care sau strans pentru constructie,sant sigur caci si autoritatile
tot pe podul asta circula,doar nu sant fraieri sa ocoleasca!!!!mult noroc din Vegas,si peste un an am
sa ma duc si eu sa fac ceva poduri pe acolo!!!!!!!BRAVO VOUA!!!!
Varsta: 37
Sex: m
Oras, Tara: las vegas ,usa
Data: 25/02/2009 02:48
552. Nume: Dolgu
Data: 25/02/2009 03:03
553. Nume: Sicoe Tania
Sex: f
Data: 25/02/2009 03:32
554. Nume: Bogdan
Varsta: 24
Sex: m
Oras, Tara: Suceava
Data: 25/02/2009 05:53
555. Nume: LIDIA BOICU
Comentarii: DOAMNE, VINO DOAMNE SA VEZI CE-A MAI RAMAS DIN OAMENI....
Atita poti spune cind "autoritatile" uita sa se uite la barna din ochiul lor si vai paiul din ochiul saracilor
oameni care incerc sa-si faca viata mai usoara cu un sarac podulet....
CARE NU ARE NICI O VINA SA ARUNCE PRIMU CU PIATRA....
Varsta: 33
Sex: f
Oras, Tara: DALLAS, TEXAS USA
Data: 25/02/2009 06:48
73/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
556. Nume: COCA Eugen
Comentarii: Felicitari celor care au realizat podul ! Indiferent ce cred cei care-i acuza, ceea ce au facut
ei este demn de toata lauda. Sunt niste oameni de toata isprava.
Varsta: 39
Sex: m
Oras, Tara: Suceava
Data: 25/02/2009 06:50
557. Nume: Brasoveanu Marius
Data: 25/02/2009 07:37
558. Nume: DUTA GHEORGHE
Comentarii: Da, noi romani asa suntem, mai bine "daramam" decat sa construim, penibil !
Varsta: 50
Sex: m
Oras, Tara: ROMANIA
Data: 25/02/2009 07:45
559. Nume: adriana
Comentarii: Ani de zile m-am intrebat de ce nu-si rezolva oamenii singuri problemele, la sate de
exemplu. Acum inteleg! La ce mai avem nevoie de un stat???? Sa ne umileasca intruna!
Data: 25/02/2009 07:55
560. Nume: Dobrota Roxana
Varsta: 30
Sex: f
Oras, Tara: Sibiu
Data: 25/02/2009 07:55
561. Nume: Caliman-Sturdza Adrian
Comentarii: Bravo marginenilor...rusine autoritatilor si guvernantilor! De promisiuni si de minciuni
ne-am saturat! Trebuie totusi sa se schimbe ceva in tara asta!!!!!!!
Varsta: 40
Sex: m
Oras, Tara: Suceava, Romania
Data: 25/02/2009 08:00
562. Nume: ZIGMUND SORIN
Varsta: 37
Sex: m
Oras, Tara: Suceava,Romania
Data: 25/02/2009 08:05
563. Nume: Daneliuc Niculina Doina
Comentarii: Aprecieri!
Varsta: 46
Sex: f
Oras, Tara: Suceava
Data: 25/02/2009 08:16
74/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
564. Nume: laura bocanet
Varsta: 34
Sex: f
Oras, Tara: suceava ,romania
Data: 25/02/2009 08:24
565. Nume: Maria Enache
Varsta: 32
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 25/02/2009 08:26
566. Nume: Gaidos Claudiu
Comentarii: Pentru toate casele construite fara autorizatie de constructie cand se vor face dosare
penale, pentru casele? Acesta este un mod al autoritatilor de a se razbuna ca nu au luat spaga
pentru emiterea autorizatiei?
Varsta: 32
Sex: m
Oras, Tara: Cluj-Napoca, Romania
Data: 25/02/2009 08:27
567. Nume: Costache Niculae
Varsta: 55
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 25/02/2009 08:27
568. Nume: Zvanciuc Aida
Varsta: 29
Sex: f
Oras, Tara: Suceava
Data: 25/02/2009 08:31
569. Nume: Candrea Ana-Maria
Varsta: 28
Sex: f
Oras, Tara: Suceava Romania
Data: 25/02/2009 08:35
570. Nume: BUNDUC CARMEN
Varsta: 25
Sex: f
Oras, Tara: Suceava. Romania
Data: 25/02/2009 08:35
571. Nume: Emanuela Tucaliuc
Varsta: 29
Sex: f
Oras, Tara: Suceava
Data: 25/02/2009 08:36
75/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
572. Nume: Simion Botezatu
Varsta: 57
Sex: m
Oras, Tara: SUCEVITA
Data: 25/02/2009 08:42
573. Nume: GRIGORAS BORIS
Varsta: 25
Sex: m
Oras, Tara: SUCEAVA
Data: 25/02/2009 08:44
574. Nume: Doina Baci
Varsta: 39
Sex: f
Oras, Tara: tirgu mures
Data: 25/02/2009 08:47
575. Nume: Dobreanu Grigore Marian
Comentarii: o noua confirmare a concluziei ca in Romania legile sunt facute sa te incurce, nu sa te
ajute.
Varsta: 60
Sex: m
Oras, Tara: Targu Jiu
Data: 25/02/2009 08:51
576. Nume: Dragoman Raluca
Varsta: 23
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 25/02/2009 08:53
577. Nume: Bogdan Ciotlaus
Sex: m
Oras, Tara: Cluj-Napoca
Data: 25/02/2009 08:55
578. Nume: HIIJ VALENTIN
Varsta: 30
Sex: m
Oras, Tara: CLUJ
Data: 25/02/2009 08:57
579. Nume: Andrei Stanescu
Varsta: 35
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 25/02/2009 08:59
580. Nume: PASCAN MARINELA
76/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Comentarii: Nu se poate ca in tara asta sa ajungi la inchisoare pentru ca tu ai decis sa faci ceva
pentru ca autoritatile pur si simplu dorm la caldurica si nu isi fac treaba!Nu se poate sa fii pedepsit
pentru ca ti-ai creat singur conditii sa traiesti decent!
Varsta: 24
Sex: f
Oras, Tara: Romania/Iasi
Data: 25/02/2009 09:05
581. Nume: Kriegsmann
Varsta: 19
Sex: m
Oras, Tara: Suceava Romania
Data: 25/02/2009 09:13
582. Nume: Calin Munteanu
Varsta: 42
Sex: m
Oras, Tara: Viena, Austria
Data: 25/02/2009 09:15
583. Nume: irina nechifor
Comentarii: felicitari marginenilor!!!!
Varsta: 35
Sex: f
Oras, Tara: suceava, romania
Data: 25/02/2009 09:19
584. Nume: Pogacean Daniel
Varsta: 27
Sex: m
Data: 25/02/2009 09:23
585. Nume: Serban Sabie
Varsta: 32
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti Romania
Data: 25/02/2009 09:23
586. Nume: Pogacean Mirela
Varsta: 31
Sex: f
Data: 25/02/2009 09:24
587. Nume: SPIGHEL ADRIANA
Varsta: 28
Sex: m
Oras, Tara: RADAUTI
Data: 25/02/2009 09:31
588. Nume: Purdea Doina Violeta
77/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Varsta: 39
Sex: f
Oras, Tara: Timisoara - Romania
Data: 25/02/2009 09:33
589. Nume: George Dragne
Comentarii: de acord cu petitia.
Varsta: 25
Sex: m
Oras, Tara: Giurgiu, Romania
Data: 25/02/2009 09:33
590. Nume: Raul Rusu
Comentarii: RUSINE
Varsta: 24
Sex: m
Oras, Tara: Cluj Napoca, Romania
Data: 25/02/2009 09:33
591. Nume: Adrian Cretu
Varsta: 33
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 25/02/2009 09:40
592. Nume: chiorean alina
Varsta: 28
Sex: f
Oras, Tara: cluj napoca
Data: 25/02/2009 09:47
593. Nume: Lupu Carmen
Comentarii: Felicitari marginenilor!
Varsta: 36
Sex: f
Oras, Tara: Suceava
Data: 25/02/2009 09:47
594. Nume: Vasiliu Victor
Comentarii: Initiativa civila rasplatita cu un dosar penal se poate intampla numai intr-o tara comunista.
Varsta: 27
Sex: m
Oras, Tara: Galari, Romania
Data: 25/02/2009 09:48
595. Nume: Pintea Ioan-Marcel
Varsta: 44
Sex: m
Oras, Tara: Bistrita, Romania
Data: 25/02/2009 09:51
78/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
596. Nume: Daniela Chiriac
Varsta: 25
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 25/02/2009 09:52
597. Nume: Raluca
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 25/02/2009 09:57
598. Nume: Sacu Liviu
Sex: m
Oras, Tara: suceava, romania
Data: 25/02/2009 09:58
599. Nume: ionut ursachi
Varsta: 23
Sex: m
Oras, Tara: suceava
Data: 25/02/2009 10:01
600. Nume: Radu Oprita
Varsta: 30
Sex: m
Oras, Tara: Drobeta Turnu Severin, Romania
Data: 25/02/2009 10:01
601. Nume: Catalin Savin
Varsta: 36
Sex: m
Oras, Tara: Fundulea, Romania
Data: 25/02/2009 10:02
602. Nume: Cristian Pop
Data: 25/02/2009 10:04
603. Nume: Calugarita Todirel
Comentarii: autoritatile n-au decat sa-l demoleze si sa faca altul,mai trainic si mai frumos.Astia nu mai
au de lucru pe la balastiere sau pe la pescuit...
Varsta: 46
Sex: m
Data: 25/02/2009 10:05
604. Nume: Chirtu Camelia
Comentarii: Un exemplu clar pentru relatia cetatean-stat in Romania. Din pacate, unul din extrem de
multele...
Varsta: 49
Sex: f
Oras, Tara: Oltenita
79/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Data: 25/02/2009 10:09
605. Nume: Mafteian Ghita -Giusi si altii
Comentarii: Scurt istoric
In noaptea de 26 spre 27 iulie2008,podul din com Marginea pe DN 17A a fost rupt de ape.
Dupa o perioada de cateva saptamani,timp in care un mort a fost dus prin Radauti –Volovat la
cimitir,s-a facut o varianta care are aprox.1,5km.Nori de praf sau pe timp de ploaie, mocirla de-ti
trecea peste pantofi si mai mute sesizari facute de cetatenii comunei ramase fara efect,au facut ca
oparte din gospodarii comunei sa organizeze un miting prin care sa atraga atentia autoritatilor.S-a
ajuns la dl Presedinte Flutur,care ne-a asiguratca se vor lua masuri de repara varianta si
urgentarea noului pod de piatra.Timpul a trecut si…..
In ziua de 6 februarie oamenii au inceput si terminat un pod de lemn provizoriu pe materialul si
cheltuiala lor.De aici toate represaliile autoritatilor inclusiv amenintarea cu inchisoare de la 1 la 3
ani.Oamenii nu se tem de inchisoare, mai degraba spun ca au ramas cu un gust amar la intorsatura
luata si somnul linistit al autoritatilor.Multe ati aflat de pe net sau din media dar ,ce este in sufletul
acestor Oameni nu cred ca veti afla.
Cerem sprijinul specialistilor in constructia si rezistenta podurilor ,pentru a veni la podul nostru si a-l
verifica.
Va multumim
Mafteian Ghita –Giusi Curea Ilie
Arcadie Boicu Grigorean Sorin
Olarean Ghita (gatermar)
Onofrei Gavril
Derevlean Gavril
Traian Bodnarescu
Data: 25/02/2009 10:12
606. Nume: Muresan Rares
Varsta: 23
Sex: m
Oras, Tara: Cluj-Napoca, Romania
Data: 25/02/2009 10:13
607. Nume: dorina badea
Varsta: 50
Sex: f
Oras, Tara: suceava
Data: 25/02/2009 10:23
608. Nume: marta codrescu
Varsta: 26
Sex: f
Oras, Tara: suceava
Data: 25/02/2009 10:30
609. Nume: Ursache Mirela
Varsta: 39
Sex: f
Oras, Tara: Iasi, Romania
Data: 25/02/2009 10:31
80/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
610. Nume: cojocaru daniela
Comentarii: felicitari marginenilor! sunteti un exemplu!
Varsta: 27
Sex: f
Oras, Tara: bucuresti
Data: 25/02/2009 10:34
611. Nume: marie-louise sebe
Data: 25/02/2009 10:38
612. Nume: BULIMAC CHIRILA ANA
Varsta: 28
Sex: f
Oras, Tara: Falticeni, judetul Suceava
Data: 25/02/2009 10:39
613. Nume: Ciocan Bogdan
Comentarii: Petitie pentru sprijinirea societatii civile din comuna Marginea, jud. Suceava
Varsta: 33
Sex: m
Oras, Tara: Rm Valcea jud Valcea Romania
Data: 25/02/2009 10:42
614. Nume: dinu adrian manuel
Comentarii: cam exagerata reactia , ar trebui sprijinite initiativele de felul asta prin inventarea
legislatiei care sa ajute populatia plictisita de indolenta autoritatilor
Varsta: 42
Sex: m
Oras, Tara: deva, romania
Data: 25/02/2009 10:43
615. Nume: Anghel Florin
Varsta: 31
Sex: m
Oras, Tara: Targoviste
Data: 25/02/2009 10:46
616. Nume: Bogdan Iriciuc
Comentarii: daca n-au dat unde trebuie! de aia li s-a facut dosar! ca au ridicat podul fara "acceptul"..
asa ziselor autoritati!
Varsta: 31
Sex: m
Oras, Tara: Bukowina
Data: 25/02/2009 10:51
617. Nume: Raluca Mihu
Comentarii: Problema e ca cine trebuia sa ia spaga nu a luat-o. Ca deh, e Romania.
Varsta: 32
Sex: f
Oras, Tara: Amsterdam, Olanda
81/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Data: 25/02/2009 10:51
618. Nume: petrariu gabriela
Data: 25/02/2009 10:52
619. Nume: Anca Bratuleanu
Sex: f
Oras, Tara: Suceava
Data: 25/02/2009 10:53
620. Nume: Nichifor Vasile Bogdan
Comentarii: Vreau sa protestez impotriva intentiei autoritatilor de a sanctiona oamenii din localitatea
Marginea ,care au construit un pod de lemn fara autorizatie de constructie.
Varsta: 31
Sex: m
Oras, Tara: Suceava ,Romania
Data: 25/02/2009 10:57
621. Nume: dragoi maria loredana
Varsta: 28
Sex: f
Oras, Tara: suceava
Data: 25/02/2009 11:02
622. Nume: HINTARI MIHAELA
Varsta: 27
Sex: f
Oras, Tara: MARGINEA, SUCEAVA
Data: 25/02/2009 11:05
623. Nume: Grigorean Ana Maria
Comentarii: Sunt niște nesimțiți cei care ar trebuii sa se ocupe cu repararea podului. Bine ca
huzuresc bine pe banii cetațenilor. Ma bucur ca cetațenii comunei Marginea au luat atitudine.
Bravo!
Varsta: 27
Sex: f
Oras, Tara: Marginea, Suceava
Data: 25/02/2009 11:06
624. Nume: Erica BLAHU
Varsta: 26
Sex: f
Oras, Tara: Suceava
Data: 25/02/2009 11:13
625. Nume: Mona Cosma
Sex: f
Data: 25/02/2009 11:20
626. Nume: BURLACU Irina
82/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Varsta: 26
Sex: f
Oras, Tara: Suceava, Romania
Data: 25/02/2009 11:20
627. Nume: Brasoveanu Diana
Varsta: 30
Sex: f
Oras, Tara: Radauti
Data: 25/02/2009 11:21
628. Nume: craciun elena
Varsta: 26
Sex: f
Oras, Tara: com Sucevita Romania
Data: 25/02/2009 11:23
629. Nume: Bagherea Ionut
Varsta: 27
Sex: m
Oras, Tara: Timisoara Romania
Data: 25/02/2009 11:38
630. Nume: Claudia Pohoata
Varsta: 40
Sex: f
Oras, Tara: Suceava,Romania
Data: 25/02/2009 11:42
631. Nume: Irinel POP
Comentarii: Ar trebui ca cei de acolo IN FRUNTE CU PRIMARU' sa dea in judecata autoritatile locale
si judetene pentru neindeplinirea sarcinilor lor (intra in atributiunile lor sa reconstruiasca podul in cel
mai scurt timp). Dar asta e, aici traim p'astia ii tot votam ... sa ne fie de invatatura de minte
Varsta: 34
Sex: m
Oras, Tara: Ramnicu Valcea
Data: 25/02/2009 11:42
632. Nume: MOCANU ANA-MARIA
Varsta: 27
Sex: f
Oras, Tara: RADAUTI
Data: 25/02/2009 11:43
633. Nume: craciun florin
Varsta: 29
Sex: m
Oras, Tara: sucevita/suceava
Data: 25/02/2009 11:45
83/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
634. Nume: Tebeica Razvan
Varsta: 32
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti Romania
Data: 25/02/2009 11:45
635. Nume: Chifan Doina
Varsta: 28
Sex: f
Oras, Tara: Suceava, Romania
Data: 25/02/2009 11:47
636. Nume: calinescu lili
Varsta: 48
Sex: f
Oras, Tara: suceava
Data: 25/02/2009 11:50
637. Nume: Oana MUSUROAEA
Data: 25/02/2009 11:57
638. Nume: Rain_man
Comentarii: indeed...
Varsta: 19
Sex: m
Oras, Tara: Cluj-N
Data: 25/02/2009 11:57
639. Nume: Ana Otilia Nutu
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 25/02/2009 11:59
640. Nume: GAIA STEFAN MARIUS
Varsta: 22
Sex: m
Oras, Tara: com FRATAUTII NOI, jud SUCEAVA
Data: 25/02/2009 12:01
641. Nume: Neagu Paul Lucian
Varsta: 33
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 25/02/2009 12:09
642. Nume: Dana Pirtoc
Sex: f
Oras, Tara: Cluj Napoca, Romania
Data: 25/02/2009 12:22
643. Nume: george babuta
84/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Varsta: 25
Oras, Tara: iasi,romania
Data: 25/02/2009 12:22
644. Nume: razvan chisu
Comentarii: tipic romanesc
Varsta: 28
Sex: m
Data: 25/02/2009 12:29
645. Nume: Dobre Suzana
Data: 25/02/2009 12:32
646. Nume: Chiriac Magdalena
Data: 25/02/2009 12:32
647. Nume: Florin Gabriel Chiriac
Comentarii: Fara comentarii
Varsta: 48
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 25/02/2009 12:48
648. Nume: CARMEN MINIGA
Varsta: 36
Sex: f
Data: 25/02/2009 12:48
649. Nume: Campean Ioana
Oras, Tara: cluj
Data: 25/02/2009 12:49
650. Nume: Bianca
Varsta: 29
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 25/02/2009 12:50
651. Nume: Balan Corneliu
Data: 25/02/2009 12:52
652. Nume: ioan ilies
Comentarii: rusine autoritatilor! DEMISIA!legi aplicate fara discernamant de incompetenti.
Sex: m
Oras, Tara: bucuresti
Data: 25/02/2009 12:53
653. Nume: Cozmici Vasile
Comentarii: Mi se pare ridicol ce fac autoritatiile cu oameni, care au incercat sa grabeasca o mai buna
comunicare/ tranzit intre cele doua parti afectate din localitate. E vina autoritatiile ca nu au luat curs
85/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
imediat problemei aparute dupa dezastru inundatiilor.
Va rog d-ule Presedinte sa fiti cu mintea luminata si sa gaditi in real problema oamenilor, ca si cum
v-ati fii aflat chiar si dvs. afectat de inundatii fara a mai avea o cale de a iesi din localitate, doar prin
constructia acestui pod ar fii fost ultima speranta. Avand in vedere ca autoritatiile au dormit atata
timp pe scaunul lor pufos de sefi al nimanui.
Multumesc mult.
Varsta: 30
Sex: m
Oras, Tara: Suceava
Data: 25/02/2009 12:55
654. Nume: andrei romega
Varsta: 23
Sex: m
Oras, Tara: suceava,romania
Data: 25/02/2009 12:59
655. Nume: Valentin GULIE
Varsta: 25
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti , Romanaia
Data: 25/02/2009 13:01
656. Nume: Nicolae Curea
Comentarii: Felicitari oamenilor ca au reusit sa se gospodareasca singuri.
Varsta: 32
Sex: m
Oras, Tara: Suceava
Data: 25/02/2009 13:06
657. Nume: iacob ioan
Comentarii: Un director prost care a executat ordinul sefilor ca sa nu-si piarda postul. Rusine !
Varsta: 50
Sex: f
Oras, Tara: suceava
Data: 25/02/2009 13:06
658. Nume: Donosa Constantin
Comentarii: Rusine autoritatilor
Varsta: 57
Sex: m
Oras, Tara: Braila
Data: 25/02/2009 13:20
659. Nume: Alexandru Costiniuc
Varsta: 24
Sex: m
Oras, Tara: Suceava, Romania
Data: 25/02/2009 13:25
86/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
660. Nume: bogdan pentilescu
Data: 25/02/2009 13:29
661. Nume: Ieray Daniel
Varsta: 29
Sex: m
Oras, Tara: Suceava
Data: 25/02/2009 13:30
662. Nume: Alina Trentea
Varsta: 30
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 25/02/2009 13:31
663. Nume: Oana Iancovici
Varsta: 31
Sex: f
Oras, Tara: Ploiesti, Romania
Data: 25/02/2009 13:35
664. Nume: vlad sabie bogdan
Data: 25/02/2009 13:38
665. Nume: Daniela Voiasciuc
Varsta: 24
Sex: f
Oras, Tara: suceava
Data: 25/02/2009 13:41
666. Nume: Marin CAPRARU
Varsta: 38
Sex: m
Oras, Tara: Suceava / Romania
Data: 25/02/2009 13:43
667. Nume: Cornel Olendraru
Varsta: 39
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 25/02/2009 14:09
668. Nume: Catalin Moraru
Comentarii: Statul , este cel mai mare infractor in Romania
Sex: m
Oras, Tara: Iasi
Data: 25/02/2009 14:16
669. Nume: Comsa Horatiu
Varsta: 33
87/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Sex: m
Oras, Tara: Blaj, Romania
Data: 25/02/2009 14:40
670. Nume: Teo
Data: 25/02/2009 15:09
671. Nume: Andreia Moraru
Varsta: 36
Sex: f
Oras, Tara: Targu-Mures, Romania
Data: 25/02/2009 15:18
672. Nume: Claudiu Cobilanschi
Varsta: 36
Sex: m
Data: 25/02/2009 15:19
673. Nume: Dragoi Cristian
Varsta: 37
Sex: m
Data: 25/02/2009 15:21
674. Nume: radu mihoc
Comentarii: este incredibil ce s-a intamplat si chiar daca tin foarte mult la legalizarea lucrarilor de
constructii (sunt arhitect), ma deranjeaza mult mai tare prostia si smecheria celor ce se ascund in
spatele unor functii "la stat"
Varsta: 30
Sex: m
Oras, Tara: iasi, romania
Data: 25/02/2009 15:35
675. Nume: Istrate Dorin
Comentarii: Sustin comunitatea locala din Marginea.Sunt adevarati bucovineni lAutoritatile locale nu
au nici macar un minim de bun simt,de altfel nici nu ne mai putem astepta la asa ceva de la
ei.Bravo margineni!
Varsta: 62
Sex: m
Oras, Tara: Falticeni
Data: 25/02/2009 15:38
676. Nume: Roman stefan
Varsta: 24
Sex: m
Oras, Tara: cluj - napoca
Data: 25/02/2009 15:44
677. Nume: Golescu Mircea
Comentarii: bravo pentru satenii din com.Marginea
Varsta: 60
88/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti ,Romania
Data: 25/02/2009 15:46
678. Nume: Narcis Jeler
Comentarii: Incredibil
Varsta: 39
Sex: m
Oras, Tara: Tirgu Mures, Romania
Data: 25/02/2009 15:48
679. Nume: Camelia CHIVU
Varsta: 46
Sex: f
Oras, Tara: Brasov, Romania
Data: 25/02/2009 15:52
680. Nume: ruxandra toader
Sex: f
Oras, Tara: romania
Data: 25/02/2009 15:56
681. Nume: Afilipoaie Cristian
Varsta: 31
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 25/02/2009 15:59
682. Nume: geo
Sex: f
Oras, Tara: uk
Data: 25/02/2009 16:03
683. Nume: Bucsa Mihaela
Sex: f
Oras, Tara: Suceava, Romania
Data: 25/02/2009 16:04
684. Nume: Radu Orban
Varsta: 33
Sex: m
Oras, Tara: Cluj
Data: 25/02/2009 16:09
685. Nume: Cristina Voisan
Sex: f
Oras, Tara: Timisoara
Data: 25/02/2009 16:11
686. Nume: Mihai Cune
89/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Comentarii: Sustin societatea civila.
Varsta: 24
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 25/02/2009 16:13
687. Nume: Rafa Ion
Comentarii: Uneori stupizenia autoritatilor este greu de inteles si din ce in ce mai greu de acceptat
Varsta: 49
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 25/02/2009 16:29
688. Nume: Elena
Varsta: 20
Sex: f
Oras, Tara: Suceava, Romania
Data: 25/02/2009 16:42
689. Nume: Ozarchevici Valentin
Varsta: 27
Sex: m
Oras, Tara: Radauti
Data: 25/02/2009 16:43
690. Nume: ANCA
Comentarii: Felicitari oamenilor dim Marginea - un exemplu pentru toata tara
Varsta: 26
Sex: f
Oras, Tara: tg neamt
Data: 25/02/2009 16:47
691. Nume: SUDITU LIVIA IRINA
Comentarii: Numai in Romania poti face inchisoare pentru ca faci treaba statului. Tara arde si baba se
piaptana.
Varsta: 26
Sex: f
Oras, Tara: Falticeni, Romania
Data: 25/02/2009 16:49
692. Nume: PARASCA ADRIAN
Comentarii: rusine autoritatilor!!!! nu sunteti in stare de nimic!!!!
Varsta: 30
Sex: m
Oras, Tara: radauti
Data: 25/02/2009 16:51
693. Nume: Grigorean Georgeta
Varsta: 25
Sex: f
90/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Oras, Tara: Marginea
Data: 25/02/2009 16:59
694. Nume: Anca-Maria Banescu
Oras, Tara: Targoviste
Data: 25/02/2009 17:05
695. Nume: Bradisteanu Radu Sorin
Varsta: 56
Sex: m
Oras, Tara: Bremen - Germania
Data: 25/02/2009 17:17
696. Nume: Stefanescu Mihaela
Varsta: 25
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 25/02/2009 17:21
697. Nume: Chirosca Angela
Varsta: 57
Sex: f
Oras, Tara: Botosani, Romania
Data: 25/02/2009 17:25
698. Nume: Aurora Carstea
Varsta: 27
Sex: f
Oras, Tara: Romania, Bucuresti
Data: 25/02/2009 17:27
699. Nume: Cornel Voiasciuc
Varsta: 29
Sex: m
Oras, Tara: suceva
Data: 25/02/2009 17:36
700. Nume: elisa
Varsta: 23
Sex: f
Oras, Tara: bucuresti
Data: 25/02/2009 17:41
701. Nume: Buciu Iulia
Comentarii: Va sustin si daca va pot ajuta cu mai mult decat aceasta semnatura va rog sa ma
anuntati.
Varsta: 24
Sex: f
Oras, Tara: Constanta,Romania
Data: 25/02/2009 17:42
91/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
702. Nume: Paula Beudean
Varsta: 28
Sex: f
Oras, Tara: Cluj-Napoca
Data: 25/02/2009 17:43
703. Nume: GABRIEL MOROIANU
Comentarii: Mare mai e prostia statului in Romania!
Varsta: 37
Sex: m
Oras, Tara: Haga, Olanda
Data: 25/02/2009 17:44
704. Nume: Daniel Tovisi Attila
Comentarii: Nu mi se pare corect ca niste oameni sa sufere din cauza unui sistem incapabil, care nu
le-a putut rezolva problemele dupa atata timp. Pana la urma ce bine
Varsta: 22
Sex: m
Oras, Tara: Tirgu-Mures, Romania
Data: 25/02/2009 18:08
705. Nume: dumitrescul alina
Varsta: 27
Sex: f
Oras, Tara: MARGINEA
Data: 25/02/2009 18:09
706. Nume: Dragoman Sabin
Comentarii: Este totusi incredibil ce isi permite statul sa faca in Romania!
Varsta: 27
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 25/02/2009 18:11
707. Nume: Petrica
Varsta: 31
Sex: m
Oras, Tara: Radauti, Romania
Data: 25/02/2009 18:13
708. Nume: olarean dumitru
Varsta: 23
Sex: m
Data: 25/02/2009 18:18
709. Nume: Marta Banescu
Varsta: 33
Data: 25/02/2009 18:19
710. Nume: zirbo cristina
92/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Varsta: 30
Sex: f
Oras, Tara: cluj-napoca, romania
Data: 25/02/2009 18:23
711. Nume: Jescu Viotica
Comentarii: sunt pentru sustinerea societatii civile din com.Marginea
Varsta: 50
Sex: f
Data: 25/02/2009 18:30
712. Nume: Grigorean Viorel Adi
Varsta: 23
Sex: m
Oras, Tara: com.marginea
Data: 25/02/2009 18:32
713. Nume: Grigorean Costel Ilie
Comentarii: nu-i legal podul de la marginea...e legal ca basescu sa conduca beat :))
Varsta: 31
Sex: m
Oras, Tara: com.marginea
Data: 25/02/2009 18:35
714. Nume: CIURARIU VASILE
Varsta: 59
Sex: m
Oras, Tara: SUCEAVA
Data: 25/02/2009 19:09
715. Nume: Nancy
Comentarii: Am trecut cu un bus T5 peste pod si nu s-a intamplat nimic. E usor e sa strici ce au facut
altii! Pentru ce sa fim nevoiti sa ocolim pe un drum atat de rau daca s-a muncit si s-au investit timp
si bani pentru scurtarea drumului, iar lucrarea e solida, verificata, chiar daca e provizorie?
Varsta: 44
Sex: f
Oras, Tara: Siret, Ro
Data: 25/02/2009 19:13
716. Nume: mihaela antonescu
Varsta: 29
Sex: f
Oras, Tara: ploiesti
Data: 25/02/2009 19:15
717. Nume: Catalin Dimofte
Varsta: 47
Sex: m
Data: 25/02/2009 19:18
93/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
718. Nume: R.Vali
Comentarii: Podul este deosebit de util si usureaza mult circulatia. Drumul ocolitor nu numai ca este
lung, dar e si foarte rau intretinut. Pana se vor gandi societatile de specialitate sa rezolve problema ii
felicitam pe margineni! Speram sa nu le strice altii munca printr-o semnatura unora pe care nu-i
intereseaza adevaratul interes al cetateanului.
Varsta: 56
Sex: m
Oras, Tara: Siret, Ro
Data: 25/02/2009 19:22
719. Nume: Craciun Marius
Comentarii: Asa se intampla cu adevaratii gospodari ai tarii. Nu aia din parlamentul Romaniei.
Sex: m
Data: 25/02/2009 19:29
720. Nume: Bodnarescu Valentin
Sex: m
Oras, Tara: Marginea
Data: 25/02/2009 19:32
721. Nume: Diana Andrei
Varsta: 34
Sex: f
Oras, Tara: Piatra Neamt
Data: 25/02/2009 19:45
722. Nume: ciuclea beni
Varsta: 19
Sex: m
Oras, Tara: suceava
Data: 25/02/2009 19:47
723. Nume: Constantin Candrea
Comentarii: Bravo !
Varsta: 35
Sex: m
Oras, Tara: Campulung Moldovenesc
Data: 25/02/2009 19:56
724. Nume: fasoleac adrian
Varsta: 27
Sex: m
Oras, Tara: suceava
Data: 25/02/2009 20:11
725. Nume: Erdei Madalin
Data: 25/02/2009 20:13
726. Nume: anca gyurian
Varsta: 25
94/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Sex: f
Oras, Tara: timisoara
Data: 25/02/2009 20:19
727. Nume: Tiron Vasile
Varsta: 34
Sex: m
Oras, Tara: marginea
Data: 25/02/2009 20:30
728. Nume: Stelu Costea
Varsta: 41
Sex: m
Oras, Tara: Radauti
Data: 25/02/2009 20:39
729. Nume: lidia miron
Comentarii: suntem alaturi de voi.
Varsta: 33
Sex: f
Oras, Tara: LONDON, UK
Data: 25/02/2009 20:42
730. Nume: grigorean dumitru
Varsta: 37
Sex: m
Oras, Tara: marginea romania
Data: 25/02/2009 20:49
731. Nume: Borozan Florentina
Data: 25/02/2009 20:55
732. Nume: costea romica eugen
Comentarii: sunteti tari tineti tot asa
Varsta: 37
Sex: m
Oras, Tara: radauti
Data: 25/02/2009 21:04
733. Nume: MACSIM CLAUDIU
Comentarii: FARA COMENTARII!
Varsta: 32
Sex: m
Oras, Tara: SUCEAVA
Data: 25/02/2009 21:41
734. Nume: Raluca Apetrei
Data: 25/02/2009 21:45
735. Nume: Cajvaneanu Ioana-Lorina
95/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Varsta: 25
Sex: f
Oras, Tara: Suceava
Data: 25/02/2009 21:48
736. Nume: Dumitru NUTU
Comentarii: Asta arata ce poate fi in capul celor care ne conduc. Sustin petitia.
Varsta: 58
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 25/02/2009 21:51
737. Nume: adam sergiu catalin
Comentarii: buna initiativa
Varsta: 29
Sex: m
Oras, Tara: siret,suceava
Data: 25/02/2009 21:54
738. Nume: Volintiru Mihai
Varsta: 26
Sex: m
Oras, Tara: Mioveni
Data: 25/02/2009 22:21
739. Nume: Elena Coman
Comentarii: Este anormal ca oamenii sa fie tarati in procese pentru ca au rezolvat in interesul
comunitatii o problema pe care oficialitatile o tergiversau la nesfarsit!
Varsta: 63
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 25/02/2009 22:28
740. Nume: Sule Sorin
Comentarii: Bravo Marginenilor:)
Varsta: 20
Sex: m
Oras, Tara: Huedin, Romania
Data: 25/02/2009 22:31
741. Nume: Trusca bianca
Sex: f
Oras, Tara: cluj
Data: 25/02/2009 22:33
742. Nume: anna
Sex: f
Oras, Tara: Cluj
Data: 25/02/2009 22:34
96/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
743. Nume: Laiu Sergiu
Varsta: 26
Sex: m
Oras, Tara: Galati, Romania
Data: 25/02/2009 22:34
744. Nume: andra
Comentarii: "traim in romania si asta ne ocupa tot timpul"; pai si nu are dreptate mirciulica badea cand
afirma lucrul asta???!!!
Varsta: 26
Sex: f
Oras, Tara: galati, romania
Data: 25/02/2009 22:36
745. Nume: Ghila Mihai
Comentarii: Felicitari pt initiativa dumneavoastra
Varsta: 26
Sex: m
Oras, Tara: Cluj Napoca Romania
Data: 25/02/2009 22:38
746. Nume: musca gheorghe
Comentarii: no coment
Varsta: 28
Sex: m
Oras, Tara: suceava,romania
Data: 25/02/2009 22:46
747. Nume: Ciprian Dorel Hangan
Comentarii: Autonomia locala nu cred ca poate interzice dreptul de a gospodari necesitatile stringente
cu prioritate, iar daca ele sunt gospodarite, nu vad de ce ar avea cineva dreptul ,rau fiind, adica fara
autoritatea de a fi gospodarit el, sa pizmuiasca binele pe care el nu l-a facut, si nu il face, ba chiar
pe care ar vrea sa-l strice.
Varsta: 46
Sex: m
Oras, Tara: Navodari, jud. Constanta, Romania
Data: 25/02/2009 22:53
748. Nume: Sinziana Poiana
Varsta: 23
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 25/02/2009 23:02
749. Nume: Oana Petrica
Comentarii: E scandalos ce se intampla! Comunitatea civila si voluntarismul trebuie aplaudate, nu
legiferate criminal!!!
Varsta: 27
Sex: f
Oras, Tara: Toronto, canada
97/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Data: 25/02/2009 23:05
750. Nume: Popa Sorin Stefan
Varsta: 34
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti , Romania
Data: 25/02/2009 23:08
751. Nume: Catalin Adrian Bancila
Varsta: 28
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 25/02/2009 23:13
752. Nume: Rus Mihai
Sex: m
Data: 25/02/2009 23:31
753. Nume: Lucescu Nistor
Varsta: 61
Sex: m
Oras, Tara: Suceava
Data: 25/02/2009 23:44
754. Nume: Ivasec Iulian
Comentarii: Eu sunt din Suceava si nu stiam de aceasta constructie,am aflat recent si ma mandresc
ca acesti oameni harnici sunt din comunitatea mea.M-am uitat la imagini si mi se pare chiar dragut
acel pod.Cinste lor si felicitarile mele!!!
Varsta: 25
Sex: m
Oras, Tara: Suceava,Romania
Data: 25/02/2009 23:53
755. Nume: foca costel ovidiu
Varsta: 29
Sex: f
Oras, Tara: marginea
Data: 25/02/2009 23:54
756. Nume: Caesar
Comentarii: toata stima pentru cei care au relizat podul
Varsta: 28
Sex: m
Oras, Tara: Brasov, Romania
Data: 25/02/2009 23:56
757. Nume: Vlad Andrei Marinescu
Varsta: 20
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
98/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Data: 25/02/2009 23:57
758. Nume: LAZAR VASILE
Varsta: 32
Sex: m
Oras, Tara: KOUROU FRANTA
Data: 26/02/2009 00:11
759. Nume: Cristina Baraganescu
Varsta: 19
Sex: f
Oras, Tara: Londra, UK
Data: 26/02/2009 03:33
760. Nume: MONTALION MARCIAN-MIRCEA
Comentarii: Sunt curios daca actualul pod provizoriu, construit din mai multe tuburi azbo are
autorizatie. La fel si drumul ocolitor,de aproape 2 km., aflat intr-o stare jalnica. are autorizatie .
Intretinerea acestui drum ocolitor si a podului provizoriu din tuburi, nu ar trebui sa implice autoritatile,
Apele Romane si peprocurorul sef din Radauti ?
Varsta: 66
Sex: m
Oras, Tara: Com. Sucevita, jud. Suceava
Data: 26/02/2009 06:17
761. Nume: Dr. Buburuzan Gheorghe
Comentarii: Felicitari bucovinenilor! Suntem alaturi de voi.
Varsta: 58
Sex: m
Oras, Tara: Roman
Data: 26/02/2009 08:06
762. Nume: SILVIA
Comentarii: Foarte interesant ca autoritatile nu s-au miscat atata vreme sa faca podul dar s-au
"autosesizat" IMEDIAT cand a fost vorba de aplicat sanctiuni!
Varsta: 43
Sex: f
Oras, Tara: Ramnicu Valcea, Romania
Data: 26/02/2009 08:51
763. Nume: Cristina Lauby
Comentarii: Inca oa dovada ca descentralizarea este singura solutie pentru o administratie eficienta.
Din pacate cred ca asest termen este inteles gresit in Romania. Acei oameni ar trebui sprijiniti
pentru a se intelege ca numai prin implicarea intregii comunitati pot fi rezolvate problemele acesteia.
Statul roman se comporta ca unul din lumea a 3-a nicidecum ca un stat european.
Varsta: 24
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 26/02/2009 09:08
764. Nume: Tofeni Adi
99/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Comentarii: Nu au fost capabili sa construiasca un pod, pana acum. In loc sa-i felicite pentru acest
efort, de care beneficiaza atatia, ii pedepsesc. Tipic romanesc.
Rusine.
Varsta: 34
Sex: m
Oras, Tara: Suceava, Romania
Data: 26/02/2009 09:13
765. Nume: Tofeni Alina
Varsta: 24
Sex: f
Oras, Tara: Suceava, Romania
Data: 26/02/2009 09:14
766. Nume: Lauby Robert
Comentarii: RUSIE !!!!!! Asa ceva este mai mult decat absurd. In loc sa se caute o modalitate de
autorizare a constructiei, se incearca sanctionarea locuitorilor RUSINE !!!!
Varsta: 54
Sex: m
Oras, Tara: Hunedoara
Data: 26/02/2009 09:28
767. Nume: Savescu Bogdan
Comentarii: Jos guvernantii jegosi
Varsta: 24
Sex: m
Oras, Tara: Suceava
Data: 26/02/2009 09:31
768. Nume: Andreea Grigorescu
Varsta: 26
Sex: f
Oras, Tara: romania, bucuresti
Data: 26/02/2009 09:36
769. Nume: Alexandru Radulescu
Varsta: 24
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 26/02/2009 09:39
770. Nume: Elena Stanciu
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 26/02/2009 09:42
771. Nume: Ciprian Pop
Data: 26/02/2009 09:50
772. Nume: Adina Simandan
100/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Varsta: 27
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 26/02/2009 09:51
773. Nume: Ioana Brasovean
Varsta: 30
Sex: f
Oras, Tara: Romania
Data: 26/02/2009 09:54
774. Nume: Avasiloaie Lucian
Varsta: 22
Sex: m
Oras, Tara: suceava
Data: 26/02/2009 09:58
775. Nume: Grigorean Ionel
Varsta: 19
Sex: m
Oras, Tara: ydi2
Data: 26/02/2009 10:00
776. Nume: Maria-Cristina Nicolau
Oras, Tara: Radauti Romania
Data: 26/02/2009 10:20
777. Nume: anca
Data: 26/02/2009 10:22
778. Nume: Andreea Constantinescu
Sex: f
Data: 26/02/2009 10:29
779. Nume: David Regus
Comentarii: avand in vedere contextul in care s-au derulat lucrurile cred ca trebuie judecate lucrurile
intr-un mod echitabil.
Varsta: 35
Sex: m
Oras, Tara: Suceava
Data: 26/02/2009 11:11
780. Nume: Andreea
Comentarii: E absurd. Oamenii aceia si-au facut dreptate cu mana/munca lor. Nu au mai asteptat
promisiuni de cai verzi pe pereti. Asta e un exemplu demn de urmat. NU DE INCHISOARE!!!!!!!!!
Varsta: 24
Sex: f
Oras, Tara: Bucurest, Romania
Data: 26/02/2009 11:24
101/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
781. Nume: IrinaApostol
Data: 26/02/2009 11:27
782. Nume: Sacuiu Andreea
Varsta: 27
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 26/02/2009 11:27
783. Nume: Thomae Lacramioara
Data: 26/02/2009 11:32
784. Nume: Dominus
Varsta: 26
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 26/02/2009 11:33
785. Nume: Ana Maria Surdu
Comentarii: sprijin acest demers
Varsta: 25
Sex: f
Oras, Tara: Piatra Neamt, Romania
Data: 26/02/2009 11:38
786. Nume: Nicusor Rosca
Varsta: 24
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 26/02/2009 11:44
787. Nume: Petrovan Elena
Varsta: 25
Sex: f
Oras, Tara: Suceava, Romania
Data: 26/02/2009 11:49
788. Nume: Rusu Emima
Comentarii: E tare nedrept sa nu faci nimic pentru oamenii aflati in impas... Esi mai nedrept sa
nimicesti pe cei care reusesc sa faca ceva , si inca cu propriile resurse. RUSINE
AUTORITATILOR!!!!!!
Varsta: 34
Sex: f
Oras, Tara: Suceava, ro
Data: 26/02/2009 11:51
789. Nume: Bursuc Liviu
Comentarii: Rusine! Lasati oamenii in pace! Autorizati lucrarea si invatati de la ei!
Varsta: 26
Sex: m
102/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Oras, Tara: Suceava, Romania
Data: 26/02/2009 11:53
790. Nume: Sofronie Liviu
Comentarii: Scopul actiunii lora fost unul bun, chiar daca mijloacele au insemnat sa fie puțin in
neconcordanța cu legislația birocratica in vigoare!
Varsta: 36
Sex: m
Oras, Tara: Suceava, Romania
Data: 26/02/2009 11:57
791. Nume: Dani Magopet
Comentarii: este o initiativa demna de lauda si RUSINE SA LE FIE TUTUROR CELOR CARE IAU
DECIZII FARA A JUDECA DREPT! oamenii acestia din Marginea aveau nevoie de pod si in nici un
caz nu trebuia construit de ei.... dar... stiu ca nu va fi reconstruit acest pod nici pana se va termina
procesul nici nu cred ca se vor apuca de reconstructie pana atunci :)
Varsta: 25
Sex: m
Oras, Tara: Suceava, Romania
Data: 26/02/2009 11:57
792. Nume: Biciusca Ovidiu
Varsta: 24
Sex: m
Oras, Tara: Suceava
Data: 26/02/2009 11:57
793. Nume: IOAN SERGIU ONISIMIUC
Comentarii: ca sa isi bata joc se pricep toti,in special politicienii mincinosi,care din pacate sunt
majoritatea.
Varsta: 31
Sex: m
Oras, Tara: castellon,spania
Data: 26/02/2009 11:58
794. Nume: Romanita IORDACHE
Data: 26/02/2009 12:08
795. Nume: Grigorean Ionel
Varsta: 19
Sex: m
Oras, Tara: Marginea
Data: 26/02/2009 12:10
796. Nume: Filip Genoveva
Varsta: 43
Sex: f
Oras, Tara: Suceava, Romania
Data: 26/02/2009 12:18
103/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
797. Nume: Liviu Prundean
Comentarii: Ar trebui o lege si pentru cei ce promit si nu se tin de promisiuni. Noi i-am ales pentru ca
am crezut in spusele lor.... Vedem ca sub puterea legii, si o fapta buna poate fi condamnata.
Varsta: 28
Sex: m
Oras, Tara: Cimpulung Moldovenesc, Suceava
Data: 26/02/2009 12:25
798. Nume: Bilboreanu Bogdan
Comentarii: bravo lor..au facut ceva bun si cei ce ar trebui sa fie la inchisoare ar trebui sa fie
compania care construieste podul :P
Varsta: 22
Sex: m
Oras, Tara: campulung moldovenesc, romania
Data: 26/02/2009 12:28
799. Nume: Vlad Carmen
Varsta: 33
Sex: f
Oras, Tara: Aiud, Alba, Romania
Data: 26/02/2009 12:52
800. Nume: grigorean anca
Varsta: 23
Sex: f
Oras, Tara: ro sv
Data: 26/02/2009 12:53
801. Nume: Rev. Ioan S. Pop
Comentarii: Trebuie sesizat de'ndata Avocatul Poporului si Guvernul Romaniei (DRP@gov.ro) pentru
emiterea unei Ordonante de Urgenta ca in cazul podului Basarab din Bucuresti. Premierul Emil Boc
este astazi in vizita in Jud. Suceava.
Varsta: 56
Sex: m
Oras, Tara: Cluj Napoca
Data: 26/02/2009 13:04
802. Nume: Eduard Vohn
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 26/02/2009 13:05
803. Nume: Ana Maria Ciceala
Varsta: 26
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 26/02/2009 13:11
804. Nume: Ursescu Mihaela
Comentarii: Fara cuvinte.
Varsta: 34
104/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 26/02/2009 13:20
805. Nume: Grama Horia
Comentarii: Lasati oamenii in pace, daca nu ati fost in stare sa le faceti alt pod acu ii mai carati si prin
instanta? In loc sa dati bani pe judecata mai bine faceti alt pod!
Varsta: 24
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 26/02/2009 13:30
806. Nume: GABI STOICAN
Varsta: 50
Sex: f
Oras, Tara: BUCURESTI
Data: 26/02/2009 13:51
807. Nume: Daniel Pintilie
Comentarii: Catre autoritati: Daca nu sunteti capabili sa ajutati pe cei loviti de intemperiile meteo ,
aveti va rog macar MINIMUL bunului simt sa nu le faceti rau unor oameni sinistrati dar cu SUFLET
MARE.
Acesti oameni sunt adevarati CETATENI DE ONOARE care respecta legea . Trist este ca cei care
reprezinta legea nu au nici cel mai mic gram de respect pentru ei. In conditiile acestea au luat o
initiativa demna de admirat si aplaudat !!
Ei nu doar latra (HAU HAU precum autoritatile) ci chiar fac PENTRU CA LE PASA !
Daca primarii (Secevei , com Marginea) si cei responsabili pt ai reprezenta nu vor ACTIONA
pentru apararea SINCERA si nu de fatada a acestor oameni se vor autodiscredita in fata tuturor
cetatenilor. Aici nu merge cu impacarea ambelor parti ca sa iasa ei bine si cu popularitatea si
cu...ma aptin.
Varsta: 27
Sex: m
Oras, Tara: Suceava
Data: 26/02/2009 13:57
808. Nume: Efstatiade Doina Steluta
Comentarii: Sa le fie rusine organelor statului roman ca in loc sa ajute oamenii, ii judeca si ii baga in
puscarii pe cei cinstiti si corecti si ii lasa liberi pe escroci.
Varsta: 81
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 26/02/2009 14:05
809. Nume: enache nicoleta
Varsta: 32
Sex: f
Oras, Tara: roman, romania
Data: 26/02/2009 14:08
810. Nume: Gabriela Blindu
105/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 26/02/2009 14:43
811. Nume: Turtoi Cristina
Varsta: 40
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 26/02/2009 14:53
812. Nume: Sibille GASSER
Comentarii: Traim in Romania....
Varsta: 28
Sex: f
Oras, Tara: Tulcea
Data: 26/02/2009 15:04
813. Nume: daniela pop
Sex: f
Oras, Tara: cluj-napoca, romania
Data: 26/02/2009 15:09
814. Nume: Smocot Marta
Data: 26/02/2009 15:12
815. Nume: badea liviu
Comentarii: E rusinos cum s-a comportat Statul Roman. Parca am fi in anii 50. Mi-e scarba.
Varsta: 29
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti Romania
Data: 26/02/2009 15:13
816. Nume: marian cucos
Varsta: 34
Sex: m
Oras, Tara: suceava, romania
Data: 26/02/2009 15:25
817. Nume: Bogdan Duca
Comentarii: Semnez pentru Marginea. Semnez pentru statul minimal!
Varsta: 29
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 26/02/2009 15:27
818. Nume: craciun aspazia
Comentarii: felicitari curajosilor!
Varsta: 35
Sex: f
Oras, Tara: marginea,suceava
106/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Data: 26/02/2009 15:49
819. Nume: SOROCEANU ANAMARIA
Varsta: 72
Sex: f
Oras, Tara: bucuresti,ro
Data: 26/02/2009 16:04
820. Nume: Angela Cront
Varsta: 34
Sex: f
Oras, Tara: Romania
Data: 26/02/2009 16:05
821. Nume: galeanu alexandru
Varsta: 34
Sex: m
Oras, Tara: campulung moldovenesc,romania
Data: 26/02/2009 16:12
822. Nume: Cristian Munteanu
Data: 26/02/2009 16:37
823. Nume: Roxana Florescu
Comentarii: rezultatul unor discutii [Societatea Civila Marginea]
Societatea Civila Marginea va multumeste tuturor celor ce au fost alaturi de noi,precum si dnei
Roxana Florescu ,Fundatiei PACT care au contribuit ca, acum o ora ,in incinta Primariei Marginea
,sa aiba loc o intalnire a reprezentantilor:Prefecturii Suceava,Apelor,Drumuri si Poduri,Proiectantului
,Constructorul si Societatea Civila Marginea,care au luat in discutie situatia prezenta ,podul
provizoriu si constructia noului pod.
S-a stabilit ca in luna martie ,cand timpul este favorabil,sa se asfalteze varianta veche de 1,5km si
atunci cand grinzile sunt aduse sa ne ridicam podul de lemn pentru a inlesni lucrarea la "podul de
piatra".
Termenul de finalizarea "podului de piatra"va fi in luna IULIE 2009.Aceasta este pentru voi si noi
doar o stire,incredere deplina nu avem in cuvantul lor, deaceea va rugam sa urmariti acest site in
toata perioada;aici vor fi postate stiri, rezultatul anchetei procurorilor , judecatorilor si bineinteles
stadiul lucrarilor
Semneaza Societatea Civila Marginea,jud Suceava [26/02/2009 13:46]
Varsta: 32
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 26/02/2009 16:48
824. Nume: Andreea Chifan
Comentarii: Nu sanctionati o initiativa cetateneasca, care s-a dovedit un adevarat model de mobilizare
fata de lipsa de reactie a autoritatilor!
Varsta: 31
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 26/02/2009 16:54
107/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
825. Nume: Catalin Tanase
Comentarii: Pfffffffffff!!!!!!!!!!!!!!
Varsta: 36
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti Romania
Data: 26/02/2009 16:54
826. Nume: Colibaba Otilia-Naomi
Data: 26/02/2009 16:58
827. Nume: mitrofan virgil
Varsta: 34
Sex: m
Oras, Tara: suceava
Data: 26/02/2009 16:59
828. Nume: Roman Petru
Comentarii: este lucrul la care sa ne asteptam,de la asa zisul,,stat de drept" de tip european.
Varsta: 56
Sex: m
Oras, Tara: Deva
Data: 26/02/2009 17:10
829. Nume: naomi avasiloaie
Sex: f
Oras, Tara: suceava romania
Data: 26/02/2009 17:11
830. Nume: gutu ioan petrica
Data: 26/02/2009 17:12
831. Nume: Bejenariu Mirela
Comentarii: Legea se aplica la noi, doar din cand in cand, si mai mult cu oamenii obisnuiti...
Varsta: 32
Sex: f
Oras, Tara: suceava
Data: 26/02/2009 17:21
832. Nume: Victor Soare
Data: 26/02/2009 17:24
833. Nume: KICSI ANGELICA LILIANA
Comentarii: Bravo marginenilor!!! Autoritatile locale si nationale nu fac cinste Romaniei.
Varsta: 31
Sex: f
Oras, Tara: Iasi
Data: 26/02/2009 18:10
834. Nume: Fulop Sigismund
Varsta: 39
108/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Sex: m
Oras, Tara: Sf. Gheorghe
Data: 26/02/2009 18:57
835. Nume: Fulop Elizabeta
Varsta: 35
Sex: f
Oras, Tara: Sf. Gheorghe, Romania
Data: 26/02/2009 18:59
836. Nume: oprea adrian razvan
Varsta: 30
Sex: m
Oras, Tara: cluj-napoca
Data: 26/02/2009 19:11
837. Nume: Valerica Cauneac
Comentarii: felicitari lor.......
Varsta: 35
Sex: f
Oras, Tara: Atena Grecia
Data: 26/02/2009 19:35
838. Nume: cauneacdinu
Varsta: 31
Sex: m
Oras, Tara: romania-suceava
Data: 26/02/2009 19:46
839. Nume: ANISOARA
Comentarii: Dumnezeu sa-i binecuvinteze
Varsta: 44
Sex: f
Oras, Tara: suceava.romania
Data: 26/02/2009 19:49
840. Nume: Stanciu Calin
Comentarii: Din pacate asta e tara in care inca traim.....tara in care oamenii care vor sa fac ceva
pentru comunitate sunt rasplatiti cu dosare penale, iar infractorii sunt ocrotiti de lege...
Varsta: 33
Sex: m
Oras, Tara: Timisoara, Romania
Data: 26/02/2009 21:11
841. Nume: bilboreanu petrisor
Varsta: 32
Sex: m
Oras, Tara: timisoara,romania
Data: 26/02/2009 21:43
109/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
842. Nume: bilboreanu mara
Varsta: 21
Sex: f
Oras, Tara: campulung moldovenesc, romania
Data: 26/02/2009 21:47
843. Nume: Tiberiu Jurchita
Comentarii: Vorba lui Mircea Badea " Traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul "
Varsta: 33
Sex: m
Oras, Tara: Timisoara , Romania
Data: 26/02/2009 21:48
844. Nume: George Lefter
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 26/02/2009 22:01
845. Nume: Bodale Traian
Comentarii: Avem nevoie de un Vlad Tepes la putere in tara asta ca sau furat destule!!!!!!!!!!!!!!
Varsta: 33
Sex: m
Oras, Tara: Marginea
Data: 26/02/2009 22:11
846. Nume: Neagu Bogdan
Comentarii: nu mai am niciun comentariu...nu ma mai surprinde nimic. Domnii mei, oare bicicleta am
voie sa mi-o repar singur sau o sa fiu urmarit penal pentru ca nu am autorizatie de service de
biciclete?
Varsta: 27
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 26/02/2009 22:25
847. Nume: gheorghe mita
Comentarii: la puscarie cu toti mafiotii din Romania.La noi,trebuie infiintat,tribunalul cetatenilor
cinstiti,care ,sa supervizeze
activitatea alesilor poporului,iar cand acestia incalca legea,sa fie judecati si bagati la inchisoare,de
urgenta.Este inacceptabil
ce fac functionarii statului ,care sunt platiti din banii poporului,pt a rezolva problemele comunitatii
,care l-au ales.
Varsta: 48
Sex: m
Oras, Tara: achim germania
Data: 26/02/2009 22:26
848. Nume: Mihail Musat
Comentarii: Succes!
Varsta: 29
Sex: m
110/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 26/02/2009 22:26
849. Nume: Pintilei Tiberiu
Comentarii: Toate zonele cu potential mare turistic ar trebui incurajate in sensul turismului alternativ,
pe bicicleta. Semne de circulatie care sa avertizeze conducatorii atuo precum si norme legislative
care sa protejeze biciclstii.
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 26/02/2009 22:36
850. Nume: Georgeta
Comentarii: 32
Oras, Tara: sv
Data: 26/02/2009 22:43
851. Nume: vasile les
Comentarii: interziceti accesul celor care au depus plingere impotriva cetatenilor care au construit
podul si a celor care in continuare vor face demersuri impotriva voastra prin localitatea dvs.: nu mai
platiti taxe statului in special cele legate de drumuri si auto, iar daca nu sunteti acceptati si lasati sa
traiti, proclamati-va independenta si formati din localitatea dvs un stat suveran, ca Romania nu va
merita, e tara banditilor si a hotilor cu rang, functii si onoruri. SUCCES.
Varsta: 38
Sex: m
Oras, Tara: Baia Mare
Data: 26/02/2009 23:25
852. Nume: daniela strimbei
Comentarii: Bafta cu petitia! Subiecte ca acesta merita efortul!
Varsta: 19
Sex: f
Oras, Tara: Ramnicu Sarat
Data: 26/02/2009 23:30
853. Nume: Rata Catalin
Comentarii: Acest exemplu ar trebui dat si altora care sunt in nevoie si doar isi plang de mila, stand
degeaba.
Varsta: 30
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti-RO
Data: 26/02/2009 23:53
854. Nume: narcisa
Comentarii: rusine .am dat tara pe mana talharilor,si hotilor,rusine.
Varsta: 32
Sex: f
Oras, Tara: londra
Data: 26/02/2009 23:54
855. Nume: Ioan Cretu
111/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Comentarii: Cred ca acesti oameni au fost un adevarat exemplu de solidaritate si nu au facut acest
lucru doar de nevoie ci mai mult voluntar. Au aratat ca nu e nevoie sa asteptam de fiecare data
autoritatile sa faca ceea ce putem face si noi. Mi se pare total aiurea ca risca acum sa fie inchisi.
Varsta: 21
Sex: m
Oras, Tara: Poienesti, Vaslui, Romania
Data: 27/02/2009 01:19
856. Nume: Acsinia Vlad
Varsta: 23
Sex: m
Data: 27/02/2009 01:52
857. Nume: Barbuta Florentin
Comentarii: Ma intreb ce s-a schimbat din "morala" comunistilor....
Varsta: 62
Sex: m
Oras, Tara: Sacramento, California SUA
Data: 27/02/2009 08:49
858. Nume: vladu George
Varsta: 20
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 27/02/2009 08:56
859. Nume: Gherasa Gabriel
Varsta: 24
Sex: m
Oras, Tara: romania, Bucuresti
Data: 27/02/2009 09:06
860. Nume: Zaharia Daniel
Comentarii: Asa da! Bravo marginenilor!Rusine Administratiei Drumurilor sunteti penibili!
Varsta: 34
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 27/02/2009 09:57
861. Nume: Claudiu Cengher
Varsta: 34
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 27/02/2009 10:36
862. Nume: Florin Vlaicu
Varsta: 34
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 27/02/2009 10:37
112/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
863. Nume: tulbure mariana
Comentarii: felicitari PACT
Varsta: 58
Sex: f
Oras, Tara: botosani
Data: 27/02/2009 10:40
864. Nume: Pahontu Florina
Varsta: 34
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 27/02/2009 10:53
865. Nume: CARAUS MADALINA
Varsta: 38
Sex: f
Oras, Tara: romania,bucuresti
Data: 27/02/2009 11:22
866. Nume: fedor arabela
Varsta: 23
Sex: f
Oras, Tara: botosani
Data: 27/02/2009 11:31
867. Nume: Ungureanu Antoneta-Agnezia
Data: 27/02/2009 11:33
868. Nume: GOB
Comentarii: Vreau sa va zic ceva,Ministru transporturilor zicea c-o sa faca 2 (doua) poduri peste
dunare,oare cand ?! Daca el nu-i in stare sa faca un pod de 15 m si unde apa este f mica.Vai de
mama lor......
Varsta: 33
Sex: m
Oras, Tara: MARGINEA,SUCEAVA
Data: 27/02/2009 12:19
869. Nume: GUSUL GHEORGHE
Comentarii: AM TRECUT SI EU DE 2 ORI PE ACEA RUTA OCOLITOARE, PRIMA DATA INTR-O ZI
CU MUKLT SOARE, ASRFEL NICI NU MA VEDEAM DE PRAF IAR A DOUA OARA IN
OCTOMBRIE DUPA O PLOAIE, POT SA SPUN CA NICI NU SE MAI CUNOSTEA MASINA DE
NOROI (UN OPEL VIVARO-MICROBUZ) PARCA INTRASEM SI IESISEM DINTR-O GROAPA
PLINA CU NOROI
MA TOT GANDEAM ; OARE CAT VA TRECE PANA SE VA FACE ACEL POD? CINSTE CELOR
CE AU REZOLVAT PROBLEMA , MACAR PARTIAL, CA DUPA AUTORITATI SI BANI CAM GREU,
EI SUNT INVATATI NUMAI SA INCASEZE BANI DE LA CETATENI SUB ORICE FORMA ( O
GROAZA DE INSTITUTII SPECIALIZATE DE A COLECTA BANII, PRIN AMENZI, CU COTA
PARTE PENTRU ACELE ORGANE DE CONTROL, ASA BANUIESC , PENTRU CA SUNT
FOARETE ZELOSI LA A DA ANENZI, TOTI SUNT NUMAI SI NUMAI ORGANE DE CONTROL SI
MAI MULT DE COLECTARE, NU SI DE INDRUMARE SI AJUTOR
113/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Varsta: 60
Sex: m
Oras, Tara: ROMAN, ROMANIA
Data: 27/02/2009 13:21
870. Nume: ciobotea constantin
Comentarii: sa ne unim.nu mai ai voie nici macar sa faci un lucru bun pentru comunitatea proprie,
Varsta: 35
Oras, Tara: campulung
Data: 27/02/2009 14:04
871. Nume: Radu Olga
Comentarii: Salut orice initiativa care inbunatateste calitatea vietii comunitare, in aceste vremuri in
care suntem din ce in ce mai instrainati de aproapele nostru si mai incovoiati spre noi insine. Salut
oamenii frumosi din comuna Marginea, judetul Suceava!
Varsta: 49
Sex: f
Oras, Tara: piatra neamt
Data: 27/02/2009 14:22
872. Nume: Carst Eduard
Varsta: 34
Sex: m
Oras, Tara: Radauti, Suceava
Data: 27/02/2009 14:57
873. Nume: niku elek
Data: 27/02/2009 15:16
874. Nume: andrei gheorghe
Comentarii: sper ca satenii sa fie lasati in pace si sa fie ajutati de toti romanii......... daca il intrebi pe
gheorghe flutur acum despre situatie sunt sigur ca el o sa guitze (asa, ca sa dea bine pe sticla) ca
are in vedere rezolvarea situatiei, atunci sa faca bine sa puna mana si sa-i ajute fara sa cheme
televiziunile atunci cand da bani ca la milogi
Varsta: 35
Sex: m
Oras, Tara: bucuresti
Data: 27/02/2009 15:30
875. Nume: Daniel Fluerasu
Varsta: 30
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 27/02/2009 17:52
876. Nume: Daniela Botoaca
Comentarii: Felicitari.
Varsta: 43
Sex: f
Oras, Tara: toronto, canada
114/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Data: 27/02/2009 18:27
877. Nume: MIRELA SANDOR POP
Comentarii: toata stima si respectul pentru cei din comuna Marginea.Dumnezeu sa ne ajute in aceste
vremuri.
Varsta: 35
Sex: f
Oras, Tara: Cluj Romania
Data: 27/02/2009 18:45
878. Nume: Epuras Cristian
Comentarii: CINSTE LOR ROMANILOR ADEVARATI..NU NE PIERDEM SPERANTZA..TOT
INAINTE...
Varsta: 32
Sex: m
Oras, Tara: Logrono Spania...Mangalia Romania
Data: 27/02/2009 18:49
879. Nume: Berci Vasile
Varsta: 39
Sex: m
Oras, Tara: Italia
Data: 27/02/2009 18:51
880. Nume: Sebastian Schiau
Varsta: 21
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 27/02/2009 18:52
881. Nume: ilas iulian sabin
Comentarii: doresc sa semnez aceasta petitie deoarece consider ca e un lucru de patriotism.daca nu
ne ajutam intre noi, si mai ales pe cei ce inca ne pastreaza speranta ca aceasta tara nu se duce de
rapa, atunci nu suntem romani
Varsta: 20
Sex: m
Oras, Tara: suceava, romania
Data: 27/02/2009 18:52
882. Nume: Mihai C
Comentarii: Moarte Mafiei!
Varsta: 30
Sex: m
Oras, Tara: Dr.Tr. Severin
Data: 27/02/2009 18:55
883. Nume: Cristian S
Comentarii: Baieti, hai sa ne strangem sa facem si pasajul de la Baneasa si daca ne intram in mana
facem si autostrada Bechtel.
Data: 27/02/2009 19:14
115/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
884. Nume: Burac Petru
Comentarii: Doamne ajuta!
Varsta: 24
Sex: m
Oras, Tara: Suceava, Romania
Data: 27/02/2009 19:47
885. Nume: DAN DANIEL
Data: 27/02/2009 19:55
886. Nume: patraucean nicolai
Varsta: 33
Sex: m
Oras, Tara: straja
Data: 27/02/2009 20:01
887. Nume: hutan andreea camelia
Comentarii: ar trebui ca autoritatile sa fie mai responsabile
Varsta: 23
Sex: f
Oras, Tara: suceava romania
Data: 27/02/2009 20:26
888. Nume: Radu Liviu Mahaleanu
Varsta: 23
Sex: m
Oras, Tara: Cluj Napoca
Data: 27/02/2009 20:32
889. Nume: stefan toader
Comentarii: bravo satenilor!
Varsta: 38
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 27/02/2009 20:35
890. Nume: Grandl Robert
Varsta: 25
Sex: m
Oras, Tara: Suceava, Romania
Data: 27/02/2009 20:43
891. Nume: gabriela ibanescu
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 27/02/2009 20:44
892. Nume: Roxana Bedrule
Oras, Tara: Suceava, Romania
Data: 27/02/2009 20:44
116/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
893. Nume: Vasile POPESCU
Varsta: 24
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 27/02/2009 20:49
894. Nume: FAncsali Tibor
Comentarii: Foarte bine.
Varsta: 35
Sex: m
Oras, Tara: Tg MUres
Data: 27/02/2009 20:53
895. Nume: George Timofte
Varsta: 38
Sex: m
Oras, Tara: Valleta-Malta
Data: 27/02/2009 21:02
896. Nume: Miron Maria
Varsta: 38
Sex: f
Oras, Tara: Romania
Data: 27/02/2009 21:14
897. Nume: Predescu Razvan Daniel
Comentarii: Pentru dreptate.
Varsta: 33
Sex: m
Oras, Tara: Craiova, Romania
Data: 27/02/2009 21:18
898. Nume: Ciinaru Bogdan
Varsta: 25
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 27/02/2009 21:20
899. Nume: Diaconu Adrian
Comentarii: Inca o dovada ca oamenii de calitate si cu initiativa lucreaza in domeniul privat in timp ce
toate functiile din administrati de stat sunt ocupate de cazaturile pe care nu le-a acceptat nici-o firma
privata. Cei de la Apele Romane trebuia sa mearga in teren sa verifice la fata locului (sigur n-au
facut-o) si apoi sa informeze prefectura, primaria cu privire la riscurile podului provizoriu. In schimb
ei au preferat sa-si incalzeasca fundurile grase pe scaunele lor si sa faca scrisori catre
politie/procuratura. Sunt dezgustat de oamenii astia care nu fac decat sa se planga de salariul lor
mic si sa ceara spaga.
Varsta: 38
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 27/02/2009 21:24
117/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
900. Nume: Buliga Loredana
Varsta: 21
Sex: f
Oras, Tara: Suceava
Data: 27/02/2009 21:27
901. Nume: diana badescu
Varsta: 28
Oras, Tara: San Francisco, USA
Data: 27/02/2009 21:27
902. Nume: Eugen Dedu
Varsta: 34
Sex: m
Oras, Tara: Frnata
Data: 27/02/2009 21:44
903. Nume: Olar Alin
Comentarii: tineti-va tare
Sex: m
Oras, Tara: cluj-napoca
Data: 27/02/2009 21:45
904. Nume: Munteanu Florian
Comentarii: Propun demiterea imediata a celor care i-au amendat pe acesti oameni adevarati!
Varsta: 35
Sex: m
Oras, Tara: Craiova, Romania
Data: 27/02/2009 21:45
905. Nume: Petrutiu Ioan
Comentarii: Jos incompetenta
Varsta: 26
Sex: m
Oras, Tara: Timisoara
Data: 27/02/2009 21:46
906. Nume: andrei andreea
Varsta: 21
Sex: f
Oras, Tara: alexandria, teleorman
Data: 27/02/2009 21:49
907. Nume: Carja Ovidiu Constantin
Varsta: 21
Sex: m
Oras, Tara: Suceava
Data: 27/02/2009 21:50
908. Nume: Popovici Mircea
118/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Comentarii: De acord cu petitia
Varsta: 50
Sex: m
Data: 27/02/2009 21:50
909. Nume: cristian stoicescu
Varsta: 29
Sex: m
Oras, Tara: ramnicu valcea, romania
Data: 27/02/2009 21:54
910. Nume: Nadu Dan
Varsta: 34
Sex: m
Oras, Tara: Constanta , Romania
Data: 27/02/2009 21:59
911. Nume: TANASIE VLAD SEVER
Comentarii: O TARA DE CACAT !
Varsta: 41
Sex: m
Oras, Tara: CRAIOVA
Data: 27/02/2009 21:59
912. Nume: Turta Laurentiu
Comentarii: Sun t bucovinean, dar acesti oameni pot sa ii numesc "de 2 ori bucovineni". Au dovedit ca
sunt oameni. Stiu ce insemna acea ruta ocolitoare, am avut ocazia sa circul dinspre Vicov spre
Campulung de mai multe ori, dupa inundatii. Eu zic ca cineva ar trebui sa ii ia la intrebari de ce dupa
8 luni nu a fost terminata documentatia. Si dupa ce termina cazul asta (care ar trebui sa le ia vreo 5
ani), o sa uite ca s-a construit acel pod :)
Varsta: 28
Sex: m
Oras, Tara: Suceava, Romania
Data: 27/02/2009 22:06
913. Nume: Dobrica Gheorghita
Comentarii: Felicitari oamenilor din Marginea!
Dumneavoastra sunteti cu adevarat societatea civila, nu comitetele si comitiile ....
Ma bucur ca ati reactionat asa!
cu stima,
Dobrica Gheorghita
Oras, Tara: Graz, Austria
Data: 27/02/2009 22:18
914. Nume: arghir mircea
Comentarii: sunt un exemplu pentru noi restul cum ar trebui sa luam atitudine cand autoritatile nu fac
119/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
nimic
Varsta: 29
Sex: m
Oras, Tara: constanta romania
Data: 27/02/2009 22:31
915. Nume: gheorghe v
Varsta: 36
Sex: m
Oras, Tara: alexandria
Data: 27/02/2009 22:32
916. Nume: Zoltan
Varsta: 31
Sex: m
Oras, Tara: Miercurea Ciuc
Data: 27/02/2009 22:35
917. Nume: Dan Moraru
Comentarii: La mai multe fapte "ilegale".
Varsta: 40
Sex: m
Oras, Tara: Iasi, Romania
Data: 27/02/2009 22:35
918. Nume: Laurentiu
Comentarii: recunoasteti: de frica sa nu ajungeti la parnaie nu construiti voi infrastructura in romanica.
puturosi oligofreni ce sunteti..
Varsta: 38
Sex: m
Oras, Tara: Bucursti, Romania
Data: 27/02/2009 22:37
919. Nume: nadina duta
Varsta: 32
Sex: f
Oras, Tara: bucuresti
Data: 27/02/2009 22:37
920. Nume: ovidiu covaci
Comentarii: Cred ca am ajuns de tot rasul, pentru ca niste oameni simpli de la tara au reusit sa faca
dupa stiinta lor un pod practicabil care sa le fie de folos. Si statul in loc sa le fie recunoscator pentru
initiativa, le face dosar penal. HUUUUUUUUAAAAAAAAAAAA la incapabilii si prostii care-si ascund
incapacitatea prin a face mizerie unor oameni de buna credinta.
Varsta: 40
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 27/02/2009 22:42
921. Nume: gaman sorin lucian
120/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Varsta: 45
Sex: m
Oras, Tara: timisoara
Data: 27/02/2009 22:46
922. Nume: Bosca Iulian
Varsta: 24
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 27/02/2009 22:49
923. Nume: Stanculet Eduard
Comentarii: Initiativa laudabila, poate apare si o initiativa legislativa care sa ii acopere. Faptele bune
nu ar trebui pedepsite.
Varsta: 21
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 27/02/2009 23:03
924. Nume: Sterbeti Catalin
Varsta: 34
Sex: m
Oras, Tara: Craova, Romania
Data: 27/02/2009 23:03
925. Nume: diana nicu
Sex: f
Data: 27/02/2009 23:03
926. Nume: Cosmin Ionescu
Comentarii: Superba initiativa satenilor. De asta ne merge atat de bine, fiindca toti oamenii cu initiativa
sunt redusi la tacere de incompetentii care au puterea.
Cinste lor, rusine suprema statului roman!
Varsta: 19
Sex: m
Data: 27/02/2009 23:08
927. Nume: Antonia Oprita
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 27/02/2009 23:23
928. Nume: Tudor Maftei
Varsta: 26
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 27/02/2009 23:26
929. Nume: Ghitescu Cristian Mihail
Varsta: 36
Sex: m
121/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Oras, Tara: Piatra Neamt
Data: 27/02/2009 23:28
930. Nume: Stefan Ionescu
Varsta: 33
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti, Romania/Worcester, SUA
Data: 27/02/2009 23:33
931. Nume: Cristina Cirstea
Data: 27/02/2009 23:33
932. Nume: Butnaru Catalin
Varsta: 31
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 27/02/2009 23:34
933. Nume: Patru Bogdan
Varsta: 32
Sex: m
Oras, Tara: Fagaras
Data: 27/02/2009 23:37
934. Nume: Adam Cristian Petru
Sex: m
Oras, Tara: Suceava
Data: 27/02/2009 23:41
935. Nume: Anca Nicola
Data: 27/02/2009 23:42
936. Nume: Alin Nicula
Data: 27/02/2009 23:46
937. Nume: LUTA DUMITRU
Comentarii: ASTA ESTE DOVADA CA NU SUNTEM UN POPOR DE LENESI SI PUTUROSI,ASA
CUM S-A CREAT FALSA IMPRESIE IN ULTIMII 20 DE ANI ,POLITICIENILOR ROMANI LE UREZ
SA AIBA SOARTA MORCOVULUI CARE NU ESTE RECOLTAT LA TIMP!
Sex: m
Oras, Tara: SPANIA
Data: 27/02/2009 23:52
938. Nume: Pop Septimiu
Comentarii: Statul e cel mai mare hotz si mincinos din catzi exista! Bravo tzaranilor din Marginea! Au
dat statului cu tifla peste nas! Ne-ar trebui un guvern format din oameni din Marginea! Vorbe putine
si fapte multe!
Varsta: 39
Sex: m
Oras, Tara: Constanta, Romania
122/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Data: 27/02/2009 23:57
939. Nume: iancu daniel
Varsta: 2
Data: 28/02/2009 00:00
940. Nume: Doctor Floricica M.
Comentarii: Bravo, Mafteian!
Varsta: 32
Sex: m
Oras, Tara: Galati
Data: 28/02/2009 00:01
941. Nume: liviu
Varsta: 23
Sex: m
Oras, Tara: roman
Data: 28/02/2009 00:01
942. Nume: isabella ionita
Comentarii: :Ce oameni true.....ce legi de cacat avetzi in voi....mai ales atunci cand nu e cazul....deh
asta e romania
Varsta: 19
Sex: f
Oras, Tara: sibiu
Data: 28/02/2009 00:02
943. Nume: Alin Oltean
Data: 28/02/2009 00:02
944. Nume: Purcaru Elena
Varsta: 21
Sex: f
Oras, Tara: bucuresti
Data: 28/02/2009 00:23
945. Nume: Valentin
Data: 28/02/2009 00:24
946. Nume: Bianca Vlaston
Sex: f
Data: 28/02/2009 00:35
947. Nume: Alexa Ionescu
Comentarii: Superba initiativa ! Felicitari !
Varsta: 49
Sex: f
Oras, Tara: Romania
Data: 28/02/2009 00:39
123/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
948. Nume: Gafitescu Daniel
Varsta: 24
Sex: m
Oras, Tara: Iasi , Romania
Data: 28/02/2009 00:56
949. Nume: Bogdan Gheorghe
Comentarii: Din punct de vedere legall nu au facut bine, insa in conditiile in care autoritatile din tara
noastra exista mai mult sau de cele mai multe ori pentru interesele lor, consider ca au procedat de
bun simt(institutiile statului sunt straine de "bunul simt").
Varsta: 30
Sex: m
Oras, Tara: Romania
Data: 28/02/2009 00:59
950. Nume: Andreea Joita
Data: 28/02/2009 01:04
951. Nume: Romeo Filip
Comentarii: N-ai cu cine domne niste Tarani.
Varsta: 28
Sex: m
Oras, Tara: bv,romania
Data: 28/02/2009 01:16
952. Nume: Pavel Lucescu
Comentarii: Fiind nascut in Radauti, nu pot sa nu ma bucur o data in plus de gestul "vecinilor" din
Marginea si sa-i sustin cu toata puterea. Apropo, Orest Onofrei, fostul prefect si actual lider PD-L, ce
spune? Din cite stiu e marginean.
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 28/02/2009 01:48
953. Nume: ionut brihacel
Varsta: 38
Sex: m
Oras, Tara: bucuresti, ro
Data: 28/02/2009 02:04
954. Nume: Mihai Picior
Comentarii: Sut mandru de astfel de initiative. Felicitari!
Varsta: 25
Sex: m
Oras, Tara: Modena, Italia
Data: 28/02/2009 02:10
955. Nume: Suciu gratian
Comentarii: Bravo lor
Varsta: 26
Sex: m
124/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Oras, Tara: sibiu, romania
Data: 28/02/2009 02:12
956. Nume: Simona
Oras, Tara: New York, SUA
Data: 28/02/2009 02:12
957. Nume: Lazar Daniel-Lucian
Varsta: 30
Sex: m
Oras, Tara: Arad, Romania
Data: 28/02/2009 02:53
958. Nume: Czika Levente
Comentarii: Pod sa fie! cine e in conducerea in tara asta la fel face! Acesta problema e peste tot in
tara! Bravo celor care au facut podul!
Azi in Marginea, maine in toata tara!!! adica sa se faca daca trebuie facut ceva, nu sa se astepte
atata... autostrazile unde sunt ????
Varsta: 30
Sex: m
Oras, Tara: Brasov, Romania
Data: 28/02/2009 03:23
959. Nume: Gabriela Liva
Data: 28/02/2009 03:39
960. Nume: Zait Ionut-Cristinel
Comentarii: ... sa fie intr-un ceas bun!
Varsta: 31
Sex: m
Oras, Tara: Focsani
Data: 28/02/2009 03:40
961. Nume: Claudia M.
Comentarii: Ca la noi, la nimeni... Mi-a crescut inima de bucurie citind despre ce au putut face o mana
de oameni gospodari si m-am umplut de amaraciune vazand cum au fost "aplaudati" de catre
autoritati... Uite de aia nu facem un pas inainte... poate vor face si vreo bucata de autostrada, ca cei
care i-au atacat nu au nici un spor... vai de viata noastra...
Varsta: 41
Sex: f
Oras, Tara: SUA
Data: 28/02/2009 04:29
962. Nume: Adrian Ursu
Comentarii: din ce in ce mai mult imi intaresc convingerea ca e nevoie de o noua revolutie
Varsta: 25
Sex: m
Oras, Tara: Medias Romana
Data: 28/02/2009 04:49
125/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
963. Nume: Bogdan Grigore
Varsta: 32
Sex: m
Data: 28/02/2009 04:58
964. Nume: Cozmean Nelu
Comentarii: Daca comunitatea =cetatenii , si-au asumat raspundera scrisa pentru construirea podului
sa nu se mai amestece cei care dau ,,aprobari" si iau spagi de la constructori!!
Varsta: 59
Sex: m
Oras, Tara: romania
Data: 28/02/2009 05:06
965. Nume: Mihai Brancusi
Varsta: 30
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 28/02/2009 05:31
966. Nume: Emil Nicolaie Perhinschi
Varsta: 33
Sex: m
Oras, Tara: Siret, jud. Suceava, Romania
Data: 28/02/2009 06:00
967. Nume: Gabriel Stupu
Sex: m
Oras, Tara: Onesti
Data: 28/02/2009 06:13
968. Nume: Daliu Mariana Monica
Varsta: 29
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 28/02/2009 06:20
969. Nume: Mirela Dediu
Varsta: 50
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 28/02/2009 06:30
970. Nume: Joldos Andrei
Varsta: 22
Sex: m
Oras, Tara: Cluj-Napoca
Data: 28/02/2009 06:31
971. Nume: Mircea Davidescu
Comentarii: Incompetenta guvernului e de vina, nu tarani care au facut mai mult intro singura zi decat
126/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
face ineptia politicienilor in ani intregi.
Mai bine le dati bani si ii lasati sa construiasca mai multa infrastructura.
Varsta: 19
Sex: m
Oras, Tara: Fredericton, Canada
Data: 28/02/2009 06:47
972. Nume: Emma Stupar
Varsta: 42
Sex: f
Oras, Tara: Romania , Baia Mare
Data: 28/02/2009 07:12
973. Nume: Rodica Marin
Comentarii: eu sunt de acord cu oamenii din Marginime
Varsta: 30
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 28/02/2009 07:13
974. Nume: Neal Skibinski
Sex: m
Oras, Tara: Portland Oregon United States
Data: 28/02/2009 07:16
975. Nume: Corneliu Lucian RUSU
Comentarii: Si eu sunt bucovinean si sunt mandru de asta. Satenii din Marginea ne-au aratat ca exista
si oameni normali in tara asta.
Varsta: 45
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti, ROMANIA
Data: 28/02/2009 07:22
976. Nume: Gina Magdici
Comentarii: Pentru ca m-am saturat de oameni care dau din gura si nu fac nimic.
Varsta: 24
Sex: f
Oras, Tara: Radauti
Data: 28/02/2009 07:30
977. Nume: vinau laurentiu
Comentarii: sunt alturi de acesti cetateni inimosi si cer incetarea oricaror amenintari la adresa
lor.autoritatile sa legalizeze constructia si sa incheie haituielile oamenilor , pentru ca si asa s-au
facut de ras prin pasivitatea lor proverbiala!!!
Varsta: 49
Sex: m
Oras, Tara: bucuresti
Data: 28/02/2009 07:40
978. Nume: Dorobantu Iulian
127/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Comentarii: Parerea mea e ca asa ar trebui sa procedeze orice roman atunci cand autoritatile
tergiverseaza constructia de utilitati sau edificii publice imperios necesare comunitatilor.Bravo
cetatenilor din Marginea!
Varsta: 42
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 28/02/2009 07:40
979. Nume: Octavian Iercan
Comentarii: As fi actionat in acelasi fel ca si marginenii si mi-as fi construit un pod fara sa cer
permisiune de la autoritatile incremenite de durerile tranzitiei. Probleme de genul acesta se
genereaza de multe ori pentru ca autoritatile romane nu prea comunica cu populatia si in definitiv nu
inteleg ca rolul lor este de a-i ajuta si nu de ai incurca sau condamna pe cetateni.
Varsta: 29
Sex: m
Oras, Tara: Freiburg, Germania
Data: 28/02/2009 07:45
980. Nume: Mihai Petroff
Data: 28/02/2009 08:08
981. Nume: Magdalena Dumitrana
Comentarii: Tot timpul romanii sunt injurati, mai ales de politicieni si jurnalisti ca "asteapta" sa li se dea
si nu fac nimic ei insisi.
Iata ca au facut ceva si au si primit urgent:amenintarea cu inchisoarea.
Varsta: 59
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 28/02/2009 08:15
982. Nume: Ciprian Bardan
Varsta: 30
Sex: m
Oras, Tara: sibiu
Data: 28/02/2009 08:22
983. Nume: Barbu Marian
Comentarii: Rusine incompetentilor!
Varsta: 31
Sex: m
Oras, Tara: Galati, Romania
Data: 28/02/2009 08:25
984. Nume: Constantin Petra
Varsta: 32
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 28/02/2009 08:29
985. Nume: martinovici adrian
128/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Comentarii: intotdeauna marginenii au fost si au sa fie gospodari
Varsta: 55
Sex: m
Oras, Tara: iasi
Data: 28/02/2009 08:33
986. Nume: Claudiu Demian
Varsta: 36
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 28/02/2009 08:38
987. Nume: cheva silviu alexandru
Varsta: 31
Sex: m
Oras, Tara: romania
Data: 28/02/2009 08:41
988. Nume: ichim stelian
Comentarii: de acord
Varsta: 61
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 28/02/2009 08:44
989. Nume: Mateas Gh Alin
Comentarii: I-am votat ca sa ne scuipe in gura!
Varsta: 34
Sex: m
Oras, Tara: Arad
Data: 28/02/2009 08:47
990. Nume: Mateescu Marcel
Comentarii: Directia Apelor = Calamitate Publica
Varsta: 30
Sex: m
Oras, Tara: Cluj-N., Romania
Data: 28/02/2009 08:51
991. Nume: onofrei george lucian
Comentarii: In fata indiferentei autoritatilor care cauta diverse pretexte pentru a intarzia lucrarile, doar
pentru a mai suge niste bani de la buget, initiativa satenilor din Marginea e demna de toata lauda.
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 28/02/2009 08:51
992. Nume: Alin Vaida
Data: 28/02/2009 09:07
993. Nume: Ioan Lucian Popa
129/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Data: 28/02/2009 09:14
994. Nume: nastase bogdan
Varsta: 31
Sex: m
Oras, Tara: bucuresti, romania
Data: 28/02/2009 09:16
995. Nume: Alexandru PUSCA
Varsta: 32
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 28/02/2009 09:18
996. Nume: Razvan Toma
Data: 28/02/2009 09:18
997. Nume: cristian sabo
Varsta: 29
Sex: m
Oras, Tara: oradea
Data: 28/02/2009 09:29
998. Nume: C. George
Varsta: 25
Sex: m
Oras, Tara: Constanta
Data: 28/02/2009 09:30
999. Nume: Mircea Pricajan
Varsta: 28
Sex: m
Oras, Tara: oradea, romania
Data: 28/02/2009 09:31
1000. Nume: Doru
Varsta: 27
Sex: m
Oras, Tara: Baia Mare
Data: 28/02/2009 09:32
1001. Nume: Florea Razvan Ionut
Varsta: 24
Sex: m
Oras, Tara: Coomisani,jud.Dambovita,Romania
Data: 28/02/2009 09:32
1002. Nume: Bogdan SCINTEA
Varsta: 25
Sex: m
130/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Oras, Tara: Vicovu de Sus, Romania
Data: 28/02/2009 09:33
1003. Nume: add
Sex: m
Data: 28/02/2009 09:33
1004. Nume: Mihaescu Dinu
Comentarii: Criminalii si violatorii sunt lasati in liberatate , politicieni care au furat o tara intreaga ne
dau noua lectii pe la televizor iar putinii oameni de bine care au mai ramas in tara asta pustiita de tot
ce avea ea mai bun in 50 de ani de comunism si 20 de ani de post-comunism sunt pedepsiti. Inteleg
aspectele penale ale situatiei dar oamenii aia trebuie decorati nu trimisi in judecata. I-am vazut cu
totii la televizor pe cei care erau la carciuma satului in timp ce militarii se chinuiau cu sacii de nisip in
alte parti afectate de viituri.
Varsta: 28
Sex: m
Oras, Tara: Cluj-Napoca, Romania
Data: 28/02/2009 09:39
1005. Nume: Vasile Anton Claudiu
Comentarii: absolut de acord, si eu am sa incerc sa fac ceva similar la parinti la Gratia TR
Varsta: 56
Sex: m
Oras, Tara: bucuresti
Data: 28/02/2009 09:41
1006. Nume: Bucur Adrian
Comentarii: Daca statul nu e in stare...noi oameni suntem..
Varsta: 22
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 28/02/2009 09:42
1007. Nume: Ungureanu Silviu
Comentarii: Sa le dea Dumnezeu sanatate acestor oameni. Ar trebui bagati in puscarie nu ei ci cei de
la apele romana, care iau salarii nesimtite si stau degeaba in loc sa rezolve probleme oamenilor.Off
cate as mai avea de spus dar.....cand vezi asa fenomene de incompetenta ramaii fara cuvinte
Varsta: 38
Sex: m
Oras, Tara: Iasi
Data: 28/02/2009 09:46
1008. Nume: Mares Daniel Alexandru
Comentarii: Bravo lor pt initiativa luata! Autoritatile sunt inutile se pare!
Varsta: 22
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 28/02/2009 09:46
1009. Nume: Mitulescu Valeriu
131/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Comentarii: Initiativele comunitatilor locale sint un lucru laudabil.
Este esential ca oamenii sa inteleaga ca trebuie sa se ajute singuri, in cazul in care guvernarea
(locala sau centrala) nu este interesata de soarta cetatenilor decit la 4 ani odata si asta numai
declarativ.
Varsta: 45
Sex: m
Oras, Tara: Bremerhaven, Germania
Data: 28/02/2009 09:51
1010. Nume: Mitarca Monica Elena
Comentarii: Statul roman nevolnic trebuie amendat si adus in instanta pentru impotenta.
Varsta: 34
Sex: f
Oras, Tara: Romania, Bucuresti
Data: 28/02/2009 09:53
1011. Nume: George LAZA
Comentarii: Este dovada ca statul nu este doar incompetent si inutil ci este principalul dusman al
societatii pe care ar trebui sa o guverneze.
Varsta: 33
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 28/02/2009 09:56
1012. Nume: Busuioc Adrian
Varsta: 26
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 28/02/2009 09:56
1013. Nume: Constantin S
Comentarii: Atunci cand politicienii si reprezentantii administratiilor publice centrale si locale incalca cu
regularitate si buna stiinta Constitutia Romaniei in ceea ce priveste:
"Articolul 47 - Nivelul de trai
(1) Statul este obligat sa ia masuri de dezvoltare economica si de protectie sociala, de natura sa
asigure cetatenilor un nivel de trai decent. "
...este normal ca cetatenii sa-si asigure singuri, mai devreme sau mai tarziu, mijloacele unui nivel de
trai decent.
In aceste conditii, de nerespectare a principiilor supreme din Constitutia unei tari, cine incalca
legea?
Varsta: 42
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 28/02/2009 09:59
1014. Nume: Oana Stoicuta
Comentarii: CETATENII ar trebui sa fie cei care sa traga la raspundere autoritatile pentru dezinteres si
132/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
neimplicare. In fond ei sunt cei care nu se achita de datoria pe care o au fata de noi, cetatenii.
Varsta: 39
Sex: f
Oras, Tara: Petrosani, HD
Data: 28/02/2009 10:01
1015. Nume: Simona Maria Popescu
Varsta: 39
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 28/02/2009 10:07
1016. Nume: ciprian nicolae
Sex: m
Oras, Tara: Lespezi, Iasi, Romania
Data: 28/02/2009 10:09
1017. Nume: Mirela Maxim
Comentarii: Traim in Romania ....
Varsta: 32
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 28/02/2009 10:10
1018. Nume: Mihaela Sutu
Varsta: 30
Sex: f
Oras, Tara: Londra, UK
Data: 28/02/2009 10:11
1019. Nume: Dorin-Lucian Marsan
Comentarii: Ceea ce ma bucura cel mai mult este sa vad izbanda spritului unei COMUNITATI in tara
asta: oamenii n-au mai asteptat cu mana intinsa la autoritati si - dupa cum s-a vazut - bine au facut!
Sigur ca lucrarea localnicilor trebuie evaluata de experti, dar de aici si pana la trimiterea in judecata
e cale lunga... As vrea sa stiu daca 1) Directia Apelor etc. din jud. Suceava chiar avea prevazute
resurse de finantare pentru construirea podului si 2) care erau prioritatile de actiune ale autoritatilor
judetene in legatura cu inlaturarea efectelor inundatiilor. Nu mi-a scapat nici faptul ca tot la Marginea
"un pod s-a daramat si am facut fara autorizatie un pod pe care trec acum camioanele incarcate cu
lemn." Daca lemnul se tot taie asa, ca in atatea alte locuri din Romania, degeaba tot construim
poduri, cu autorizatie sau nu. Poate insa ca nu e asa, sper din toata inima...
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 28/02/2009 10:14
1020. Nume: Constantin Stefan
Comentarii: Suntem condusi de niste "impotenti" fuduli.
Am impresia ca lucrurile ar merge mai bine daca nu ar exista hotii astia.
Dar cu podu ala care nu e facut de 8 luni sa intelegem ca e toatu ok.
Acum poate ca si firmei care il reface i s-au pus tot felu de piedici irocratice de s-a ajuns la 8 luni
Varsta: 33
133/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 28/02/2009 10:18
1021. Nume: Dogaru Anca
Varsta: 25
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 28/02/2009 10:19
1022. Nume: Stefan Mihai
Sex: m
Data: 28/02/2009 10:26
1023. Nume: Butu Nicolae
Varsta: 41
Sex: m
Oras, Tara: Tulcea
Data: 28/02/2009 10:27
1024. Nume: Moldovan Paunita
Comentarii: felicitari locuitorilor din marginea ! daca toti am fi la fel, am avea o tara mult mai frumoasa
Varsta: 33
Sex: f
Oras, Tara: cluj napoca, romania
Data: 28/02/2009 10:32
1025. Nume: Serbu Gheorghe
Comentarii: Consider ca actiunea localnicilor poate fi considerata o LECTIE pentru autoritati. Deci se
poate si repede!
Varsta: 67
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 28/02/2009 10:35
1026. Nume: Daniel Stefan
Comentarii: No comment!
Varsta: 30
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 28/02/2009 10:37
1027. Nume: Alexandru OGLINDA
Comentarii: Romania te iubesc!
Varsta: 24
Sex: m
Oras, Tara: Constanta
Data: 28/02/2009 10:37
1028. Nume: ionut
134/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Comentarii: bravooo
Varsta: 28
Sex: m
Data: 28/02/2009 10:37
1029. Nume: Paizan Laurentiu
Varsta: 25
Sex: m
Oras, Tara: Brasov, Romania
Data: 28/02/2009 10:38
1030. Nume: Fortuna Alexandru
Comentarii: Ar fi perfect daca autoritatile ar gasi cel putin o solutie "din pix" pentru noua problema a
oamenilor creata de nerezolvarea anterioarei.
Varsta: 24
Sex: m
Oras, Tara: Cluj-Napoca, Romania
Data: 28/02/2009 10:38
1031. Nume: Ramona N
Comentarii: Bravo lor! Ar fi bine sa fie mai multi asa!
Varsta: 26
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti, RO
Data: 28/02/2009 10:40
1032. Nume: Cojoc Radu
Varsta: 24
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 28/02/2009 10:42
1033. Nume: Razvan-Ioan Ivanica
Varsta: 31
Sex: m
Oras, Tara: Iasi
Data: 28/02/2009 10:43
1034. Nume: iacob timotei
Comentarii: sunt dezamagit de cei ce nu fac nomic si ajung mari !!!
Varsta: 54
Sex: m
Oras, Tara: bacau
Data: 28/02/2009 10:44
1035. Nume: Daniela Stefan
Varsta: 30
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 28/02/2009 10:44
135/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
1036. Nume: Dana Betlevy
Comentarii: Ii respect pe localnici pentru ceea ce au facut, si cred ca este un gest demn de urmat si
de altii. Romaniii ar trebui sa inceapa sa se gospodareasca singuri, sa nu mai astepte de la autoritati
lucruri care, se pare, ca nu vor mai veni niciodata. Pe de alta parte, mi se pare strigator la cer ca
autoritatile sa vina cu amenzi pentru cei care au facut lucrurile pe care trebuiau sa le faca ele.
Intrebarea ar fi: autoritatilor cine le da amenda ca nu si-au facut datoria?
Varsta: 41
Sex: f
Oras, Tara: Romania, Bucuresti
Data: 28/02/2009 10:45
1037. Nume: Liviu S.Bordas
Comentarii: Parca se mai poate comenta...
Sigur, legea e lege - cel putin, asa am invatat eu. Da' tot de domeniul legii ar trebui sa tina si dreptul
acelor oameni de a putea iesi dincolo de hotarul satului. Altfel, ar insemna sa fie condamnati la
izolare datorita indiferentei unora.
Oras, Tara: Cluj Napoca
Data: 28/02/2009 10:45
1038. Nume: Ionel Iorga
Comentarii: Este adevarat ca, in aceasta tara, daca iti permiti nu numai sa ai idei dar sa si actionezi ,
deranjand pe cei care FURA in mod ordinar ai de a face cu puscaria. Direct si fara discutii, esti
inamic al unui Stat care se identifica prin gasca de furi ordinari care sunt la conducere
Varsta: 27
Sex: m
Oras, Tara: Caracal, Romania
Data: 28/02/2009 10:57
1039. Nume: Avieritei Eugenia
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 28/02/2009 10:59
1040. Nume: R. Antonescu
Comentarii: Ar trebui judecat in spiritul, nu in litera legii.
Data: 28/02/2009 11:00
1041. Nume: Avieritei Daniel
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 28/02/2009 11:00
1042. Nume: Ungureanu Catalin Stefan
Comentarii: Pe ei pe mama lor de slujbasi. Au bani tot timpul pentru alte porcarii.
Varsta: 37
Sex: m
Oras, Tara: Galati
Data: 28/02/2009 11:00
1043. Nume: Constantin Aurelian Panescu
Varsta: 28
Sex: m
136/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 28/02/2009 11:02
1044. Nume: Bogdan Sucheana
Comentarii: Mi se pare tipic pentru Romania ce se intampla in Marginea. Am trecut si eu cu masina de
vreo cateva ori, in drum spre Vatra Dornei si e adevarat ca sunt adevarate cratere pe-acolo.
Varsta: 29
Sex: m
Oras, Tara: Vaslui, Romania bineinteles
Data: 28/02/2009 11:05
1045. Nume: Lacatusu Marian
Varsta: 27
Oras, Tara: Iasi, Romania
Data: 28/02/2009 11:07
1046. Nume: alexandra ivan
Varsta: 25
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 28/02/2009 11:08
1047. Nume: Szabo Cristian
Comentarii: in ce tara am ajuns sa traim
chiar ca e pe bune zicala: "Cine-i harnic si munceste ori e prost ori nu gandeste"
poate ne-ar trebui o noua revolutie, sa mai schimbam "aerul" de la guvernare
Varsta: 29
Sex: m
Oras, Tara: Galati, Romania
Data: 28/02/2009 11:09
1048. Nume: Adrian Cristea
Data: 28/02/2009 11:11
1049. Nume: sosoi cosmin
Varsta: 25
Sex: m
Oras, Tara: rm valcea
Data: 28/02/2009 11:12
1050. Nume: Ciobanu Rodica
Comentarii: Este ceva extraordinar ce au realizat acei oameni. Felicitari tuturor celor care si-au adus
aportul. Cunosc situatia din teren si folosesc si eu podul construit si nu mi se pare un atentat la viata
oamenilor , asa cum au declarat intr-un interviu cei de la apele romane. Au trecut mai bine de 8 luni
de la inundatiile care au distrus podul si ei nu au facut nimic, poate doar o varianta care momentan
este impracticabila.
Inca o data FELICITARI SOCIETATII CIVILE.
Varsta: 34
Sex: f
Oras, Tara: Horodnic de Sus, jud. Suceava , Romania
137/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Data: 28/02/2009 11:15
1051. Nume: Adina Istrate
Data: 28/02/2009 11:15
1052. Nume: mandici daniel
Comentarii: bravo lor! comtractul trebuia respectat. cine cere socoteala sa dea solutii. fapte nu vorbe
Varsta: 27
Sex: m
Oras, Tara: vicovul de sus
Data: 28/02/2009 11:17
1053. Nume: Gabor Radu Septimiu
Data: 28/02/2009 11:18
1054. Nume: Pavel Cristian Ionut
Comentarii: Bravo voua ca nu mai stati la mila incompetentilor alora. Ma bucur ca mai exista si oameni
gospodari in Romania, numai ca aia de la Gospodarirea Apelor au dreptate cu inundatia. Trebuia sa
puneti niste tuburi de beton pe sub podu ala de pamant ca sa treaca apa. ganditi-va ca vine
primavara si va inunda sigur.
Varsta: 28
Sex: m
Oras, Tara: Stockholm, Suedia
Data: 28/02/2009 11:21
1055. Nume: IORGA Laurentiu
Comentarii: Bravo lor !
Varsta: 39
Oras, Tara: Galati,Romania
Data: 28/02/2009 11:21
1056. Nume: Diana Covaci
Sex: f
Oras, Tara: Cluj-Napoca
Data: 28/02/2009 11:22
1057. Nume: Mihai Volocaru
Comentarii: asa ar trebui sa faca toti romanii, sa fie uniti.
Varsta: 27
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 28/02/2009 11:23
1058. Nume: Oana Sivu
Comentarii: Intr-adevar, fara comentarii.
Varsta: 27
Sex: f
Oras, Tara: Romania, Sibiu
Data: 28/02/2009 11:24
138/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
1059. Nume: matei silvia
Data: 28/02/2009 11:26
1060. Nume: Mihai Daniel
Comentarii: felicitari oamenilor harnici, rusine birocratilor incompetenti care ne fac viata grea in loc sa
ne-o faca mai usoara
Varsta: 34
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 28/02/2009 11:28
1061. Nume: Elena Savu
Comentarii: Felicitari celor din Marginea pentru initiativa si harnicie!!
Oras, Tara: Bruxelles, Belgia
Data: 28/02/2009 11:28
1062. Nume: Cecilia Popa
Comentarii: Daca autoritatile nu sunt in stare sa faca ceva de ce nu sunt lasati oamenii sa-si rezolve
singuri problemele?
Varsta: 30
Sex: f
Oras, Tara: bucuresti
Data: 28/02/2009 11:29
1063. Nume: Maerean Sebastian-Mihai
Varsta: 23
Sex: m
Oras, Tara: Sibiu
Data: 28/02/2009 11:36
1064. Nume: torac ionel
Comentarii: Intamplator sunt din zona si mi se pare corect sa sprijin aceasta initiativa
Varsta: 26
Sex: m
Oras, Tara: Radauti Romania
Data: 28/02/2009 11:36
1065. Nume: Treanta Oana
Comentarii: continuati oamani buni
toti ar trebui sa va ia exemplul in tara asta
Varsta: 30
Sex: f
Oras, Tara: Resita
Data: 28/02/2009 11:40
1066. Nume: Mateiu Razvan
Varsta: 29
Sex: m
Oras, Tara: Slobozia,Romania
Data: 28/02/2009 11:43
139/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
1067. Nume: Oana Sandu
Varsta: 25
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 28/02/2009 11:46
1068. Nume: Andrei Gireada
Comentarii: Acesta sa fie un exemplu pentru gevernanti cum ar trebui sa se lucreze in Romania.
Varsta: 24
Sex: m
Oras, Tara: Campulung Moldovenesc, Romania
Data: 28/02/2009 11:46
1069. Nume: Nicolae Pana
Comentarii: Fiti uniti ! Nu va lasati intimidati de nemericii care nu stiu decat cum sa pune bete-n roate
nu sa ia atitudine si sa ajute comunitatea. Chemati toate televiziunile acolo, iar primarul sa nu stea
cu mainile in san. Sa ajute comunitatea. Tare as vrea sa le cunosc parintii acestor oameni de nimic
care nu stiu decat sa faca rau..
Varsta: 40
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 28/02/2009 11:47
1070. Nume: Cristina Frasineanu
Comentarii: Autoritatile sa verifice podul si gata. Si sa-l refaca tot intr-o zi daca nu e bun.
Varsta: 32
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 28/02/2009 11:48
1071. Nume: Emilia Sava
Varsta: 31
Sex: f
Oras, Tara: Constanta
Data: 28/02/2009 11:49
1072. Nume: adrian acatrinei
Varsta: 31
Sex: m
Oras, Tara: iasi, romania
Data: 28/02/2009 11:50
1073. Nume: FARCASANU ALINA
Data: 28/02/2009 11:51
1074. Nume: Tudorica Razvan
Comentarii: Sunt de acord cu actiunea cetatenilor din Marginea
Varsta: 26
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
140/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Data: 28/02/2009 11:57
1075. Nume: Fodor Catalin Ioan
Comentarii: E o rusine ,dar era de astptat sa fie amendati ...prin actiunea lor , satenii din Marginea , au
privat citiva "baieti destepti " de banii care ii scoteau din comisioane si firme de consultanta !
Varsta: 36
Sex: m
Oras, Tara: Tulcea
Data: 28/02/2009 11:57
1076. Nume: Adriana POTIRNICHE
Varsta: 37
Sex: f
Oras, Tara: Luxembourg
Data: 28/02/2009 11:59
1077. Nume: Adrian Mihaila
Varsta: 35
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 28/02/2009 11:59
1078. Nume: Anton Alexandru
Comentarii: Se para ca sunt niste oameni gospodari in Marginea tarii.
Autoritatile ar putea sa declare acel pod un obiect al unui Etno-tehno-parc, model al mestesugariei
in domeniul lemnului, pentru a putea intra in legalitate.
Varsta: 30
Sex: m
Oras, Tara: Sibiu
Data: 28/02/2009 12:02
1079. Nume: Vasile Craciunescu
Varsta: 30
Sex: m
Oras, Tara: Campulung Moldovenesc
Data: 28/02/2009 12:04
1080. Nume: Corina Vereha
Varsta: 28
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 28/02/2009 12:04
1081. Nume: liliana suditu
Varsta: 45
Sex: f
Oras, Tara: Galati
Data: 28/02/2009 12:06
1082. Nume: Bogdan Stefan
141/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Varsta: 27
Sex: m
Oras, Tara: IASI
Data: 28/02/2009 12:09
1083. Nume: Malureanu Andrei
Varsta: 19
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 28/02/2009 12:10
1084. Nume: Cristian Lutan
Data: 28/02/2009 12:14
1085. Nume: Vasy
Comentarii: Sper sa se aplice petitia
Varsta: 29
Sex: m
Oras, Tara: Romania
Data: 28/02/2009 12:17
1086. Nume: Ionut Zmaranda
Comentarii: Nu cred ca mai merita sa comentam, Traim in Romania plina de "rahat" , mai Marii Capi
s-au manjit atat de mult de acum incearca sa se "spele "
Varsta: 27
Sex: m
Oras, Tara: Romania, Valcea
Data: 28/02/2009 12:20
1087. Nume: Tarec Liliane
Comentarii: ???...Numai in Romania se mai vede asa "justitie"...
Varsta: 40
Sex: f
Oras, Tara: Belgique
Data: 28/02/2009 12:21
1088. Nume: Bianca Ditulescu
Varsta: 26
Sex: f
Data: 28/02/2009 12:21
1089. Nume: Marian Truta
Comentarii: Felicitari satenilor. Astfel de initiative ar trebui luate in toata tara.
Varsta: 48
Sex: m
Oras, Tara: chitila
Data: 28/02/2009 12:22
1090. Nume: DIMA CAMELIA DOINA
Comentarii: Sunt alaturi de acesti oameni destoinici, impotriva nemerniciei si nimicniciei
142/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
institutionalizate in Romania
Varsta: 47
Sex: f
Oras, Tara: Romania
Data: 28/02/2009 12:23
1091. Nume: Balan Marius
Comentarii: O societate civila puternica poate trage un semnal de alarma in astfel de cazuri ce
pateaza obrazul unui stat.
Varsta: 33
Sex: m
Oras, Tara: Curtea de Arges, Romania
Data: 28/02/2009 12:28
1092. Nume: Ciobotaru Emil
Comentarii: Sunt inginer constructor si va pot spune ca in cazul in care podul respectiv este de
importanta vitala in zona, proiectantul/constructorul sunt OBLIGATI prin lege sa asigure circulatia pe
un pod provizoriu pana la finalizarea lucrarilor de reabilitare. Daca nu au facut-o, ei sunt cei ce
trebuie trasi la raspundere.
Varsta: 30
Sex: m
Data: 28/02/2009 12:29
1093. Nume: Oanea Mihaela
Varsta: 40
Sex: f
Oras, Tara: Topoloveni,Romania3KCP
Data: 28/02/2009 12:32
1094. Nume: EUGEN BUSUIOC
Comentarii: Felicitari! Mergeti pina la capat! Construiti si ajutati comunitatea locala atit cit veti putea!
Daca aveti posibilitatea va asteptam si in Bucuresti si in toata tara!
Varsta: 34
Sex: m
Oras, Tara: Buicuresti
Data: 28/02/2009 12:33
1095. Nume: BIBIRE CONSTANTIN ARUN
Comentarii: Petitie pentru sprijinirea societatii civile din comuna Marginea, jud. Suceava
Sex: m
Oras, Tara: CONSTANTA
Data: 28/02/2009 12:35
1096. Nume: hihn monalise
Sex: f
Oras, Tara: hunedoara, romania
Data: 28/02/2009 12:36
1097. Nume: sergiu
Sex: m
143/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Data: 28/02/2009 12:37
1098. Nume: POP MATEI
Varsta: 29
Sex: m
Oras, Tara: BUCURESTI
Data: 28/02/2009 12:38
1099. Nume: Anton Mihai
Varsta: 25
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 28/02/2009 12:39
1100. Nume: Ovidiu Suciu
Varsta: 26
Sex: m
Data: 28/02/2009 12:40
1101. Nume: Rodica Nitu
Varsta: 56
Sex: f
Oras, Tara: Zalau, Romania
Data: 28/02/2009 12:45
1102. Nume: Daniel Cirstoaia
Varsta: 34
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 28/02/2009 12:45
1103. Nume: Eugeniu Gheorghita
Comentarii: Nu trebuie sa sufere satenii din cauza indolentei autoritatilor.
Varsta: 72
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti-Romania
Data: 28/02/2009 12:49
1104. Nume: Aurel Opiatra
Comentarii: Nici o fapta buna nu ramine nepedepsita. In timp ce noi ne chinuim sa ridicam initiativa
privata dusmanul se opinteste s-o distruga. Vai si-amar de ea tara!
Data: 28/02/2009 12:51
1105. Nume: Raul Chirulescu
Varsta: 32
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 28/02/2009 12:52
1106. Nume: besleaga daniel
144/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Varsta: 27
Sex: m
Data: 28/02/2009 12:53
1107. Nume: lapustea emil marian
Sex: m
Oras, Tara: madrid spania
Data: 28/02/2009 12:57
1108. Nume: Georg Viorel
Comentarii: Sa le fie rusine autoritatilor.....Este bine ca s-au mobilizat oamenii si au facut ceva.La asa
un guvern de rahat sa intre guvernatii la puscarie....
Varsta: 48
Sex: m
Oras, Tara: Romania Bucuresti
Data: 28/02/2009 12:59
1109. Nume: Dinca Gheorghe
Comentarii: Din pacate, in Romania, incompetenta se "acopera" cu legea.
Exemplul celor din Marginea ar trebui urmat si de altii pentru ca, pana la urma, daca noi nu ne
rezolvam problemele "alesii" nostri, asa cum au dovedit-o de-a lungul vremii, n-o s-o faca.
Cat despre cei de la Apele Romane, ca toti functionarii de stat din Romania, nu stiu ca ei trebuie sa
lucreze in folosul acestui popor si nu in interesul unei entitati pe care nici macar nu o inteleg prea
bine: "statul".
Intr-o tara normala, daca ei ar fi vazut ca oamenii au luat decizia sa-si rezolve problema s-ar fi dus
sa-i sprijine, cu expertiza lor, astfel incat podul sa indeplineasca conditiile de siguranta necesare.
Reactia celor de la Apele Romane la actiunea oamenilor din Margineni este inca o dovada - a cata
oare - ca cea mai grava "mostenire" a sistemului comunist, PCR (Pile, Cunostinte, Relatii), in baza
careia se fac angajari in sistemul de stat din Romania si care promoveaza incompetenta la toate
nivelurile, nu numai ca nu a disparut, ci a fost ridicata la rang de "politica de personal nationala"
(vezi si recentele dezvaluiri din presa referitoare la "nepotism"-ul practicat chiar la cel mai inalt nivel,
de seful guvernului).
Sa speram ca in justitie mai sunt inca oameni care judeca cu capul lor si nu se iau dupa cretinismele
unor functionari de stat lasi si incompetenti.
Sau nu?
Varsta: 44
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 28/02/2009 12:59
1110. Nume: Constantin Dorel
Comentarii: E timpul sa inceteze prigonirea celor ce incearca sa miste ceva in tara asta. E timpul ca
Romania sa devina UN STAT DE DREPT!
Varsta: 40
Sex: m
Oras, Tara: Sibiu, Romania
Data: 28/02/2009 13:02
1111. Nume: Matei Lucian
Comentarii: Daca existau peste tot in Romania astfel de oameni, nu mai eram cu 100 de ani in urma
145/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
altor tari.
Varsta: 51
Sex: m
Oras, Tara: Medgidia, jud Constanta Romania
Data: 28/02/2009 13:07
1112. Nume: Valentin Armeanu
Varsta: 29
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 28/02/2009 13:09
1113. Nume: BOTA CALIN
Varsta: 42
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 28/02/2009 13:11
1114. Nume: Radu Trifan
Comentarii: Rusine autoritatilor incapabile, incompetente, ultra-birocratizate, care nu-si inteleg
menirea de a sta in slujba cetatenilor, care ar trebui sa fie dispuse sa meaga pana acolo incat sa
schimbe legea acolo unde ea este un obstacol evident pentru interesele comunitatilor si in niciun
caz sa se constituie drept obstacol dezvoltarii cetatenilor. Acesti cetateni au platit de doua ori pentru
acel pod: odata prin taxe si impozite pentru podul care trebuia construit de stat - dar care n-a fost
construit, si inca o data pentru podul construit de ei insisi. Acum statul il vrea daramat si constructorii
pedepsiti, ducand mai departe la o spirala paguboasa de chelutieli care merge la absurd. Statul ni
se dezvaluie in acest caz drept un obstacol si un factor de saracire a oamenilor. Este de neacceptat.
Varsta: 26
Sex: m
Oras, Tara: Timisoara
Data: 28/02/2009 13:13
1115. Nume: Robert Costin
Comentarii: Bravo Ghita Mafteian ! Jos palaria
Data: 28/02/2009 13:14
1116. Nume: Dragos Constantin Juncu
Comentarii: Sa ne traiti Morometilor!
Va pup mainile la toti, asa oameni gospodari trebuiesc cinstiti!
Varsta: 32
Sex: m
Oras, Tara: Piatra Neamt
Data: 28/02/2009 13:17
1117. Nume: Marcelina Popa
Comentarii: Felicitarile mele! Intr-o perioada in care vestile proaste despre romani au ajuns sa ne
copleseasca, iata una cat de cat buna. Zic "cat de cat" pentru ca am o mare admiratie pentru
constructorii podului, dar un dispret la fel de mare pentru autoritatile care si-au batut joc de ei. Va tin
pumnii!
146/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Varsta: 48
Sex: f
Oras, Tara: Tulcea
Data: 28/02/2009 13:25
1118. Nume: Bogdan Cucuteanu
Sex: m
Oras, Tara: Iasi
Data: 28/02/2009 13:26
1119. Nume: Ciobarca Andrei Catalin
Comentarii: Romania are parte de autoritati idioate. DE grasi si grase pusi in functii mari sa isi
odihneasca hoiturile pe fese pline de grasime. Niste unsurosi cu totii.
Varsta: 27
Sex: m
Oras, Tara: Rimini, Italia
Data: 28/02/2009 13:28
1120. Nume: Boboc Radu
Comentarii: Pentru ca le este mai usor sa dea amnzi ce vor intra in buzunarele Guvernantilor de nimic.
Sa se poat distra ei pe banii otinuti din impozite si amenzti. Rusine sa va fie si sper din toata inima
ca copii vostrii sa aiba soarta celor napastuiti de inundatii asa poate o sa realizati ce fel de oamenii
sunteti, de tot Rah...ul
Varsta: 32
Sex: m
Oras, Tara: Bacau . Onesti
Data: 28/02/2009 13:30
1121. Nume: Claudia Konig
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 28/02/2009 13:30
1122. Nume: Derevlean Gavril
Comentarii: Sunt din Marginea si am participat la constructia acestui pod cu putinul meu contribut,dar
cu o enorma sadisfactie vazand bunavointa si puterea consatenilor mei(Societatea Civila)de a face
ceva pentru comunitate.Am stat 13 ani departe de Romania cu familia,de 2 ani ne-am intors cu o
mare speranta,dar am gasit o totala dezamagire din promisiunile politicienilor si autoritatilor
locale(au demonstrato si acum).Multumim tuturor pentru sustinerea morala a acestei constructii
"PROVIZORII". DUMNEZEU SA NE AJUTE
Varsta: 41
Sex: m
Oras, Tara: Marginea,Romania
Data: 28/02/2009 13:39
1123. Nume: valeriu Ghimpu
Comentarii: Felicitari pentru locuitorii Comunei Marginea Jud. Suceava ca au reusit sa-si construiasca
pod, sosea, etc. - pana cand autoritatile nationale vor fi decis sa faca acest lucru, riscam sa prindem
anul 2012 pana sa se semneze autorizatia de constructie si 2016 pana cand acestea vor fi gata -
asa se misca autoritatile in aceasta tara, deoarece au interese sa faca cu firma X , Y, Z etc. de unde
iau comisioane frumoase. Daca asa procedeaza autoritatile, ar trebui toate localitatile, comunele,
147/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
satele din tara sa procedam la fel. Avem ingineri in diferite domenii, ingineri constructori care pot
studia bine terenul, face un proiect al viitoarei constructii, aviza la institutele de cercetare -
particulare, multinationale, autoritatile europene si apoi impreuna cu firmele de constructii sa facem
respectivele constructii, amenajari. Se prabusesc malurile, se prabuseste, tara pana sa intervina
autoritatile. Daca autoritatile nu sunt bune si nu fac nimic ce sa facem ? Daca primeaza interesul ce
sa facem ? Ei nu fac nimic, noi ne uitam la ei cum nu fac nimic si in concluzie ce sa se intample ?
Se va alege praful de tot daca ne lasam pe mana autoritatilor. Va sa zica pedepsesti pe cineva care
construieste ceva spre binele comunitatii, dar cei care fac praf totul nu patesc nimic. Poate ca
solutia sa se faca ceva in tara asta este sa facem utilitati, sa construim utilitatile cu forte proprii, cu
firmele, cu avizare de la organismele europene, de la institutii companii multinationale particulare de
avizare, fara intermediul autoritatilor nationale si locale care nu fac nimic, decat la Sfantul Asteapta.
De ce sa pedepsesti pe cineva care face bine, care construieste ? Este o prostie, o dovada de
nedreptate de a pedepsi pe cineva pentru ca construieste ceva spre binele comunitatii, in schimb
hotzii, smecherii, autoritatile, cei care au facut praf totul in tara asta - economie, intreprinderi, etc. -
nu patesc nimic - Rusineeeeeeeeee - ce fac aceste autoritati nationale care stau cu mainile in san si
timp de 20 ani nu au facut nimic decat au incasat si incaseaza bani. Sa le fie rusineeeeeeeeee ! In
Bucuresti toti ne promit noi linii de metrou, noi magistrale de metrou - Drumul Tabrei - Universitate -
Pantelimon care va incepe si se va termina si o vom utiliza la ... Pastele Cailor... daca mai stam
atata la mana lor. Avem sute de mii de tineri care absolv facultati tehnice, de inginerie mecanica,
inginerie hidrotehnica, inginerie in constructii si putem cere ajutorul, autoritatilor europene daca cele
romanesti nu ne asculta si ne sfideaza. Poate ca, impreuna cu autoritatile europene sa facem ceva,
mai degraba cu autoritatile cu institutiile europene decat cu cele ale noastre romanesti care ne
sfideaza si numai cand au ele interes atunci fac ceva, atunci intervin, in rest nu fac nimic.
Autoritatile, institutele de specialitate pod doar face veificari daca podurile au fost facute bine, acolo
unde nu au fost facute bine trebuie sa se repare, sa se mai adauge material, sa se reia calculele de
rezistenta, etc. pentru a respectivele constructii sa fie facute foarte bine si sa reziste, aceasta se
poate face chiar impreuna cu institutii de cercetare de la noi si din partea autoritatilor si organismelor
europene - multe lucruri s-au rezolvat mult mai repede la Strasbourg, Bruxelles, Luxembourg, Haga
decat la Bucuresti. Mai degraba avem incredere in autoritatile si organismele europene care pot
verifica si certifica o lucrare si a o da spre utilizare, luand cele mai corecte decizii, decat autoritatile
locale (prefecturi, etc.), nationale care stau cu mainile in san si nu fac nimic. Daaca constructiile nu
sunt in intregime facute bine, se vor remedia acele lucruri, se mai adauga asfalt, etc., se fac calcule
de rezistenta si tste finale si dupa remedieri si testari, constructiile pot fi date in folosinta si utilizate
fara probleme. Magistrala de metrou Nicolae Grigorescu - Policolor - Linia de Centura s-a dat in
folosinta anul acesta dupa...20 ani de stagnari si lucrari - magistrala avand doar 4 statii de metrou.
Doar atata in 20 ani ? |Magistrala 4 de metrou gara de Nord - Laromet este circulabila doar 2 statii -
pana la statia 1 Mai - Zona Clabucet, portiunea 1 Mai - Laromet - cca 4 statii este inca in lucru de
mai multi ani. Rusine autoritatilor noastre romanesti !
Poate ca va trebui sa apelam doar la autoritatile si institutiile europene daca avem ceva de
indeplinit. Ca totul sa fie legal, corect trebuie ca autoritatile noastre romanesti sa fie inlocuite cu
persoane competente.
O noua solutie este greva fiscala. Pentru ca Guvernul, Statul sa fie trase la raspundere pentru
incompetenta de care dau dovada solutia eficienta este greva fiscala. Daca toti romanii sunt uniti
aceasta greva fiscala se va putea face. Ea consta in a deschide un cont colectiv la o banca cont ce
va avea parola multipla in care fiecare cetatean, institutie, firma, societate, etc. va depune la
termenele stabilit (lunar, trimestrial, semestrial, anual) banii pentru plate impozitului si o foaie de
varsamant care sa certifice cand s-a efectuat plata (ziua, luna, ora, anul), din care sa reiasa ca plata
s-a facut corect exact la termen, in perioada stabilita, fara intarzieri. Banii cumulati vor fi pastrati in
acel cont parolat cu parola multipla, fara ca statul sa poata avea acces la acei bani, doarece nu
merita, nu a facut nimic.
148/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
In clipa in care, sa zicem se vor face 100 km de autostrada, asfaltari a 100 strazi, etc. se va face un
deviz, statul sa fie determinat, obligat sa faca un deviz, sa ceara un deviz corect de plata firmelor cu
care s-a lucrat, un deviz de plata al lucrarilor.
Apoi sa iasa pe post si sa spuna: pt 1 km de autostrada s-au cheltuit atatia lei, euuro, dolari (suma
exacta).
Niste experti vor evalua.
Daca suma declarata este prea mare, sa trimitem devizul inapoi: va rog mai calculati inca o data, ei
fiind obligati sa calculeze corect, sa efectueze corect toate calculele si sa spuna rezultatul. Au iesit
sa zicem 6 milioane euro per km de autostrada ! Nu se poate, mai calculati inca o data ! Nu poate
sa coste atata ! Reluati calculele ! Si dupa recalculari va veni cu devizul corect - a costat 2 milioane
euro per km de autostrada. Expertii verifica si spun: E ok ! De abia atunci vom spune - sa platim din
cel cont cumulat valoarea totala a celor 100 km de autostrada adica 100 km x 2 milioane euro = 200
milioane euro - si atunci sa spunem: poftim stat suma de 200 milioane euro pentru ce ai facut sa
platesti devizele catre firme - si atunci din acel cont cu parola multipla in care sunt banii din plata
impozitelor, vom scoate doar suma de 200 milioane euro, nu mai mult si o vom da statului sa-si
plateaca devizele catre firmele de constructii. De ce sa nu dam mai mult ? Pentru ca nu a facut mai
mult. Sa dam atatia bani de cat a facut, investit, realizat, nu mai mult. Statul nu merita sa-i dam nici
un sfant in plus fatza de ce a facut. De ce sa-i platim sa stea ca trantorii si sa se certe ? Nu
doamnelor si domnilor ! Sa platim doar ce si de cat a facut si ct investit efectiv, nu mai mult. Restul
banilor din impozite vor sta cuminti in acel cont pana vom vedea si se cva mai face ceva.
Din acei bani, putem sa mai platim si cei 2% anual - cota de 2% catre fundatii, organizatii de
caritate, fiecare unde doreste sa sponsorizeze, la ce fundatie, organizatie, spital, scoala, etc.
doreste sa sponsorizeze cei 2%. Atat. Restul banilor vor sta cuminti in cont si contul va cumula in
continuare plata la termen si corecta a impozitelor.
Aceasta este greva fiscala.
Aceasta va fi adevarata lupta cu trantorii, banditii, smecherii care ne-au condus si ne conduc.
Aceasta va fi o adevarata palma data incompetentei, smecheriei din politica - greva fiscala.
Poate da Bunul Dumnezeu si vom scaa cat mai repede de autoritatile incompetente si vom avea, in
locul lor, doar autoritati competente si devotate.
Varsta: 40
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 28/02/2009 13:43
1124. Nume: Leca Ion-Bogdan
Comentarii: Felicitari acelor oameni, pacat, in loc de rasplata au primit asta...
Varsta: 21
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti,Romania
Data: 28/02/2009 13:44
1125. Nume: Mihai Trica
Comentarii: Am si eu bunici la tara, a fost si el primar. Trebuie sa se gaseasca o modalitate prin care
acei oameni sa fie ajutati sa intre in legalitate. Oamenii care fac ceva trebuie ajutati, nu amendati
sau bagati in inchisoare.
Varsta: 30
Sex: m
Oras, Tara: Galati, Romania
Data: 28/02/2009 13:45
149/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
1126. Nume: Emilena Naicu
Data: 28/02/2009 13:48
1127. Nume: valentin codau
Comentarii: cinste si onoare cetatenilor din marginea care au inteles perfect ce inseamna domeniul
public.
cetatenii din marginea nu sunt si ei parte a statului roman???
Varsta: 44
Sex: m
Oras, Tara: botosani, romania
Data: 28/02/2009 13:54
1128. Nume: Luiza Manea
Varsta: 22
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 28/02/2009 13:56
1129. Nume: Barbulescu Mihai
Comentarii: Cum sa nu te revolti pe statu roman cand se intampla asa ceva? Adica ei sunt incapabili
sa faca un pod calumea in 2 luni si intr-o zi, cativa cetateni fac un pod pe care trec camioane???? E
de-a dreptul revoltator si strigator la cer.
Varsta: 17
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 28/02/2009 13:58
1130. Nume: Ursescu Ana
Varsta: 33
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 28/02/2009 13:59
1131. Nume: hitter attila
Comentarii: ar trebui dati afara toti responsabili cu acest pod, si obligati sa-si dea salariile pe 8 luni la
acesti oameni care intr-o singura zi au reusit sa faca ceea ce acesti impotenti nu au fost in stare. la
fel si cu cei de la apele romane. rusine.
Varsta: 34
Sex: m
Oras, Tara: baia mare, romania
Data: 28/02/2009 14:01
1132. Nume: Furgi Mihai
Data: 28/02/2009 14:05
1133. Nume: Robert Krisan
Varsta: 21
Sex: m
Oras, Tara: iasi, romania
Data: 28/02/2009 14:07
150/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
1134. Nume: Cora Muntean
Varsta: 44
Sex: f
Oras, Tara: Targu Mures, Romania
Data: 28/02/2009 14:08
1135. Nume: Catalina
Comentarii: Sustin initiativa locuitorilor din comuna Marginea.
Varsta: 23
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 28/02/2009 14:08
1136. Nume: Hutanu Carmen
Comentarii: Cei care sunt impotriva a ce au facut oamenii din Marginea,
sa-si dea jos ochelarii de cal !
Daca vrei sa faci ceva ca lumea, fa-o cu mana ta !
Varsta: 20
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 28/02/2009 14:08
1137. Nume: Gabriel Marinica
Comentarii: Merita decorati.
Orice autoritate care ii condamna sa fie arsa din temelii,
Varsta: 32
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 28/02/2009 14:11
1138. Nume: Ion Pirvu
Comentarii: Ce pacat ca nu exista in fiecare comuna din tara asta cate un Ghita Mafteian si cativa
oameni ca cei care au ajutat la construirea podului din comuna Marginea.Si dupa cat imi dau seama
din fotografie,podul pare construit corect,ca doar Ghita Mafteian cu asta se ocupa,cu constructiile nu
cu cizmaria!
Nu pot decat sa respect oamenii astia!
Varsta: 46
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 28/02/2009 14:17
1139. Nume: Catalin
Data: 28/02/2009 14:26
1140. Nume: Herlea Elena
Data: 28/02/2009 14:28
1141. Nume: Panculescu Dumitru
Comentarii: Strigator la cer. Ca nedreptate si stupiditate.
151/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Pe de alta parte avem conducatorii pe care ii meritam. Pentru acel individ care a semnat in favoarea
apararii legii si nu a rezolvat avizul favorabil singura pedeapsa ar fi alungarea cu pietre
......televizata si transmisa la ora de varf pe toate canalele. Legea trebuie respectata si aparata dar,
atentie ce imbecili sunt pusi sa vegheze la aceasta.
Oricum, este vorba de PROSTIA LA PUTERE! ce trebuie neaparat pusa la locul ei, adica acolo
unde nu poate dauna celorlalti
Varsta: xx
Sex: m
Oras, Tara: Romania
Data: 28/02/2009 14:44
1142. Nume: Marius Munteanu
Comentarii: FELICITARI locuitorilor comunei Marginea si .... rusine "autoritatzilor" !!!
Varsta: 56
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 28/02/2009 14:44
1143. Nume: Marius Popescu
Comentarii: Autoritatile ar trebui sa se simta cel putin jenate...nu sa ii bage pe bietii oameni in
puscarie. RUSINE!
Varsta: 33
Sex: m
Oras, Tara: Koenigswinter, Germania
Data: 28/02/2009 14:47
1144. Nume: Diana Moldovan
Comentarii: Succes si pe mai departe...:)
Data: 28/02/2009 14:50
1145. Nume: Emilia Popescu
Comentarii: Numai la noi se poate intampla asa ceva!!
Lasati oamenii sa traiasca mai melcilor!!
Varsta: 45
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 28/02/2009 14:50
1146. Nume: botoni eva
Comentarii: autoritati saritoare doar in cazuri neconcludente...vezi arestarea si condamnarea omului
care a furat o rata....nu sunt in stare sa gestioneze construirea unei strazi, dar fac pe corectii...numai
coruptii si marii datornici la stat nu au probleme cu autoritatile...curios, nu?
Varsta: 26
Sex: f
Oras, Tara: cluj-n
Data: 28/02/2009 14:59
1147. Nume: Alexandru Dan Ghita
Varsta: 25
152/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Sex: m
Oras, Tara: Iasi
Data: 28/02/2009 15:00
1148. Nume: elisabeta moldovan
Varsta: 60
Sex: f
Data: 28/02/2009 15:10
1149. Nume: FLORIN CIOPONEA
Comentarii: AUTORIZATIILE SE POT ELIBERA SI DUPA CONSTRUIRE
LUNI DE ZILE PENTRU PROIECTAREA UNUI POD? ASTIA CARE "PROIECTEAZA" NU A AUZIT
DE CALCULATOARE?! PROBABIL CA NU CA LUCREAZA LA STAT
Varsta: 58
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 28/02/2009 15:19
1150. Nume: Rusu Adrian
Comentarii: Este foarte normal ca oamenii sa-si piarda rabdarea, vazind ca din vara pina in iarna nu
s-a miscat nimic pe cale oficiala.
Sa faca autoritatile rapid (in maximum 3 luni, nu in 3 ani) podul "legal" si apoi sa darime podul
provizoriu si "ilegal".
Simplu, dar prea complicat pentru Romania.
P.S. Sint nascut in jud. Suceava.
Varsta: 54
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 28/02/2009 15:27
1151. Nume: Varareanu Octavian
Comentarii: Nici o fapta buna sa nu scape nepedepsita! Ar trebui impuscati oamenii care vor sa
traiasca decent in tara asta!
Sex: m
Data: 28/02/2009 15:38
1152. Nume: Theodor.fatu@ro.ibm.com
Varsta: 33
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti Romania
Data: 28/02/2009 15:40
1153. Nume: Andreea Balan
Varsta: 24
Sex: f
Oras, Tara: Iasi, Romania
Data: 28/02/2009 15:42
1154. Nume: Serban Mihaela
Comentarii: Daca sunt amendati cei care nu au facut lucrarea la timp,n-ar fi mai bine?
153/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Varsta: 39
Sex: f
Oras, Tara: medgidia,romania
Data: 28/02/2009 15:44
1155. Nume: Florica Chircu
Comentarii: Bravo, sa nu mai stam pe margine si sa trancanim!
Varsta: 75
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti Romania
Data: 28/02/2009 15:52
1156. Nume: Adetu George
Comentarii: Tipic romanesc, initiativele bune trebuiesc pedepsite
Varsta: 51
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti, romania
Data: 28/02/2009 15:57
1157. Nume: Soames Cosmin
Sex: m
Data: 28/02/2009 16:04
1158. Nume: Catalina Kallinis
Comentarii: Felicitari locuitorilor din Marginea!. Cu astfel de oameni, cine mai are nevoie de politicieni?
Mi-as dori sa aud cat mai multe cazuri de acest fel, poate atunci se va schimba ceva si in tara
aceasta. Cat despre functionarii publici care au avut grija sa isi salveze pielea in loc sa caute solutii
constructive pentru a "legaliza" constructia si a ii ajuta pe acesti oameni de isprava, nici macar
"rusine" nu merita sa le zic....caci altfel, stiu sa tipe si sa faca greva pentru sporurile la salariu.....
Varsta: 44
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 28/02/2009 16:16
1159. Nume: Cristea Mihaela
Varsta: 21
Sex: f
Oras, Tara: Galati
Data: 28/02/2009 16:20
1160. Nume: Voicu Valentin
Comentarii: Pentru ca suntem liberi. Pentru democratie. Pentru principiul si cuvintele Societate Civila.
People should not be afraid of their government, governments should be afraid of their people.
Numai bine, sanatate si mult cap !!!
Varsta: 26
Sex: m
Oras, Tara: Brasov, Romania
Data: 28/02/2009 16:21
1161. Nume: Mitescu Eugen
154/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Varsta: 34
Sex: m
Oras, Tara: Mangalia, Romania
Data: 28/02/2009 16:25
1162. Nume: filip liviu
Data: 28/02/2009 16:33
1163. Nume: Stingaciu Doinita
Comentarii: felicitari pentru ceea ce au facut acei oameni! e o lectie data autoritatilor si noi, daca dorim
s avem oameni activi in jurul nostru, care sa schimbe tara in care traim, trebuie sa fim de acord cu
oamenii vrednici din acea regiune.
Varsta: 48
Sex: f
Oras, Tara: Iasi, Romania
Data: 28/02/2009 16:36
1164. Nume: IG
Comentarii: Statul roman s-a dovedit impotent. Acolo unde exista oameni dornici sa faca- prin
propriile lor eforturi - ceva pentru comunitate, acest lucru merita salutat si ridicat in slavi. Se spune
ca au incalcat legea, dar autoritatile statului nu si-au batut joc de oameni? Pentru pedepsirea lor nu
se aplica legi? Daca statul prin oamenii sai nu-si face treaba, atunci sa lasam macar o comunitate
oarecum unica in Romania sa-si poarte de grija. Este un inceput miraculos si merita salutat din toata
inima.
Varsta: 54
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti - Romania
Data: 28/02/2009 16:36
1165. Nume: Costin
Varsta: 37
Sex: m
Oras, Tara: Piatra Neamt
Data: 28/02/2009 16:37
1166. Nume: raduna ionica
Comentarii: bravo lor!
Varsta: 46
Sex: f
Oras, Tara: galati
Data: 28/02/2009 16:56
1167. Nume: UN ROMAN
Comentarii: e inadmisibil ca niste oameni care au facut intr-o zi ce nu a facut statul in 8 luni sa fie
urmariti penal . acesti oameni trebuie dati ca exemplu restului romaniei sa nu mai asistam loa
scenele acelea de cativa ani cand soldatii le scoteau noroiul din casa alora inundati iar ei erau in
carciumi!!!
Varsta: 24
Sex: m
Oras, Tara: Focsani/Bucuresti
155/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Data: 28/02/2009 16:57
1168. Nume: Paul L.
Comentarii: Sprijin actiunile acelor oameni harnici.Mai bine autoritatile s-ar auto-amenda pentru furt
din avutul obsesc, decat sa haituiasca oamenii muncitori.
Varsta: 39
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 28/02/2009 17:04
1169. Nume: Ciprian
Comentarii: Intr-o tara in care autoritatile sunt corupte si sunt ocupate doar de parvenire, demersul
locuitorilor din Marginea este perfect justificat. Acesta este doar inceputul. Si nu dati vina pe primar,
constructor sau prefect. Sistemul este cel care trebuie aratat cu degetul si "reconditionat". Va
aduceti aminte de Garda de Fier? Pur si simplu, oamenii nu mai pot sa indure si vor creea "initiative
paralele" cu institutiile statului pentru protejarea drepturilor fundamentale. Locuitorii din Marginea nu
vor plasme ci doar un pod care, daca l-au construit ei, nu poate fi asa de mare. Nu v-ati intrebat de
ce inainte de 1989 nu se intampla asa ceva? Pentru ca nenorocitul ala nu si-a vandut tara, a
dezvoltat-o si s-a preocupat de soarta celor multi (si nu a unui grup restrans de baieti destepti).
Pentru asa l-au impuscat. Asa o sa faca si cu Ghita Mafteian. O sa infunde puscaria pentru astfel de
initiative.
Varsta: 29
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 28/02/2009 17:09
1170. Nume: Carmen - Maria
Comentarii: Pacat ca initiativele si faptele bune se rasplatesc cu "pumnul in gura si bratari la
incheieturi". Imi pare nespus de rau ca nu am puteri inzecite pt a fi alaturi de acesti oameni, la
propriu si la figurat. "Bunii la puscarie, nebunii pe strazi". O minte luminata ar umbla intr-un singur
loc: la lege. Animalele in inchisori pe viatza si nu cu televizoare si gratieri pt comportament bun, ci la
munca, la construit. Orice firma privata ar avea de castigat folosind criminalii condamnati pe viatza,
iar statul nu m-ar mai obliga pe mine, cetatean onest, sa platesc impozite din care sa-i intretina in
conditii mai bune ca acasa.
Sunt alaturi de oamenii din Margineni, ridic alaturi de ei un pumn catre zare si le spun din tot:
BRAVO VOUA!
Varsta: 47
Sex: f
Oras, Tara: Buzau
Data: 28/02/2009 17:12
1171. Nume: Ella
Comentarii: autoritatile sunt formate de niste cretini fara nici un pic de realism
Varsta: 29
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 28/02/2009 17:12
1172. Nume: valentin m.
Comentarii: Ce trebuiau sa asteptea satenii din Marginea? Sosirea anului 2222, cand autoritatile vor fi
156/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
gasit de cuviinta sa binevoiasca sa construiasca podul. Halal autoritati. Din biroul de la oras nu se
vede pana la Marginea asa ca autorizatia putea sa mai astepte pana in anul pe care l-am trecut mai
sus.
Varsta: 40
Sex: m
Data: 28/02/2009 17:29
1173. Nume: Cosmin Ionescu
Varsta: 29
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 28/02/2009 17:43
1174. Nume: ionel coroiu
Comentarii: Mai mare rusinea !!!!!!!!!!!!!!!!
la asa tara asa institutii ale statului , care-si ajuta cetatenii ,
care-i platesc !!
Vai de capul lor da si de al nostru !!!!!!
Varsta: 59
Sex: m
Oras, Tara: Zalau
Data: 28/02/2009 17:55
1175. Nume: Berceanu Razvan
Comentarii: romania este o tara de tot ca*t*l
Varsta: 18
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 28/02/2009 18:04
1176. Nume: Mihai
Comentarii: Daca e bun, sa ramana ca altul oricum nu se mai face :)
Data: 28/02/2009 18:11
1177. Nume: Elena Georgiana Simion
Comentarii: Un caz foarte tipic birocratiei romane. Se pare ca nu ii platim decat ca sa ne traga tara si
civilizatia inapoi. Sunt povesti de basm in alte tari in care statul lucreaza cu si pentru populatie. Noi
am fost blestemati cu ei.
Varsta: 20
Sex: f
Oras, Tara: Focsani, Romania
Data: 28/02/2009 18:12
1178. Nume: Valeria Blejeru
Comentarii: Atitudinea auroritatilor este demna de a fi adaugata la "Enciclopedia prostiei omenesti."
Data: 28/02/2009 18:17
1179. Nume: Mihai Blejeru
Data: 28/02/2009 18:19
157/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
1180. Nume: Mihai Neacsu
Comentarii: RUSINE AUTORITATILOR !!!
Varsta: 34
Sex: m
Oras, Tara: UK
Data: 28/02/2009 18:20
1181. Nume: eugen grigorescu
Varsta: 50
Sex: m
Oras, Tara: ploiesti
Data: 28/02/2009 18:30
1182. Nume: ILIESCU AUGUSTINA
Varsta: 60
Sex: f
Data: 28/02/2009 18:30
1183. Nume: olteanu claudia
Comentarii: sunt oameni harnici!
Varsta: 31
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 28/02/2009 18:35
1184. Nume: Radu
Comentarii: Pe altii ca fura cu milioanele de euro nimeni nu-i intreaba nimic dar ca cineva a facut pe
banii lui un pot pentru a putea circula repede dosar penal si altele.............este trist asta este tara in
care noi traim justitia si valorile morale sunt la pamant :(
Varsta: 26
Sex: m
Oras, Tara: Brasov, Romania
Data: 28/02/2009 18:41
1185. Nume: Marian Ionut
Comentarii: nimik
Varsta: 18
Sex: m
Oras, Tara: Cluj-Napoca
Data: 28/02/2009 18:47
1186. Nume: Fertadi
Comentarii: sustin oamenii din comuna
Varsta: 35
Sex: m
Oras, Tara: Sighet
Data: 28/02/2009 19:00
1187. Nume: Teodoreanu Razvan
Comentarii: hai
158/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Sex: m
Oras, Tara: Ploiesti
Data: 28/02/2009 19:06
1188. Nume: Cristina Leahu
Varsta: 25
Sex: f
Oras, Tara: Sibiu, Romania
Data: 28/02/2009 19:08
1189. Nume: brighiu elena
Comentarii: asta e romania...ce poti sa mai comentezi...ramai fara cuvinte.
Varsta: 32
Sex: f
Oras, Tara: brasov
Data: 28/02/2009 19:18
1190. Nume: matei laudoniu
Varsta: 28
Sex: m
Oras, Tara: bucuresti
Data: 28/02/2009 19:27
1191. Nume: teodorovici andra
Varsta: 27
Sex: f
Oras, Tara: bucuresti, romania
Data: 28/02/2009 19:29
1192. Nume: Matei Teodor
Varsta: 27
Sex: m
Oras, Tara: Suceava
Data: 28/02/2009 19:33
1193. Nume: maria gavrilescu
Comentarii: Autoritatile ar trebui sa invete de la localnicii comunei sucevene Marginea si nu sa-i
pedepseasca.
Felicitari, pentru ceea ce ati realizat !
Varsta: 33
Sex: f
Oras, Tara: bucuresti, romania
Data: 28/02/2009 19:46
1194. Nume: spiridon
Comentarii: cand nu facem nimic se spune ca asteptam totul de la stat si daca se poate sa fie gratis
cand facem ceva fara sa asteptam ajutorul statului suntem pedepsiti gratis
avem 2 variante ori plecam din tara (si se vede de ceva timp ca nu este o alegere inspirata) sau
dam afara din tara pe cei ce ne reprezinta (cerem introducerea exilului, vrem ca toti nababii sa fie
exilati , dar cine-i primeste??)
159/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Varsta: 37
Sex: m
Oras, Tara: romania iasi
Data: 28/02/2009 19:50
1195. Nume: Adalbert Gabriel Gazdovici
Comentarii: Se pare ca in Romania nici o fapta buna nu ramane nepedepsita.
Varsta: 41
Sex: m
Oras, Tara: Arad
Data: 28/02/2009 19:54
1196. Nume: Dumitras Vasile-Tudor
Varsta: 39
Sex: m
Oras, Tara: IASI
Data: 28/02/2009 19:55
1197. Nume: Romeo Lungu
Varsta: 29
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 28/02/2009 19:55
1198. Nume: Sorin Iepan
Comentarii: Acest pod ar trebui declarat monument de lupta impotriva birocratiei.
Oras, Tara: Brasov
Data: 28/02/2009 20:00
1199. Nume: Valentin Vladescu
Comentarii: inadmisibil!
Varsta: 22
Sex: m
Oras, Tara: Slatina , Romania
Data: 28/02/2009 20:08
1200. Nume: Prodan Lavinia
Comentarii: Tara lui papura-voda...
Varsta: 25
Sex: f
Oras, Tara: Suceava, Romania
Data: 28/02/2009 20:19
1201. Nume: Puscasu Dumitru
Comentarii: Bineinteles ca justitia din Romania si organele statului se vor lega ca de obicei de un
lucru minor.Nu vad debandada din tarra.Presedintele Consiliului Judetian Suceava Flutur se lauda
in timpul inundatii;or ca cel tirziu pina in toamna podul ve fi gata .Dar alegerile parlamentare au
trecut si au timp pina la urmatoarele.CINSTE OAMENILOR DIN MARGINEA PENTRU CE AU
FACUT RUSINE CELOR CE II CHIAMA IN JUDECATA.
Varsta: 66
160/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Sex: m
Oras, Tara: Dorohoi
Data: 28/02/2009 20:27
1202. Nume: Rodica Nicolae
Data: 28/02/2009 20:28
1203. Nume: IRINA SISAN
Varsta: 30
Sex: f
Oras, Tara: BUCURESTI
Data: 28/02/2009 20:34
1204. Nume: Adrian Gramescu
Varsta: 30
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 28/02/2009 20:35
1205. Nume: Sorin CONSTANTIN
Varsta: 31
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 28/02/2009 20:39
1206. Nume: maria Stroescu
Varsta: 41
Sex: f
Oras, Tara: Pitesti,Romania
Data: 28/02/2009 20:39
1207. Nume: Dennis L. Felmlee
Comentarii: Leave these people alone, and fix the bridges and motorways!
Varsta: 57
Sex: m
Oras, Tara: Suceava, Romania
Data: 28/02/2009 20:39
1208. Nume: Dina Elisabeta
Comentarii: Autoritatile se comporta, in cazul acesat, ca in povestea cu bolovanul de sare. Daca vor
sa ajute satenii, s-o faca, pentru ca le sta in putere: sa elibereze autorizatia, retroactiv, evntual, sa-i
si despagubeasca, ca doar aveau in plan aceasta constructie. Ar fi cazul sa nu se mai lamenteze
atat autoritatile si sa sprijine mai mult initiativele sanatoase, economicoase, pana la urma, ca doar
podul nu s-a terminat peste noapte. Primarul, consilierii locali au aflat de pod doar cand s-a
terminat? Mai e nevoie de ei in comuna, daca treburile importante din sat le fac satenii singuri?
Varsta: 55
Sex: f
Oras, Tara: Constanta
Data: 28/02/2009 20:49
161/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
1209. Nume: Bucsa Andrei Mihai
Comentarii: Daca oamenii aceia aveau nevoie de acel pod, si nu sa facut nimic, de catre autoritati , ei
punandusi singuri contributia la construirea podului, l-au ridicat . Si acuma sunt urmariti penal ? Pt.
ce? Pt asi scoate in evidenta autoritatea, acele autoritati care trebuiau sa se ocupe cu construcitia
podului,? Sau pt. asi masca ineficienta si rusinea, prin diferite motive? Sa le fie rusine daca e asa.
Bravo acelor oameni care au luat initiativa construcite..
Varsta: 23
Sex: m
Oras, Tara: Bistrita, Romania
Data: 28/02/2009 20:50
1210. Nume: Anda Stefanescu
Data: 28/02/2009 20:51
1211. Nume: Madincea Antal
Comentarii: Legea e facuta pentru oameni, nu oamenii pentru lege. E adevarat, intr-un fel, ce-au facut
satenii din Marginea se cheama nesupunere civica. Dar intr-un stat civilizat se analizeaza mai intai
cauzele care au dus la acea nesupunere civica, nu se trimit oamenii in judecata asa, doar pentru ca
niste contopisti sa-si apere kururile.
Varsta: 32
Sex: m
Oras, Tara: Resita, Romania
Data: 28/02/2009 21:00
1212. Nume: Sorecau Anisoara Felicia
Comentarii: Nu ar putea fi sprijiniti localnicii cu acordarea unei autorizatii provizorii pana la construirea
noului pod?
Varsta: 44
Sex: f
Oras, Tara: Petrila, Hunedoara
Data: 28/02/2009 21:13
1213. Nume: Marius Mioc
Varsta: 40
Sex: m
Oras, Tara: Timisoara, Romania
Data: 28/02/2009 21:35
1214. Nume: DOREL
Comentarii: DOMNILOR SA FACUT UN LUCRU BUN SI NECESAR SI ACUMA VRETI SAL
DISTRUGETI. EU SPUN CA UN POLITICIAN FACE DELAPIDARI SI DIVERSE FALSURI SI
ESTE LASAT IN LIBERTATE SI ORGANIZATORIII PENTRU CONSTRUCTIA ACESTUI POD
VRETI SAI ARESTATI . DAR DACA VOR FI ARESTARI VA TREBUI SA ARESTEZE TOTI
LOCUITORII ACESTEI COMUNEEU IMI PUN OINTRBARE INCOTRO MERGEM ARE TARA ASTA
STAPAN ? NU CRED CA ARE PENTRU CA AM CITIT INTRUN ZIAR CA O BATRINICA A FOST
ARESTATA CA A ZMULS UN TARUS
Varsta: 39
Sex: m
Oras, Tara: MARGINEA
Data: 28/02/2009 21:36
162/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
1215. Nume: vancea beniamin
Comentarii: SA LE FIE RUSINE NESIMTITILOR NU POT REPRODUCE IN CUVINTE CEEA CE
GINDESC
Varsta: 38
Sex: m
Oras, Tara: CLUJ NAPOCA
Data: 28/02/2009 21:36
1216. Nume: Adrian Mitis
Comentarii: Initiativa individuala nu va putea fi oprita si condamnata cat timp statul, prin reprezentantii
sai, doarme printre hartii.
Varsta: 62
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 28/02/2009 21:44
1217. Nume: Mihnea Columbeanu
Comentarii: Felicitäri!
Continuati! Ori de cate ori autoritätile isi dovedesc impotenta, iar legea orbecäie, dati-o-n mä-sa
de "lege" si FACETI CE E JUST!
Sper sä ia exemplu de la voi cat mai multi oameni.
Varsta: 49
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 28/02/2009 21:52
1218. Nume: popescu victoria alexandra
Comentarii: bravo margineni !
Varsta: 59
Sex: f
Oras, Tara: bucuresti,romania
Data: 28/02/2009 22:00
1219. Nume: Costachescu Ana-Maria
Varsta: 21
Sex: f
Oras, Tara: Iasi, Romania
Data: 28/02/2009 22:05
1220. Nume: Ileana Alina Schwarz
Comentarii: Sunt alaturi de dvs. in ciuda distantei. Va admir curajul si imi place sa vad ca mai exista
initiativa in aceasta tara...stramba.
Sunt convinsa ca se va gasi rezolvare si, daca respectivul pod este sigur, cu siguranta se va intra si
in legalitate.
M-am saturat de oameni ingusti la minte care sunt in stare sa interpreteze legile doar in litera lor,
uitand un lucru esential si anume ca intregul sistem de drept are la baza principii si un spirit care nu
trebuie ignorat.
Multa sanatate si rabdare.
avocat Ileana Schwarz
Varsta: 34
163/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 28/02/2009 22:17
1221. Nume: Alin Taranu
Comentarii: E penibil ce se intampla in Romania ...
Varsta: 29
Sex: m
Oras, Tara: Timisoara
Data: 28/02/2009 22:19
1222. Nume: Carmen Marin
Varsta: 29
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti/Romania
Data: 28/02/2009 22:29
1223. Nume: Daniela Senciuc
Varsta: 24
Sex: f
Oras, Tara: Suceava;Romania
Data: 28/02/2009 22:33
1224. Nume: Laura Matei
Varsta: 34
Sex: f
Oras, Tara: Galati
Data: 28/02/2009 22:38
1225. Nume: despina gs
Comentarii: Desteapta-te Romane!
Varsta: 61
Sex: m
Oras, Tara: Aptos, California (n. Falticeni)
Data: 28/02/2009 22:51
1226. Nume: bancau aurora gabriela
Varsta: 31
Sex: f
Oras, Tara: romania
Data: 28/02/2009 22:53
1227. Nume: Alina Hobeanu
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 28/02/2009 23:00
1228. Nume: Daniel Beers
Varsta: 29
Sex: m
164/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Oras, Tara: Seattle, Washington, USA
Data: 28/02/2009 23:11
1229. Nume: Emanuel Ionescu
Sex: m
Data: 28/02/2009 23:14
1230. Nume: Violeta Mintoiu
Varsta: 22
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 28/02/2009 23:23
1231. Nume: Nicolae Sorin Secrier
Varsta: 35
Sex: m
Oras, Tara: Radauti
Data: 28/02/2009 23:25
1232. Nume: Nelu
Varsta: 34
Sex: m
Oras, Tara: Cluj-Napoca
Data: 28/02/2009 23:38
1233. Nume: anghelache alexandru
Comentarii: si de pe viu si de pe mort...ce dracu fac astia din noi?bolnav sistem dar putregaiul nu e la
inspectoratul in constructii asta se stie ca nu aia nu au dat bani pt pod...si biciul e la aia de la finante
si buget. bine ca pt ei gasesc de unde...talharii!
Varsta: 40
Sex: m
Oras, Tara: iasi
Data: 28/02/2009 23:38
1234. Nume: simon juravlea
Data: 28/02/2009 23:43
1235. Nume: Zaharia Daniel Stefan
Varsta: 33
Sex: m
Oras, Tara: Iasi
Data: 28/02/2009 23:44
1236. Nume: andrei
Data: 28/02/2009 23:54
1237. Nume: HRISCU MARINEL
Comentarii: CINSTE LOR.....SUCEVENILOR
Varsta: 30
Sex: m
165/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Oras, Tara: IASI
Data: 28/02/2009 23:55
1238. Nume: doruletstancovici
Varsta: 41
Sex: m
Oras, Tara: Craiova
Data: 01/03/2009 00:04
1239. Nume: Adrian Baciu
Comentarii: Cand ai initiativa si faci ceva bine si repede in tara asta... ti se face dosar penal !?!?
Aberant !!!
Varsta: 40
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 01/03/2009 00:47
1240. Nume: Holban Dorin
Varsta: 50
Sex: m
Oras, Tara: Timisoara, Romania
Data: 01/03/2009 01:07
1241. Nume: Tiberius
Varsta: 21
Sex: m
Oras, Tara: Targoviste
Data: 01/03/2009 01:10
1242. Nume: Borcan Alina
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 01/03/2009 01:26
1243. Nume: Martin Robertson
Varsta: 56
Sex: m
Oras, Tara: Inverness, Scotland
Data: 01/03/2009 01:31
1244. Nume: Rosca Adrian
Varsta: 40
Sex: m
Oras, Tara: Deva
Data: 01/03/2009 01:37
1245. Nume: Samson Camelia
Varsta: 21
Sex: f
Oras, Tara: Romania
166/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Data: 01/03/2009 01:48
1246. Nume: gabriel rotaru
Comentarii: ce au facut oamenii aia e firesc, absolut normal. Jena intervine de la tablagii care facind
exces de zel ii condamna just in viziunea lor, dar sigur, injust in viziunea unei societati civile bolnave
si ingllodata sau mai bine zis indobitocita de datorii si alte de astea. E simplu, e firesc ceea ce se
intimpla. Oare administratiile centrale nu cereau descentralizarea anumitor servicii precum cele care
se ocupa de infrastructura? Oare cei care cer autonomie, stiu ce se intimpla? Oare homo dobitocus
de la guvernare nu vad ce se intimpla? Ba da domnilor, vad, dar nesimtirea, indolenta si cretinismul
nu le permite sa vada mai mult. Suntem prea toleranti, prea tristi. Trebuie sa invatam sa reactionam,
sa-i facem sa inteleaga ca asa nu se mai poate.
Varsta: 31
Sex: m
Data: 01/03/2009 01:59
1247. Nume: Stoica Vica
Comentarii: Cred ca satenii respectivi au facut un lucru bun, atat pentru ei cat si pentru "autoritatile"
care erau obligate sa refaca podul si care au fost scutiite de o cheltuiala in plus. Bravo "margineni".
Varsta: 59
Sex: f
Oras, Tara: Constanta, Romania.
Data: 01/03/2009 02:36
1248. Nume: Vlad Balan
Varsta: 22
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 01/03/2009 02:50
1249. Nume: Marcel GRIGORE
Comentarii: FELICITARI DOMNILOR !!! Se poate si in in Romania !!! FAPTA BUNA in interesul CIVIL
AL CETATEANULUI ( fara miliarde de la STAT ) . Este posibil sa primiti vre-o 3 ani de parnaie ca
batranu de 80 de ani pt tarusi dar sper ca PRESEDINTELE sa vada si sa va GRATIEZE !!!
Dumnezeu sa va dea SANATATE si satenilor Dumneavoastra ! Tot respectul .
Varsta: 33
Sex: m
Oras, Tara: Oradea , RO
Data: 01/03/2009 02:57
1250. Nume: Marius Burcus
Varsta: 36
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 01/03/2009 08:05
1251. Nume: Borta Catalina
Comentarii: Bine ca sunt si OAMENI in Romania. "Nu lasa pe maine ce poti face azi" spune un
proverb romanesc. Cat mai multi romani ar trebui sa le ia exemplul si sa actioneze, in loc sa astepte
ca autoritatile sa le rezolve problemele si, in tot acest timp, doar sa isi exprime nemultumirile la un
pahar cu vecinii de bloc.
167/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Varsta: 23
Sex: f
Oras, Tara: Iasi, Romania
Data: 01/03/2009 08:29
1252. Nume: Stancu Dorin
Data: 01/03/2009 09:09
1253. Nume: Valentina Nistor
Varsta: 42
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 01/03/2009 09:12
1254. Nume: cristina insuratelu
Varsta: 28
Sex: f
Oras, Tara: romania
Data: 01/03/2009 09:30
1255. Nume: Beilic Roxana
Comentarii: Ar trebui sa fie o lectie pentru multi...
Varsta: 19
Sex: f
Oras, Tara: Suceava, Romania
Data: 01/03/2009 09:41
1256. Nume: Nicolae-Theodor STANESCU
Comentarii: Sunt de acord in mod explicit cu continutul "Petitiei pentru sprijinirea societatii civile din
comuna Marginea, jud. Suceava".
Varsta: 46
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 01/03/2009 09:45
1257. Nume: Alexandru Serbu
Comentarii: In principiu ar trebui ca situatia sa stea invers. Oamenii din aceasta comuna ar trebui sa
dea in judecata autoritatile pentru intarzierea lucrarilor si pentru nepasarea caracteristica tuturor
autoritatilor din Romania.
Varsta: 27
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 01/03/2009 10:12
1258. Nume: Stan Valeriu
Comentarii: Primarul si directorul DAS trebuie omorati in momentul in care un taran din Marginea
primeste citatia.
Varsta: 35
Sex: m
Oras, Tara: Pitesti, Romania
168/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Data: 01/03/2009 10:20
1259. Nume: grigorean brandusa
Sex: f
Oras, Tara: marginea romania
Data: 01/03/2009 10:27
1260. Nume: Paval Elena
Comentarii: Sint de acord cu sprijinirea societatii civile din comuna Marginea,jud.Suceava, si consider
abuzive masurile luate de autoritati
Varsta: 53
Sex: f
Oras, Tara: Constanta ,Romania
Data: 01/03/2009 10:55
1261. Nume: Simona Cosarca
Comentarii: Atat timp cat au facut un lucru bun pentru comunitatea lor, merita sprijinul nostru!!
Varsta: 35
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 01/03/2009 11:15
1262. Nume: BALOGH CRISTIAN ALEXANDRU
Varsta: 34
Sex: m
Oras, Tara: SATU MARE ROMANIA
Data: 01/03/2009 11:15
1263. Nume: Andreea Verdet
Comentarii: Bravo!
Varsta: 27
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 01/03/2009 11:33
1264. Nume: Alexandru Mihai
Varsta: 35
Data: 01/03/2009 11:33
1265. Nume: Galezovski Mihaela
Comentarii: Rusine!! Am ajuns sa locuim intr-o tara in care infractorii amendeaza oamenii corecti.Cind
treci pragul unei institutii numai fete de "borfasi"vezi si iti pui de fiecare data intrebarea "omul cuie
este".Numai incompetenti..si bravo celor care au avut curaj sa demare actiunile "de bine pentru
cetateni" .Nummai asa se va putea ridica natia asta.Oamenii trebuie sa constientizeze ca doar daca
"poporul" pune presiune pe guvernanti si nu invers,pot trai intrai intr-o tara civilizata.
La mai multe actiuni de acest gen!!!
Varsta: 37
Sex: f
Oras, Tara: Tg-Jiu
Data: 01/03/2009 11:40
169/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
1266. Nume: Emy
Data: 01/03/2009 11:51
1267. Nume: Niculescu Dana
Varsta: 17
Sex: f
Oras, Tara: galati romania
Data: 01/03/2009 12:03
1268. Nume: Molnar Elisabeta
Comentarii: Legea nu trebuie incalcata, dar in acest caz e altceva.
Felicitari satenilor! Daca ar fi mai multi asa harnici si gospodari s-ar contrui mai mult in tara.
Varsta: 47
Sex: f
Oras, Tara: Oradea
Data: 01/03/2009 12:06
1269. Nume: Veronica Sarateanu
Comentarii: Felicitari locuitorilor din Margina. Propun ca toti "politicienii" ... sa fie deportati in Antarctida
sau ... undeva de unde sa nu mai vina inapoi, pentru ca ne-am descurca si fara ei, ... mult mai bine.
Varsta: 33
Sex: f
Oras, Tara: Timisoara
Data: 01/03/2009 12:14
1270. Nume: Nicolae Alexandru
Comentarii: Nu am putea oare sa alegem citiva dintre ei in viitorul guvern ? Ar fi foarte bine sa se
gindeasca la aceasta solutie, din partea noastra aveti toata sustinerea ! Fruntea sus !
Varsta: 44
Sex: m
Oras, Tara: Praga, Republica Ceha
Data: 01/03/2009 12:25
1271. Nume: Iulia Musat
Comentarii: Indiferent de consecinte... lucrurile in tara asta merg incredibil de greu, iar "refacerea
documentatiei si proiectelor"... stim deja ce inseamna. Poate ca asa ar trebui sa facem toti cand ne
ajunge cutitul la os. Ca tot asteptand sa ne rezolve statul...
Varsta: 33
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 01/03/2009 12:28
1272. Nume: mariela otoiu
Varsta: 65
Sex: f
Data: 01/03/2009 12:31
1273. Nume: Costea Alina Elena
Varsta: 26
Sex: f
Oras, Tara: Radauti,Romania
170/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Data: 01/03/2009 12:34
1274. Nume: Vlad Chiorean
Varsta: 21
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 01/03/2009 12:47
1275. Nume: harabagiu Ioana
Comentarii: Trezeste-te Romane !
Varsta: 45
Sex: m
Oras, Tara: Brest, Franta
Data: 01/03/2009 12:58
1276. Nume: Gabriela Mladin
Varsta: 34
Sex: f
Oras, Tara: Targu Jiu
Data: 01/03/2009 13:02
1277. Nume: Eugen Rosu
Comentarii: Incompetenta si impotenta autoritatilor este evidenta, starea de nevoie in care se aflau
satenii este identica cu starea de necesitate, care te absolva de pedeapsa cu amenda.
Podul provizoriu trebuia construit de incompetentii care ne iau banii din taxa si nu fac nimic.
Continuati cu ABERATII de acest fel si veti starnii o razmerita, revolta, huuuoooo.
Dormiti in pace , ne guvernam singuri.
Varsta: 50
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 01/03/2009 13:20
1278. Nume: Marius Cotofana
Comentarii: Dati-l jos pe primar si puneti unu care merita!
Sex: m
Oras, Tara: Constanta 3GP2
Data: 01/03/2009 13:24
1279. Nume: Boboc Daniel
Varsta: 20
Sex: m
Oras, Tara: Galati
Data: 01/03/2009 13:37
1280. Nume: Ovidiu-Ioan MUL
Varsta: 23
Sex: m
Oras, Tara: Toulouse
Data: 01/03/2009 14:05
171/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
1281. Nume: Anca Stefanescu
Sex: f
Oras, Tara: bucuresti
Data: 01/03/2009 14:46
1282. Nume: Mihai Adrian Marius
Comentarii: I-as baga la puscarie mai degraba pe toti membrii fostelor guverne care au avut proiecte
de autostrazi si nu le-au finalizat.. daca ei sunt liberi atunci toata lumea trebuie sa fie libera...
Varsta: 23
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 01/03/2009 14:51
1283. Nume: Ghita Marian Daniel
Varsta: 36
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 01/03/2009 15:05
1284. Nume: Lapugean Cristina
Varsta: 25
Sex: f
Oras, Tara: Arad, Romania
Data: 01/03/2009 15:06
1285. Nume: Bores Radu
Varsta: 22
Sex: m
Oras, Tara: Suceava
Data: 01/03/2009 15:08
1286. Nume: Razvan Bruma
Varsta: 32
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 01/03/2009 15:30
1287. Nume: GHITA LAZAR
Varsta: 22
Sex: m
Oras, Tara: TORINO
Data: 01/03/2009 15:35
1288. Nume: Banca Emil
Varsta: 24
Sex: m
Oras, Tara: Craiova,Romania
Data: 01/03/2009 15:45
1289. Nume: Asandei Florin
172/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Varsta: 38
Sex: m
Oras, Tara: Piatra Neamt
Data: 01/03/2009 16:11
1290. Nume: Dragos Mandache
Varsta: 34
Sex: m
Data: 01/03/2009 16:57
1291. Nume: MOCAN EMIL
Varsta: 51
Sex: m
Oras, Tara: Rm. Valcea, Romania
Data: 01/03/2009 17:18
1292. Nume: Octavian Pacuraru
Varsta: 41
Sex: m
Oras, Tara: Iasi, Romania
Data: 01/03/2009 17:43
1293. Nume: Popa Laura
Varsta: 20
Sex: f
Oras, Tara: Suceava, Romania
Data: 01/03/2009 17:46
1294. Nume: Mihaela Mutu
Sex: f
Oras, Tara: Piatra Neamt, Romania
Data: 01/03/2009 18:07
1295. Nume: stefan
Varsta: 23
Sex: m
Data: 01/03/2009 18:26
1296. Nume: Batir Mihaela
Varsta: 24
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 01/03/2009 18:27
1297. Nume: Scutariu Iulia
Varsta: 21
Sex: f
Oras, Tara: Iasi
Data: 01/03/2009 18:31
173/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
1298. Nume: titus banc
Comentarii: sunteti un exemplu , daca toti romanii v-ar urma , atunci tara asta ar fi o alta , intr-o zi ,
bravo voua , nu am cuvinte , sincere felicitari !!!!!!!!!!
Varsta: 39
Sex: m
Oras, Tara: bistrita
Data: 01/03/2009 19:09
1299. Nume: Muntenas Cristina
Varsta: 30
Sex: f
Oras, Tara: Sibiu, Romania
Data: 01/03/2009 19:51
1300. Nume: Silviu Margin
Sex: m
Oras, Tara: Timisoara
Data: 01/03/2009 20:31
1301. Nume: Stefan Chirilescu
Comentarii: "Mai buna este pacea dacat dreptatea"
Varsta: 42
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 01/03/2009 20:44
1302. Nume: Andreea Buzaianu
Varsta: 28
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 01/03/2009 20:47
1303. Nume: Andrei Sofian
Comentarii: s
Varsta: 17
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti Romania
Data: 01/03/2009 22:33
1304. Nume: SILVIU BOCAN
Comentarii: Sa se amendeze mai intai incompetenta si nesimtirea de care dau dovada alesii nostri si
istitutiile pe care le conduc, in interes personal desigur... dar noi suntem mandri ca suntem romani si
ca avem o tara asa de frumoasa si ne bucuram de democratie
Sex: m
Oras, Tara: Todiresti, Iasi
Data: 01/03/2009 22:59
1305. Nume: Iulian Capsali
Comentarii: un stat imbecil, care nu permite oamenilor normali sa fie normali
Data: 01/03/2009 23:16
174/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
1306. Nume: Ionut DOBRESCU
Varsta: 31
Sex: m
Oras, Tara: Lille, FRANTA
Data: 02/03/2009 02:05
1307. Nume: cristina clim
Data: 02/03/2009 08:47
1308. Nume: Monica
Comentarii: Fara comentarii.
Sex: f
Oras, Tara: Timisoara
Data: 02/03/2009 09:22
1309. Nume: Cristina Vecerdi
Varsta: 35
Sex: f
Oras, Tara: Brasov,Romania
Data: 02/03/2009 09:22
1310. Nume: Ioana
Varsta: 23
Sex: f
Data: 02/03/2009 09:39
1311. Nume: Ionut Ciucanu
Comentarii: Ca la noi la nimeni !
Varsta: 23
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 02/03/2009 09:45
1312. Nume: apostol zoita
Comentarii: destituiti-i pe nenorocitii de la drumuri! impuscati-i pe criminalii de procurori care s-au pus
in miscare pt. asa ceva, si nu se pon in miscare pt. CRIMINALI ODIOSI! ( sinucidderi, da?)
Varsta: 52
Sex: f
Oras, Tara: ro
Data: 02/03/2009 09:50
1313. Nume: Relu Giol
Varsta: 28
Sex: m
Oras, Tara: Galati, Romania
Data: 02/03/2009 09:53
1314. Nume: mihai vlad
Varsta: 44
Sex: m
175/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Oras, Tara: nürnberg,deutschland
Data: 02/03/2009 10:00
1315. Nume: Cristea Cristina
Comentarii: Salut initiativa tuturor celor care doresc sa faca lucruri bune pentru comunitatea lor!
Varsta: 45
Sex: f
Oras, Tara: Iasi, Romania
Data: 02/03/2009 10:05
1316. Nume: Marius Docan
Varsta: 34
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 02/03/2009 10:07
1317. Nume: Luminita Stan
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 02/03/2009 10:19
1318. Nume: Ciprian Rusu
Data: 02/03/2009 10:21
1319. Nume: BOLBA LILIANA
Varsta: 35
Sex: f
Oras, Tara: brasov, romania
Data: 02/03/2009 10:31
1320. Nume: Gina Tanasuica
Varsta: 48
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 02/03/2009 10:33
1321. Nume: Danila Constantin
Comentarii: Niste tarani!!! In ce tara traim?
Varsta: 33
Sex: m
Oras, Tara: Galati
Data: 02/03/2009 10:34
1322. Nume: Gabriela Constantin
Varsta: 32
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 02/03/2009 10:34
1323. Nume: Catalin Toporascu
176/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Varsta: 23
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 02/03/2009 10:36
1324. Nume: Simion Elvis
Varsta: 38
Sex: m
Oras, Tara: Slobozia
Data: 02/03/2009 10:53
1325. Nume: Madalina Savu
Comentarii: nu-i posibil asa ceva! vor sa ne determite sa traim in mocirla, din toate puntele de vedere!
Varsta: 31
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 02/03/2009 11:00
1326. Nume: Gherman Anca
Varsta: 34
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 02/03/2009 11:00
1327. Nume: NETI CIUPLEA
Comentarii: Nu este posibil asa ceva, sa incriminezi niste oameni pentru ca au facut treaba
autoritatilor carora orium nu le pasa.ma intreb daca vreunul din conducere aveau nevoie de acel
pod , nu se facea in 3 zile ? nu luni....
Varsta: 42
Sex: f
Oras, Tara: bucuresti
Data: 02/03/2009 11:01
1328. Nume: MARCEL ROSU
Comentarii: Ca la noi , la nimenea ! Cu sec !
Varsta: 52
Sex: m
Oras, Tara: IASI , ROMANIA
Data: 02/03/2009 11:04
1329. Nume: Octavian
Comentarii: Felicitari acestor cetateni cu spirit civic, care au dat o palma sistemului mafiot, spagar, si
birocratic, aratatand ca prin munca si atitudine se poate face intr-o zi, un lucru care cei alesi si platiti
de noi, nu pot sa-l faca in decursul anilor. FELICITARI!
Varsta: 30
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 02/03/2009 11:04
1330. Nume: savu silviu
177/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Sex: m
Data: 02/03/2009 11:06
1331. Nume: Elisaveta Popescu
Comentarii: incep sa cred ca se mai poate face ceva ca sa ne recuperam demnitatea
Varsta: 54
Sex: f
Oras, Tara: Botosani, Romania
Data: 02/03/2009 11:08
1332. Nume: Stoian Adriana
Varsta: 52
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 02/03/2009 11:30
1333. Nume: cristi ionescu
Comentarii: "altul mai trainic si mai frumos"
Varsta: 48
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 02/03/2009 11:40
1334. Nume: Deculescu-Ionita Liviu
Comentarii: Propun, pe langa continuarea urmaririi penale si pedepsirea amarnica a infractorilor,
dinamitarea urgenta a podului !
Glumesc ! Repet, pentru autoritati: a fost o gluma !
Singurul lucru care probabil chiar ar trebui facut este o (re)verificare a rezistentei la solicitari, ca sa
nu fie risc de accidente - dar asta este o cu totul alta poveste!
Varsta: 29
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 02/03/2009 11:43
1335. Nume: Liliana-Georgeta
Comentarii: Asa cum au procedat cetatetii din Marginea, ar trebuie sa facem cu totii. Adica sa punem
umar de la umar si sa rezolvam problemele noastre, fara ajutorul STATULUI.Lozinci gen "Aici sunt
banii dumneavoastra", "Sa traiti bine", etc sunt doar simple abureli. Statul nu ne ajuta si cu atat mai
mult diferite agentii, autoritatii si ministere, care nu isi fac treaba pentru care au fost infiintate doar
pentru a da de "PAPA" clientelei politice. Si asta se vede nu de aici din tara ci din toata lumea. NOI
parca nu vrem sa ne mearga bine.
Sa punem umar de la umar si sa-i ajutam pe cei BUNI, oamenii din Margine. Altii trebuie sa
plateasaca si nu ei care au avut un gand bun si fapte pe masura,
Varsta: 46
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 02/03/2009 11:43
1336. Nume: Mariana Nita
178/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Data: 02/03/2009 11:49
1337. Nume: Munteanu Daniela
Comentarii: nu este corect ce se intampla...dar ce-i corect in tara asta ??
trebuiesc ajutati !
Varsta: 37
Sex: f
Oras, Tara: Constanta, Romania
Data: 02/03/2009 11:56
1338. Nume: Munteanu Catalin
Comentarii: unde-i lege nu-i tocmeala......dar pe acesti oamenii ?? cine ii ajuta ??
Varsta: 39
Sex: m
Oras, Tara: Constanta, Romania
Data: 02/03/2009 11:58
1339. Nume: Cosmin Ochisor
Varsta: 31
Sex: m
Oras, Tara: bucuresti, romania
Data: 02/03/2009 11:59
1340. Nume: Sacota Alina
Varsta: 38
Sex: f
Oras, Tara: Alba Iulia, Romania
Data: 02/03/2009 12:12
1341. Nume: Neamtu Alexandru
Data: 02/03/2009 12:31
1342. Nume: Alex Ionescu
Comentarii: Pe bune daca nu ne trebuie dictatura. Tara de idioti
Varsta: 28
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 02/03/2009 12:33
1343. Nume: gongu dona
Varsta: 58
Sex: f
Oras, Tara: mogosoaia Ilfov, Romania
Data: 02/03/2009 12:35
1344. Nume: Ioan Diaconescu
Comentarii: Un dosar penal ar trebui sa se intocmeasca autoritatilor responsabile pentru delasare (si
"a nu face" se pedepseste de lege!). Lasand morala la o parte, cred ca ar trebui ca,in cazul unor
initiative laudabile de acest gen,autoritatile ar trebui sa gaseasca solutia optima de continuare a
lucrarilor; societatea civila,comunitatea,in fond, nu a facut decat sa stimuleze ,sa "impinga de la
179/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
spate",sa forteze autoritatile sa ia masurile necesare repararii podului.In fond,autoritatile
locale,primarul,presedintele Consiliuui Judetean etc au fost alesi tocmai pentru a servi cetatenii ! Ba
chiar,cred ca acestia ar trebui sa-si depuna demisia,pentru ca au dovedit ineficienta si ,datorita lipsei
lor de initiativa,cetatenii,ajunsi la disperare,au fost nevoiti sa construiasca fara autorizatie.
De-asta avem asa o tara infloritoare ! Poate ca,daca s-ar fi organizat o licitatie,unde sa castige cine
stie ce producator de marmura,asfalt ori beton,care sa se imbogateasca peste noapte,s-ar fi inceput
constructia in doi timpi si trei miscari.
La Bucuresti suntem deja obisnuiti cu asemenea practici !
Cu deosebita stima si admiratie pentru locuitorii din Marginea !
Varsta: 52
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti / Romania
Data: 02/03/2009 12:35
1345. Nume: Daniela Nuta
Varsta: 40
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 02/03/2009 12:43
1346. Nume: Ababei Petrea Constantin
Comentarii: Au deranjat si saracii oameni niste aranjamente :)
Varsta: 33
Sex: m
Oras, Tara: Bacau, Romania
Data: 02/03/2009 12:50
1347. Nume: Iulian Dragos
Sex: m
Data: 02/03/2009 13:02
1348. Nume: Adrian Amarandei
Varsta: 21
Sex: m
Oras, Tara: Suceava, Romania
Data: 02/03/2009 13:03
1349. Nume: Mihai Neagoe
Varsta: 30
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 02/03/2009 13:20
1350. Nume: Catalin
Comentarii: Oameni buni din Marginea, noi, ceilalti, cu draga inima vrem sa va platim de data asta ca
sa construiti la un pret rezonabil alte mii de kilometri de autostrazi, drumuri nationale si expres si alte
mii de poduri. Pt. ca umilii nostri conducatori stiu doar sa ciordeasca si sa nu construiasca. Poate ca
cineva de la voi ar tb. sa ajunga prim ministru ca sa se rezolve lucrurile...
Varsta: 30
Sex: m
180/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Oras, Tara: Bucale
Data: 02/03/2009 13:25
1351. Nume: Dumitru Marius
Varsta: 41
Sex: m
Data: 02/03/2009 13:31
1352. Nume: Emanuel Balaceanu
Comentarii: Oamenii astia trebuie introdusi in manualele scolare. Daca legea ii condamna, Statul se
condamna pe sine insusi, pierzandu-si demnitatea si orice onoare. Daca nu exista o lege pentru
asemenea situatii, ea trebuie inventata! Rusine Statului Roman! Bravo poporului Roman, care mai
are un simt civic si altruism crestin.
Varsta: 27
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 02/03/2009 13:36
1353. Nume: Amariutei Gheorghe
Varsta: 30
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 02/03/2009 13:36
1354. Nume: Costescu Petru
Comentarii: mi se face greatza cand ii vezi ca nu fac nimik ptr tara; fac dosar ptr ceva ce altii au facut
intr-o zi si ei nu au reusit in 8 luni sau trimit in puscarie o batrana care si-a aparat terenul mostenit,
iar Gorbunov ala ii liber...Rusine. Ar trebui sa facem o revolutie , numai ca de data asta sa-i punem
pe toti la zid. Imi este rusine de tara in care stau, nu iau atitudine in nici o problema, iar dupa ce se
vad votai raspund sictiriti la interviuri sau iti spun in fata ca nu au chef. Poate om fi unii din noi prea
tineri, dar asta nu insemna ca nu ne pasa sau ca ne convine ce se intampla. ce viitor avem noi cu
asa conducatori?
Varsta: 26
Sex: m
Oras, Tara: Botosani, Romania
Data: 02/03/2009 13:43
1355. Nume: chiciudean septimiu
Varsta: 24
Sex: m
Oras, Tara: Bistrita Romania
Data: 02/03/2009 13:53
1356. Nume: Mihaela Terchila
Data: 02/03/2009 14:03
1357. Nume: anca cretu
Comentarii: niste idioti
Varsta: 28
Sex: f
181/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Oras, Tara: iasi romania
Data: 02/03/2009 14:06
1358. Nume: titianu sebastian
Sex: m
Oras, Tara: suceava
Data: 02/03/2009 14:26
1359. Nume: DRAGOI ELENA
Varsta: 34
Sex: f
Oras, Tara: iasi
Data: 02/03/2009 14:27
1360. Nume: Catalin Bucur
Varsta: 29
Sex: m
Oras, Tara: Uxbridge, Marea Britanie
Data: 02/03/2009 14:32
1361. Nume: Ioan Craciun
Comentarii: Oamenii buni au dreptate dar ce sa faci cu asemenea guvernanti care mint de cand i-am
ales pana ies de la putere.
Bravo oameni buni.Construiti ca asa ceva ramane in urma voastra pentru generatii care va vor cinsti
cum se cuvine.
Varsta: 60
Sex: m
Data: 02/03/2009 14:37
1362. Nume: Dragos Chintoiu
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 02/03/2009 14:51
1363. Nume: Dragos Ciocazan
Varsta: 45
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 02/03/2009 14:59
1364. Nume: Popescu Maria
Comentarii: Pai, sa facem si un Guvern ilegal cu acesti oameni...
Varsta: 32
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 02/03/2009 15:11
1365. Nume: Salavastru Gabriel
Varsta: 35
Sex: m
182/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 02/03/2009 16:09
1366. Nume: Mihai Buzila
Varsta: 42
Sex: m
Oras, Tara: Baia Mare, Romania
Data: 02/03/2009 16:09
1367. Nume: ungureanu luiza
Comentarii: ...mai bine asteptam americanii...inca 100 de ani sa (ne) faca ceva ...pana atunci stam si
trandavim.., ca asta stim cel mai bine, .....dar ,,vin americanii''
Varsta: 30
Sex: f
Oras, Tara: bucuresti
Data: 02/03/2009 16:11
1368. Nume: Mihai Kollar
Varsta: 29
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 02/03/2009 16:23
1369. Nume: ADRIAN PAULIUC
Comentarii: Pacat ca acesti oameni au facut un bine comunitatii lor si nu numai. Felicitari lor pentru ce
au realizat si nu in ultimul rind stima si respect pentru unitatea de care au dat dovada!
Varsta: 34
Sex: m
Oras, Tara: SUCEAVA
Data: 02/03/2009 16:28
1370. Nume: Cristi Parvan
Data: 02/03/2009 16:48
1371. Nume: Gafiuc Petru Vasile
Varsta: 30
Sex: m
Oras, Tara: Suceava, Romania
Data: 02/03/2009 16:54
1372. Nume: Raluca Zancu
Varsta: 32
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 02/03/2009 16:54
1373. Nume: Asociatia Regionala de Educare a Adultilor Suceava (AREAS)
Oras, Tara: Suceava, Romania
Data: 02/03/2009 16:55
183/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
1374. Nume: Petre Ion-Laurentiu
Comentarii: Avand in vedere faptul ca statul nu face altceva decat sa fure bani de la cetateni, ar fi
momentul sa incepem sa ne ridicam si sa facem ceva care sa ii invete minte ca noi conducem nu ei.
Varsta: 21
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 02/03/2009 17:25
1375. Nume: rodica
Varsta: 30
Sex: f
Oras, Tara: italia
Data: 02/03/2009 17:43
1376. Nume: Toni Mihaila
Comentarii: Este incredibil!!!
Varsta: 31
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 02/03/2009 17:45
1377. Nume: Camelia Petcu
Varsta: 35
Sex: f
Oras, Tara: bucuresti romania
Data: 02/03/2009 18:12
1378. Nume: Gabriel Drilea
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 02/03/2009 18:36
1379. Nume: cristina simona
Comentarii: Dupa ce ca oamenii au facut treaba altora si pe banii lor mai sunt si amendati.
Varsta: 28
Sex: f
Oras, Tara: bucuresti
Data: 02/03/2009 19:32
1380. Nume: adina chira
Varsta: 54
Sex: f
Oras, Tara: ploiesti, romania
Data: 02/03/2009 19:43
1381. Nume: Dica Sabina
Comentarii: Va sustin total
Varsta: 27
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 02/03/2009 20:41
184/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
1382. Nume: dolache damian
Varsta: 34
Sex: m
Oras, Tara: bucuresti
Data: 02/03/2009 20:50
1383. Nume: Alexandru Onea
Comentarii: Trag speranta ca acesta este inceputul sanctionarii incompetentilor!
Varsta: 35
Sex: m
Oras, Tara: Ploiesti, Prahova
Data: 02/03/2009 21:14
1384. Nume: Dana Caraion
Varsta: 41
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 02/03/2009 22:12
1385. Nume: Corina David
Varsta: 28
Sex: f
Oras, Tara: Sibiu, Romania
Data: 02/03/2009 22:42
1386. Nume: ciocirlan
Comentarii: In ce tara de idioti traim....
Varsta: 33
Sex: m
Oras, Tara: Bcuresti
Data: 02/03/2009 23:31
1387. Nume: Cezara Yassin
Varsta: 35
Sex: f
Data: 03/03/2009 03:42
1388. Nume: roth-gross paul
Varsta: 64
Sex: m
Data: 03/03/2009 05:08
1389. Nume: Lucian Gavril
Varsta: 30
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 03/03/2009 06:54
1390. Nume: vioricaostafi
Comentarii: Multe multe in lumea asta nu sunt corecte ..si asta e unul dintre ele ....mai avem de
185/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
lucrat mult pana toate vor pute fi facute corect si legal ...pana atunci mergem asa cum se poate ...
si sa fie asta singurul lucru facut nelegal dupa cum spun "uni "din aceasat lume ..."tara..."..Doamne
ajuta...
Varsta: 46
Sex: f
Oras, Tara: ro.....suceava
Data: 03/03/2009 08:31
1391. Nume: Vlad Razvan
Sex: m
Data: 03/03/2009 09:10
1392. Nume: Simon Duduica
Varsta: 32
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 03/03/2009 09:16
1393. Nume: paraschivescu dragos
Comentarii: INTR-O TARA DE HOTI SI PUTORI CARE SUNT LA PUTERE
MUNCA SI CINSTEA SUNT AMENDATE PROBLEMA GRAVA ESTE CA NU NE MAI SURPRIND
ASTFEL DE EVENIMENTE.
Varsta: 41
Sex: m
Oras, Tara: bucuresti,romania
Data: 03/03/2009 09:47
1394. Nume: Cosmin-Dragos Laza
Varsta: 24
Sex: m
Oras, Tara: Saveni, Romania
Data: 03/03/2009 10:43
1395. Nume: vajea dana
Varsta: 28
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 03/03/2009 11:05
1396. Nume: Alionte Marian
Comentarii: "autoritatile romane centrale si locale trebuie sa gaseasca o alta solutie, amiabila si in
folosul intregii comunitati afectate, pentru rezolvarea acestei situatii, in nici un caz culpabilizarea
unor oameni care au avut curajul si perseverenta de a-si rezolva singuri problemele. " Sustin acest
lucru !!!
Varsta: 36
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 03/03/2009 11:10
1397. Nume: Novac Sabina
186/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Varsta: 38
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 03/03/2009 11:49
1398. Nume: Chitac Sofian
Varsta: 28
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 03/03/2009 12:22
1399. Nume: Nicoleta Paraschiv
Data: 03/03/2009 12:38
1400. Nume: vlad trif
Varsta: 29
Sex: m
Oras, Tara: T
Data: 03/03/2009 12:44
1401. Nume: Vasile Catalin
Comentarii: Rusine nevolnicilor platiti din banii nostri:nu sunteti in stare sa serviti comunitatea, dar
repede va porniti cu pedepsirea!Domnul sa va mustre pe toti cei vinovati!
Varsta: 31
Sex: m
Data: 03/03/2009 13:28
1402. Nume: Cristina Seidensticker
Varsta: 26
Sex: f
Oras, Tara: Paderborn, Germania
Data: 03/03/2009 13:47
1403. Nume: george
Comentarii: Absolut scandalos
Varsta: 25
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 03/03/2009 14:07
1404. Nume: Victor Olteanu
Varsta: 31
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 03/03/2009 14:24
1405. Nume: Valentin Duran
Varsta: 39
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
187/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Data: 03/03/2009 14:28
1406. Nume: simona lupu
Sex: f
Oras, Tara: bucuresti
Data: 03/03/2009 15:04
1407. Nume: Iordache Costin
Data: 03/03/2009 15:24
1408. Nume: Irimia Oana Iuliana
Varsta: 23
Sex: f
Oras, Tara: Husi
Data: 03/03/2009 15:53
1409. Nume: pavel
Varsta: 23
Sex: f
Oras, Tara: husi/romania
Data: 03/03/2009 15:55
1410. Nume: Ioan Magdalena
Data: 03/03/2009 15:57
1411. Nume: Ana Maria Suciu
Varsta: 26
Sex: f
Oras, Tara: Cluj-Napoca
Data: 03/03/2009 16:01
1412. Nume: m
Sex: f
Oras, Tara: bucuresti
Data: 03/03/2009 16:06
1413. Nume: Dan Andrei STEFAN
Varsta: 30
Sex: m
Oras, Tara: Iasi
Data: 03/03/2009 16:11
1414. Nume: Ciureanu Mihai
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 03/03/2009 16:12
1415. Nume: Breaur Anton
Data: 03/03/2009 16:13
188/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
1416. Nume: Laurentiu Dumitrescu
Varsta: 34
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 03/03/2009 16:16
1417. Nume: Ailincai Ionut
Comentarii: Bravo lor, bravo marginenilor. Un exemplu demn de urmat. Rusine lor, rusine
functionarilor
Varsta: 28
Sex: m
Oras, Tara: Iasi, Romania
Data: 03/03/2009 16:16
1418. Nume: buhaceanu bogdan
Comentarii: Cine sunteti voi sa va gasiti sa stricati licitatiile masluite? :P
Nu mai faceti munca degeaba, altfel cum se mai pot fura milioanele de euro????
Varsta: 26
Sex: m
Oras, Tara: Iasi, Romania
Data: 03/03/2009 16:18
1419. Nume: Teodor Cimpoesu
Data: 03/03/2009 16:23
1420. Nume: Hodoroaba Andrei
Varsta: 21
Sex: m
Oras, Tara: Iasi ,Romania
Data: 03/03/2009 16:24
1421. Nume: fane
Data: 03/03/2009 16:45
1422. Nume: Marian Ganea
Comentarii: Statul, un imbecil!
Varsta: 44
Sex: m
Oras, Tara: Galati, Romania
Data: 03/03/2009 16:54
1423. Nume: Buneci Eugen
Varsta: 42
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 03/03/2009 17:06
1424. Nume: Anamaria Lupulescu
Comentarii: Numai in Romania se putea intampla asa ceva... in loc sa-i premieze, ii sanctioneaza...
Varsta: 24
189/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 03/03/2009 17:28
1425. Nume: Iosif Cirstean
Comentarii: fara cuvinte
Varsta: 30
Sex: m
Oras, Tara: Bilca, ROMANIA
Data: 03/03/2009 17:48
1426. Nume: Ciomaga Alexandra
Varsta: 23
Sex: f
Oras, Tara: Iasi
Data: 03/03/2009 18:38
1427. Nume: iuliana
Data: 03/03/2009 18:59
1428. Nume: Calu Horss
Data: 03/03/2009 19:08
1429. Nume: Cosmin
Varsta: 24
Sex: m
Oras, Tara: Cluj Napoca
Data: 03/03/2009 19:30
1430. Nume: Suciu Cosmin
Comentarii: Frumoasa tara!
Varsta: 35
Sex: m
Oras, Tara: Arad
Data: 03/03/2009 19:40
1431. Nume: Radu Retezeanu
Data: 03/03/2009 19:41
1432. Nume: Simoc Cornel
Varsta: 40
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti - Romania
Data: 03/03/2009 19:48
1433. Nume: Cornel Buzoianu
Varsta: 58
Sex: m
Oras, Tara: Constanta, Romania
Data: 03/03/2009 19:55
190/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
1434. Nume: Livia Buzoianu
Varsta: 57
Sex: f
Oras, Tara: Constanta, Romania
Data: 03/03/2009 19:58
1435. Nume: Otilia Cristea
Data: 03/03/2009 20:48
1436. Nume: Raluca Fagurel
Varsta: 24
Sex: f
Oras, Tara: Paris
Data: 03/03/2009 21:06
1437. Nume: Blegescu Catalin
Varsta: 23
Sex: m
Oras, Tara: Iasi Romania
Data: 03/03/2009 21:59
1438. Nume: Portase Aurelian
Varsta: 24
Sex: m
Oras, Tara: Galati
Data: 03/03/2009 22:26
1439. Nume: Oana B.
Comentarii: Eu inteleg ca suntem in tranzitie si scara valorilor este inversata, dar acest caz este mai
mult decat strigator la cer! Numai in Romania este posibil sa ne taiem craca pe care stam, si sa
penalizam oamenii care intr-adevar fac ceva constructiv.
Varsta: 41
Sex: f
Oras, Tara: Galati
Data: 03/03/2009 23:56
1440. Nume: Plesescu Adrian
Comentarii: Comentariile sunt de prisos. Ne meritam soarta de popor care isi da foc la case si isi
otraveste fantanile. Rog autoritatile in semn de protest cand vor merge in Marginea sa inmaneze
amenzile sa faca abstractie de pod si sa aleaga varianta ocolitoare. Sper sa ploua in ziua aia!!
Varsta: 45
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 04/03/2009 08:16
1441. Nume: Nistor Gabriela
Varsta: 26
Sex: f
Oras, Tara: Iasi
Data: 04/03/2009 08:26
191/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
1442. Nume: MARINESCU Mircea
Varsta: 39
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 04/03/2009 08:40
1443. Nume: perianu cornelia
Comentarii: Am vazut reportajul la tvr si imi exprim admiratia pentru locuitorii comunei Marginea.
Autoritatile exista ca sa rezolve problemele oamenilor si in cazul de fata, pentru ca satenii au fost
mai harnici si mai buni, ar trebui sa-i ia ca exemplu, sa continue lucrarea pe care au inceput-o, dar
intr-un ritm mai sustinut, dupa care sa remedieze sau sa imbunatateasca lucrarea facuta de sateni
daca este cazul. In niciun caz nu trebuie continuate anchetele penibile declansate.
Varsta: 55
Sex: f
Oras, Tara: brasov
Data: 04/03/2009 09:35
1444. Nume: Mircea Teodorescu
Varsta: 31
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 04/03/2009 09:46
1445. Nume: Delia Pirnog
Varsta: 33
Sex: f
Data: 04/03/2009 10:05
1446. Nume: Ivascu Dan
Varsta: 31
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 04/03/2009 10:07
1447. Nume: Dan
Sex: m
Data: 04/03/2009 10:09
1448. Nume: Codruta Nedelcu
Comentarii: Ceea ce s-a intamplat la Margineni este dovada CLARA ca "statul te vrea prost"! Un
"huooo!" din inima guvernantilor si sistemului juridic din Romania!
Sex: f
Oras, Tara: Braila
Data: 04/03/2009 10:10
1449. Nume: Pavel Liviu
Comentarii: Sintem inca un popor cu demnitate. Ne-ar ajuta demisia acelui director ce a aprobat
inaintarea plingerii poenale.
Varsta: 58
Sex: m
192/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Oras, Tara: Botosani
Data: 04/03/2009 10:26
1450. Nume: Macea Claudia
Varsta: 28
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 04/03/2009 10:31
1451. Nume: Dumitru Cristina
Varsta: 40
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 04/03/2009 11:12
1452. Nume: dorneanu teodor
Varsta: 26
Sex: m
Oras, Tara: bucuresti, romania
Data: 04/03/2009 11:28
1453. Nume: Nechita Cristian Ovidiu
Comentarii: Sper sa piara aceste specimene de pe fata Romaniei. Rusine
Varsta: 28
Sex: m
Oras, Tara: Zalau, Romania
Data: 04/03/2009 11:33
1454. Nume: Florin Tirca
Varsta: 35
Sex: m
Data: 04/03/2009 12:51
1455. Nume: Craciun Andrei
Varsta: 22
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 04/03/2009 13:10
1456. Nume: Irina C.
Data: 04/03/2009 13:16
1457. Nume: Daniela Floroiu
Varsta: 42
Sex: f
Oras, Tara: Iasi
Data: 04/03/2009 14:29
1458. Nume: Dorina Petre
Varsta: 47
193/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Sex: f
Oras, Tara: Galati
Data: 04/03/2009 15:23
1459. Nume: Laura Oprea
Comentarii: Nu este normal sa se intample asa ceva. Autoritatile ar trebui sa puna mana sa le restituie
banii oamenilor nu sa-i amendeze.
Varsta: 26
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 04/03/2009 15:25
1460. Nume: Dumitru Neghina
Varsta: 71
Sex: m
Oras, Tara: Botosani
Data: 04/03/2009 15:27
1461. Nume: lavinia gandila
Varsta: 29
Sex: f
Oras, Tara: timisoara
Data: 04/03/2009 15:38
1462. Nume: IOAN Constantin
Varsta: 64
Sex: m
Oras, Tara: Iasi Romania
Data: 04/03/2009 16:16
1463. Nume: Vasiliu Andrei
Varsta: 36
Sex: m
Oras, Tara: bucuresti
Data: 04/03/2009 16:35
1464. Nume: Ionita Mihaela
Data: 04/03/2009 16:51
1465. Nume: Claudiu Teohari
Comentarii: Poate in sfarsit incepem din nou sa ne intrebam ce rost a avut organizarea statala la
inceput si ce rost mai are acum...
Varsta: 27
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 04/03/2009 17:00
1466. Nume: Victor Bita
Varsta: 34
Sex: m
194/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 04/03/2009 17:08
1467. Nume: zamfir nicolae
Comentarii: mi se pare normal, pai parandaratul cui i s-a dat.Cercetare penala pentru ca nu s-a dat
parandarat :))
Varsta: 27
Sex: m
Oras, Tara: rm. valcea, romania
Data: 04/03/2009 17:37
1468. Nume: Constantin Agafitei
Varsta: 45
Sex: m
Data: 04/03/2009 18:01
1469. Nume: danaila razvan
Comentarii: sunt de acord ca este ilegal dpdv juridic, dar poate daca s-ar intampla mult mai multe
cazuri ca acesta am reusi sa schimbam ceva in tara asta
Varsta: 30
Sex: m
Oras, Tara: bucuresti, romania
Data: 04/03/2009 18:40
1470. Nume: andrei
Sex: m
Data: 04/03/2009 19:20
1471. Nume: Sebastian Hojbota
Sex: m
Oras, Tara: Marginea
Data: 04/03/2009 19:42
1472. Nume: Rodica Voinescu
Varsta: 50
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 04/03/2009 19:45
1473. Nume: Bogdan Brezuica
Varsta: 25
Sex: m
Oras, Tara: Suceava, Romania
Data: 04/03/2009 21:21
1474. Nume: Stela Andrei
Data: 04/03/2009 22:07
1475. Nume: gabriela m
Data: 04/03/2009 22:33
195/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
1476. Nume: DorofteiCristinel
Comentarii: Autoritatile nostre stiu numai sapenalizeze si sa infunde pe cei care fac fapte bune.E mai
greu sa-i traga la respundere pe infractori. Romania tara noastra...........
Varsta: 38
Sex: m
Oras, Tara: Piatra Neamt
Data: 04/03/2009 22:34
1477. Nume: bogdan ereme
Comentarii: incredibil!
Varsta: 26
Sex: m
Oras, Tara: Suceava, Romania
Data: 04/03/2009 23:14
1478. Nume: Enache Simona
Data: 05/03/2009 00:01
1479. Nume: Victor Roncea
Comentarii: Mii de felicitari! Sunt alaturi de dvs!
www.victor-roncea.blogspot.com
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 05/03/2009 02:16
1480. Nume: Gaje Vlad
Varsta: 26
Sex: m
Oras, Tara: Oradea, Romania
Data: 05/03/2009 09:12
1481. Nume: Dumitrescu Radu
Comentarii: Numai in Romania putem asista la o astfel de aberatie. Daca oamenii aceia vor fi
pedepsiti in vreun fel, la fel de bine ar trebui ca firma care a tergiversat constructia podului sa fie
actionata in instanta. Mai mult, locuitorii din Marginea se pot constitui in parte civila pentru a da in
judecata autoritatile pentru prejudiciul adus prin intazierea refacerii podului (costuri de transport pe
rute ocolitoare, timp pierdut zilnic etc.). Cu banii astfel castigati (in SUA s-ar putea obtine zeci de
milioane de dolari) s-ar construi cateva poduri, nu unul...
Varsta: 39
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 05/03/2009 10:03
1482. Nume: mosescu nuta
Data: 05/03/2009 12:19
1483. Nume: Maria Calin
Comentarii: se probeaza zicala "nici o fapta buna nu ramane nepedepsita"
Varsta: 47
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti,Romania
196/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Data: 05/03/2009 13:45
1484. Nume: salcu laurentiu
Comentarii: Ce ar mai fi de comentat?
Varsta: 45
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti Romania
Data: 05/03/2009 13:51
1485. Nume: FIROIU SIMONA
Varsta: 23
Sex: f
Oras, Tara: bucuresti
Data: 05/03/2009 14:15
1486. Nume: Dan Munteanu
Data: 05/03/2009 18:16
1487. Nume: Budisteanu Bogdan
Varsta: 41
Sex: m
Oras, Tara: Romania Bucuresti
Data: 05/03/2009 20:58
1488. Nume: BARTHA DANIELA
Comentarii: pacat ca am uitat sa mai fim oameni ,legile la origine au fost concepute sa mentina
ordinea , nu prostia
Varsta: 38
Sex: f
Oras, Tara: Timisoara
Data: 05/03/2009 22:55
1489. Nume: Motronea Doru Florin
Varsta: 31
Sex: m
Oras, Tara: Pausesti Maglasi, Valcea
Data: 06/03/2009 07:47
1490. Nume: BIZGAN DANIELA CRISTINA
Varsta: 24
Sex: f
Oras, Tara: Cluj-Napoca
Data: 06/03/2009 10:35
1491. Nume: Oana Opris
Varsta: 25
Sex: f
Oras, Tara: cluj napoca
Data: 06/03/2009 10:38
197/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
1492. Nume: Orban Julia
Data: 06/03/2009 10:44
1493. Nume: Grigoriu Marius
Varsta: 29
Sex: m
Oras, Tara: Botosani
Data: 06/03/2009 12:01
1494. Nume: Mihaela Fracea
Varsta: 45
Sex: f
Oras, Tara: Noua Zeelanda
Data: 06/03/2009 12:59
1495. Nume: Deaconu Mircea
Comentarii: nimic nu se intampla in tara asta pentru ca functionarii statului nu stiu decat sa se
ascunda in spatele hartiilor. totul este numai fuga de raspundere si furtisaguri.
Varsta: 35
Sex: m
Data: 06/03/2009 15:39
1496. Nume: Cristian Georgescu
Varsta: 36
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 06/03/2009 18:53
1497. Nume: Maftian Anisoara
Varsta: 20
Sex: f
Oras, Tara: Com Marginea jud Suceava
Data: 06/03/2009 18:55
1498. Nume: Cristea Elena
Varsta: 30
Sex: f
Data: 06/03/2009 20:12
1499. Nume: Alina Precupescu
Comentarii: Asta e culmea prostiei. Legile astea pentru ce sunt facute, pentru oamenii care-si vad de
treaba si-si gospodaresc comuna sau impotriva lor? Iar daca legea spune sa nu se construiasca
fara autorizatie, atunci cei care raspund de aplicarea ei ar trebui sa-si foloseasca mintea, sa judece
situatia si sa nu aplice legea orbeste.
Varsta: 39
Sex: f
Oras, Tara: Sibiu
Data: 06/03/2009 22:40
1500. Nume: Gavrila Arion
198/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Comentarii: Niste imcompetenti, indolenti si puturoshi fara margini vor sa taie orice initiativa de a zidi
ceva . Poate ar trebui sa fim mai atenti la cei pe care ii votam cu atita frenezie- uneori. Astfel, s-ar
preintimpina din start aparitia unor astfel de "fenomene" care lupta cotra naturii lucrurilor. SUNTEM
IN MIENIUL 3 !!!
Varsta: 48
Sex: m
Oras, Tara: Cluj
Data: 07/03/2009 09:36
1501. Nume: halip cristina
Comentarii: Felicitari!
Varsta: 30
Sex: f
Oras, Tara: marginea
Data: 07/03/2009 16:41
1502. Nume: Raluca Enescu
Varsta: 19
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti, Ro
Data: 07/03/2009 19:48
1503. Nume: Apetre
Sex: m
Oras, Tara: Brasov
Data: 08/03/2009 08:44
1504. Nume: Irefutabilul
Data: 08/03/2009 11:55
1505. Nume: Bogdan Grigoriu
Varsta: 54
Sex: m
Oras, Tara: Iasi
Data: 08/03/2009 14:12
1506. Nume: Babias Cristian Ovidiu
Comentarii: Pana sa se construiasca podul am trecut de vreo 4 ori pe ruta ocolitoare si am crezut ca
mor. Ce m-a amuzat mai mult a fost faptul ca mergeam cu 2-3 km/h, si aveam impresia ca se rupe
masina in doua, dar indicatoarele te informau ca NU AI VOIE SA CIRCULI CU MAI MULT DE 30
KM/H; buna gluma. Eu le sugerez locuitorilor din Marginea sa isi angajeze un avocat bun si sa dea
statul in judecata, daca e posibil. Oricum vreau sa le multumesc locuitorilor din Marginea ca au avut
inima si vointa si au facut acel pod. FELICITARI! Pe aceasta cale le ii multumesc statului roman ca
ma pune sa platesc taxa de drum ca sa am pe unde sa imi stric masina!
Varsta: 28
Sex: m
Oras, Tara: Siret, Suceava
Data: 08/03/2009 20:07
1507. Nume: Nina Hanta
199/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Varsta: 25
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti, RO
Data: 09/03/2009 11:07
1508. Nume: Raia Nicolae
Comentarii: Semnez petitia.Au facut podul pentru ei, e ca si cand ti-ai face casa pentru tine, ca daca
trebuia podul pentru altcineva, normal ca nu-l faceau. Dar l-au facut pentru ca ei aveau nevoie, iar
autoritatile n-au nevoie.
Varsta: 38
Sex: m
Oras, Tara: Motru,Romania
Data: 09/03/2009 13:07
1509. Nume: Nicoara Radu
Varsta: 30
Sex: m
Oras, Tara: Blaj, Romania
Data: 09/03/2009 13:08
1510. Nume: laura felea
Varsta: 30
Sex: f
Oras, Tara: ro
Data: 09/03/2009 17:05
1511. Nume: paul nicoara
Comentarii: jos palaria pentru oamenii de la maginea!
felicitari pact!
daca autoritatile "ticaloase" (RUSINE!!!!) vor reusi sa trimita in instanta dosarul atunci va rog sa ne
contactati pe toti semnatarii petitiei sa mergem la proces.
Varsta: 55
Sex: m
Oras, Tara: turnu magurele
Data: 09/03/2009 20:12
1512. Nume: Olivia DIMA
Varsta: 29
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 10/03/2009 09:36
1513. Nume: Juravlea Stefan-Ovidiu
Varsta: 27
Sex: m
Oras, Tara: Suceava, Romania
Data: 10/03/2009 09:55
1514. Nume: Miron Brezuleanu
Data: 10/03/2009 09:57
200/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
1515. Nume: Cioceanu George
Varsta: 24
Sex: m
Oras, Tara: Campina
Data: 10/03/2009 10:53
1516. Nume: Bogdan Sumanariu
Data: 10/03/2009 11:27
1517. Nume: Vali Dobre
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 10/03/2009 12:57
1518. Nume: alexandru hascec
Comentarii: rusine rusine rusine rusine rusine. prostu' nu e prost destul daca nu e si fudul. daca ei nu
au fost in stare si au facut oamenii de buna credinta nu le convine. rusine rusine rusine
Varsta: 24
Sex: m
Oras, Tara: radauti
Data: 10/03/2009 13:21
1519. Nume: Veronica Cotea
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 10/03/2009 14:25
1520. Nume: iulia bratu
Data: 10/03/2009 18:59
1521. Nume: SFARNACIUC CARMEN
Varsta: 22
Sex: f
Oras, Tara: Marginea
Data: 10/03/2009 21:42
1522. Nume: Florin Gherghina
Varsta: 25
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 10/03/2009 22:48
1523. Nume: Dumitru Nichitean
Comentarii: Felicitari voua marginenilor! Au dat dovada de curaj si unitate. Ar fi o aberatie si-o gafa rar
intalnita sa condamne tocmai pe cei ce fac bine comunitatii. Doar autoritatile vor sa faca la Marginea
asemenea ca si cu acel amarat de pod din Radauti lung de doar 20m, constructia sau mai bine zis
reparatia acestuia durand vreo 3 ani!!!!! cand in orice tara normala cu muncitori, ingineri, sefi si
primari normali, acesta ar dura nu mai mult de 2-3 luni, avand acelasi buget!!
Incredibil, nici in epoca de piatra nu se construia atat de incet. E strigator la cer atunci cand coruptii,
nesimtitii,lacomii si idiotii sunt pusi sa conduca!
201/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Sex: m
Oras, Tara: Londra,Marea Britanie
Data: 11/03/2009 04:48
1524. Nume: Aleodor NICHIFOR
Comentarii: Doamne...in ce tara traim?!!!!!!!
Varsta: 42
Sex: m
Oras, Tara: Suceava, ROMANIA
Data: 11/03/2009 08:53
1525. Nume: Iacovache Andrei
Varsta: 26
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti , Romania
Data: 11/03/2009 10:49
1526. Nume: Cobileac Alin
Varsta: 24
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 11/03/2009 11:29
1527. Nume: Alex
Sex: m
Oras, Tara: Timisoara
Data: 11/03/2009 12:55
1528. Nume: SIMIONESCU ADRIAN
Comentarii: Bravo voua, moldovenii mei!
Varsta: 37
Sex: m
Oras, Tara: BUCURESTI
Data: 11/03/2009 13:13
1529. Nume: Mariana CELAC
Comentarii: Sper ca odata si odata fiecare sa urmeye pilda celor din Margine si sa avem cat mai multi
Margineni. O vom duce cu totii mult mai bine
Varsta: 63
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 11/03/2009 13:15
1530. Nume: Diana Cretu
Varsta: 30
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 12/03/2009 12:39
1531. Nume: Vlad Dumitrescu
202/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Varsta: 28
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 12/03/2009 13:54
1532. Nume: Radu Andrei Tentea
Data: 12/03/2009 14:31
1533. Nume: Rodica Rosu
Comentarii: Saptamanal avem deplasari in zona Marginea si deja am distrus masinile folosind ruta
ocolitoare, care nu este nici marcata si nici semnalizata adecvat
Varsta: 43
Sex: f
Oras, Tara: Ploiesti, Romania
Data: 12/03/2009 14:51
1534. Nume: Mugur Copaceanu
Comentarii: autoritatile ar fi trebuit sa verifice MAI INTII daca podul este conform cu normele in
vigoare si apoi sa emita autorizatie de constructie>Rolul statului este de a ajuta in primul rind
cetatenii nu de a le pune piedici la fiecare initiativa
Varsta: 38
Sex: m
Oras, Tara: Constanta
Data: 12/03/2009 18:28
1535. Nume: marius enachi
Comentarii: sunt convins ca statul roman are dreptate legal :)
dar la fel de convins sunt ca legal oamenilor respectivi .. contribuabili le trebuia asigurat un pod
intr-un timp bine definit.
daca acel timp bine definit ... cine s-a autosesizat din partea statului ???
Varsta: 32
Sex: m
Oras, Tara: Iasi
Data: 13/03/2009 01:39
1536. Nume: Tudor Viorel Ciobanu
Varsta: 32
Sex: m
Oras, Tara: Ploiesti
Data: 13/03/2009 09:59
1537. Nume: Iulian Dragusin
Varsta: 33
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 13/03/2009 11:12
1538. Nume: Cosmin Anghel
Varsta: 26
Sex: m
203/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 13/03/2009 11:14
1539. Nume: Olaru Marian
Comentarii: Prin acest fapt, marginenii se dovedesc a fi cetateni cu un deosebit spirit de initiativa. Ei
trebuie felicitati si nu incatusati, cum i-ar dori unii dintre mai marii zilei. Ma intreb unde este acum dl
MIHAI TATULICI si de ce nu-i mai "promoveaza" pe margineni, asa cum a facut-o in vara trecuta, la
inundatii?
Gestul locuitorilor din Marginea trebuie sa determine o larga solidarizare a comunitatilor locale,
judeteana si... nationala pentru ca statul sa ia in seama, mai ales, trebuintele cetatenilor si nu
birocratia. Statul trebuie sa fie in slujba cetatenilor si nu impotriva lor. Ceea ce au facut marginenii
vine in intampinarea interesului general. Ca urmare, legea ca expresie a vointei generale, trebuie
sa-i apere pe cetateni, chiar si atunci cand "alcatuirile" zielei le sunt potrivnice
Varsta: 52
Sex: m
Oras, Tara: Sucevita, Jud. Suceava
Data: 13/03/2009 15:26
1540. Nume: Dragoi Nicolae Daniel
Varsta: 34
Sex: m
Oras, Tara: Suceava
Data: 14/03/2009 00:01
1541. Nume: Nistor Ana
Data: 14/03/2009 12:41
1542. Nume: cosmina sinpetrean
Data: 14/03/2009 16:26
1543. Nume: Iulian Manea
Sex: m
Oras, Tara: Ploiesti
Data: 14/03/2009 18:51
1544. Nume: Ion Plesa
Varsta: 52
Sex: m
Oras, Tara: Romania, Bucuresti
Data: 14/03/2009 23:18
1545. Nume: Marcel sescu
Comentarii: Nu mai ai ce comenta
Varsta: 54
Sex: m
Oras, Tara: Bakersfield Ca USA
Data: 15/03/2009 07:17
1546. Nume: Zarojanu Tudor Calin
Varsta: 52
204/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 15/03/2009 09:22
1547. Nume: osipov angelica
Sex: f
Oras, Tara: constanta, romania
Data: 15/03/2009 11:19
1548. Nume: Zbranca Dorina
Varsta: 22
Sex: f
Oras, Tara: Suceava
Data: 16/03/2009 00:21
1549. Nume: Trifu Andrei Marius
Varsta: 18
Sex: m
Oras, Tara: Focsani,Vrancea,Romania
Data: 16/03/2009 04:30
1550. Nume: Oana
Sex: f
Oras, Tara: Oradea, Romania
Data: 16/03/2009 11:32
1551. Nume: MUNTEANU IONU*T
Comentarii: Autoritati de rasul lumii!!!
Varsta: 18
Sex: m
Oras, Tara: Romania
Data: 16/03/2009 17:14
1552. Nume: Ignat Andrei
Data: 17/03/2009 22:54
1553. Nume: Ciobanu Corneliu Betuel
Varsta: 30
Sex: m
Oras, Tara: Portland, SUA
Data: 17/03/2009 23:49
1554. Nume: Covaci Constantin
Comentarii: Ce usor e sa spui "a fost incalcata legea" fara niciun efort de a gandi ca legile facute de
oameni ar trebui sa fie pentru oameni si nu impotriva oamenilor.
Oare in afara unui aviz sau aprobare de constructie, ce efecte "impotriva" oamenilor o avea podul
de acolo?
Felicitari Marginenilor - nu pentru ca au incalcat legea ci pentru exemplul dat tuturor celor care
traiesc dupa deviza "Mie nu mi-a dat" sau "Statul nu ne-a ajutata cu nimic".
Rusine functionarilor care in loc de pod sau drum s-au gandit ca e mai usor sa dea "catuse", cu
205/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
mesajul: "Stati fratilor in banca voastra ca altfel o incurcati". Rusine!!!!!
Varsta: 41
Sex: m
Oras, Tara: Curtea de Arges
Data: 18/03/2009 06:59
1555. Nume: dan constantin branici
Comentarii: sper sa nu fie prea tarziu
Varsta: 75
Sex: m
Oras, Tara: Ploiesti, Romania
Data: 18/03/2009 11:29
1556. Nume: manta adrian eduard
Varsta: 27
Sex: m
Oras, Tara: bucuresti,romania
Data: 18/03/2009 16:33
1557. Nume: Daiana Heinrich
Varsta: 33
Sex: f
Oras, Tara: Barcelona
Data: 18/03/2009 16:42
1558. Nume: Mihaela Dumitrica
Varsta: 32
Sex: f
Data: 18/03/2009 22:37
1559. Nume: Mihai Buda
Data: 18/03/2009 22:41
1560. Nume: Dan Dragu
Data: 18/03/2009 23:09
1561. Nume: renee
Varsta: 28
Sex: f
Oras, Tara: Romania, Bucuresti
Data: 19/03/2009 09:40
1562. Nume: shulea steliana
Varsta: 48
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 19/03/2009 15:15
1563. Nume: Gherasie Nicoleta
Data: 19/03/2009 18:15
206/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
1564. Nume: Bogdan Pop
Varsta: 29
Sex: m
Oras, Tara: Cluj
Data: 19/03/2009 22:32
1565. Nume: manuela buda
Varsta: 47
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 20/03/2009 00:27
1566. Nume: Irimus Florin
Comentarii: Sper si la alti pasi facuti de oameni impotriva birocratiei si nepasarii organelor autorizate.
Varsta: 28
Sex: m
Oras, Tara: originar Oradea, momentan locuiesc in Japonia
Data: 20/03/2009 07:38
1567. Nume: Lupu Ioana
Varsta: 41
Sex: f
Oras, Tara: Brasov
Data: 20/03/2009 08:55
1568. Nume: Guinea Sorin
Varsta: 23
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti,Romania
Data: 20/03/2009 11:08
1569. Nume: Lie Ramona Mihaela
Data: 20/03/2009 12:15
1570. Nume: Maria Preoteasa
Comentarii: este incredibil, supararea autoritatilor este cu atat mai mare cu cat nu au reusit sa mai
umple buzunarul vreunui mare edil
Sex: f
Oras, Tara: Romania, Bucuresti
Data: 20/03/2009 14:28
1571. Nume: Luminita Maidac
Varsta: 42
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 20/03/2009 21:54
1572. Nume: lungu bogdan
Data: 20/03/2009 22:30
207/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
1573. Nume: TIVDA PETRE
Comentarii: de asta este tara asta unde este,cetatenii nu au cerut nimic de la stat si au facut singuri
acel pod care a costat ceva si acum politia vrea sa-i inchida pe acei
oameni.RUSINEEEEEEEEEEEEEEEEEE
Varsta: 31
Sex: m
Oras, Tara: clit,romania
Data: 21/03/2009 13:26
1574. Nume: Florin Ros
Sex: m
Oras, Tara: Cluj
Data: 21/03/2009 17:57
1575. Nume: Barbatei Claudiu
Varsta: 36
Sex: m
Oras, Tara: Arad
Data: 22/03/2009 12:19
1576. Nume: Horia Stancescu
Comentarii: mi-e rusine ca nu am facut in viata mea ceva asemantor.
Varsta: 42
Sex: m
Oras, Tara: Bucruesti, Romania
Data: 22/03/2009 20:18
1577. Nume: Rosca Tudpr
Varsta: 20
Sex: m
Oras, Tara: Manchester, Marea Britanie
Data: 23/03/2009 06:09
1578. Nume: ELVIRA PETRESCU
Varsta: 39
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 23/03/2009 11:08
1579. Nume: Ast Daliana
Varsta: 40
Sex: f
Oras, Tara: Rm.Valcea
Data: 23/03/2009 11:11
1580. Nume: Pislaru Razvan Andrei
Data: 23/03/2009 12:43
1581. Nume: GRIGOREAN MARCEL
Varsta: 36
208/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Sex: m
Oras, Tara: torino italia
Data: 23/03/2009 18:37
1582. Nume: amarfoae george vlad
Varsta: 21
Sex: m
Oras, Tara: iasi
Data: 24/03/2009 16:29
1583. Nume: mariana massaci
Varsta: 39
Sex: f
Oras, Tara: bucuresti, romania
Data: 26/03/2009 11:23
1584. Nume: Colceru Ionut
Comentarii: fara cuvinte
Varsta: 27
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 26/03/2009 13:20
1585. Nume: Maria Neagu (Vera)
Comentarii: ii admir din tot sufletul pe locuitorii din Marginea - Suceava.
Ramane numai sa fie verificata tehnic rezistenta podului
Varsta: 65
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti - Romania
Data: 27/03/2009 11:59
1586. Nume: Sturzu Gheorghe
Comentarii: Oare ce parere au cei din orasul Casvana?
Varsta: 28
Sex: m
Oras, Tara: Timisoara, Romania
Data: 27/03/2009 14:13
1587. Nume: Blasciuc Constantin Adrian
Varsta: 24
Sex: m
Oras, Tara: Marginea, Romania
Data: 27/03/2009 15:59
1588. Nume: Andreea
Varsta: 23
Sex: f
Oras, Tara: Iasi, Romania
Data: 29/03/2009 14:44
209/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
1589. Nume: catalin
Comentarii: rusine autoritatilor, Bravo locuitorilor.. adevarati gospodari !
asa-s bucovinenii
Varsta: 36
Sex: m
Oras, Tara: bucuresti
Data: 29/03/2009 17:22
1590. Nume: Zamfir Cristian
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 29/03/2009 17:22
1591. Nume: Ilies Diana-Carolina
Varsta: 24
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 29/03/2009 17:24
1592. Nume: vinersan adrian
Comentarii: ce mai poti zice intr-un asemenea caz ....
Eu sper ca functionarii, directorii,... care au permis sa se ajunga in aceasta situatie sa plateasca
(desi nu cred ca o sa apuc acea zi ...)
Varsta: 22
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 29/03/2009 18:11
1593. Nume: Petre Mitrut
Comentarii: Sa fie trasi la raspundere PENAL forurile statului ce nu-si fac treaba, NU cei ce-si fac
singuri traiul mai usor.
RUSINE pentru cei ce iau astfel de masuri !
Apele Romane au poduri provizorii mult subdimensionate de zeci de ani , vezi podul de la Ionesti
-Gaiesti si nu mai sunt penalizate de nimeni
Varsta: 47
Sex: m
Oras, Tara: Dragasani Romania
Data: 29/03/2009 18:31
1594. Nume: Gabriel Stanica
Comentarii: Sunt de acord cu demersul cetatenilor din comuna Marginea
Varsta: 31
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 29/03/2009 19:10
1595. Nume: Adrian Vlad
Varsta: 27
Sex: m
210/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
Oras, Tara: Bucuresti
Data: 29/03/2009 20:09
1596. Nume: Andreea Brodocianu
Varsta: 24
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 29/03/2009 22:54
1597. Nume: Rezeanu Justin
Data: 29/03/2009 23:54
1598. Nume: neagoe irinel
Comentarii: traiasca podul
Varsta: 26
Sex: m
Oras, Tara: ploiesti
Data: 30/03/2009 00:30
1599. Nume: Cront Laura
Comentarii: Traim in Romania
Varsta: 36
Sex: f
Oras, Tara: Dorohoi, Romania
Data: 30/03/2009 10:30
1600. Nume: Simona Filip
Varsta: 24
Sex: f
Oras, Tara: Timisoara
Data: 30/03/2009 12:39
1601. Nume: oprescu
Varsta: 25
Sex: f
Oras, Tara: ploiesti,romania
Data: 30/03/2009 13:57
1602. Nume: Remus
Comentarii: Traim in Romania.No comment!
Varsta: 23
Sex: m
Oras, Tara: Baia Mare - Romania
Data: 31/03/2009 02:14
1603. Nume: Chitu Marian
Varsta: 19
Sex: m
Oras, Tara: Siret
Data: 31/03/2009 06:50
211/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
1604. Nume: Bianca Faur
Varsta: 19
Sex: f
Oras, Tara: Timisoara
Data: 31/03/2009 07:14
1605. Nume: Eugen Chirovici
Comentarii: M-am saturat de Romania medievala !
Varsta: 64
Sex: m
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 31/03/2009 11:57
1606. Nume: Valean Luiza
Comentarii: Unitatea oamenilor simpli reprezinta cosmarul politicienilor si mafiei. Felicitari pt. ceea ce
ati realizat.
Oras, Tara: Curtea de Arges, Romania
Data: 02/04/2009 01:40
1607. Nume: Niculescu Alexandra
Varsta: 59
Sex: f
Oras, Tara: Bucuresti, Romania
Data: 02/04/2009 09:24
1608. Nume: BOBESCU CRISTIAN
Varsta: 28
Sex: m
Oras, Tara: arad, romania
Data: 02/04/2009 13:27
1609. Nume: Petrescu Andreia
Varsta: 56
Sex: f
Oras, Tara: Petrosani
Data: 02/04/2009 23:37
1610. Nume: Radu Carmen
Data: 03/04/2009 14:05
1611. Nume: Rusu Ef.
Comentarii: Tot respectul pentru margineni.
Felicitari Fundatiei PACT si tuturor celor care au fost alaturi de
locuitorii din Marginea in emisiunea televizata realizata de
M Tatulici.
Sper sa primiti ajutorul promis de catre avocatii parlamentari.
Varsta: 57
Sex: f
Oras, Tara: Suceava Romania
Data: 04/04/2009 19:31
212/213
www.PetitieOnline.ro - 06/04/2009 22:53:22
1612. Nume: Atena Groza
Data: 04/04/2009 20:31
1613. Nume: Antohi Madalin
Comentarii: nu am inteles la ce ii incurca pe altii cui nu ii place podul sa nu treaca pe el
Varsta: 25
Sex: m
Oras, Tara: torino italia
Data: 06/04/2009 22:31
1614. Nume: Halip Domnica
Comentarii: sant din Marginea, si chiar daca nu asi fi fost tot asi fI de partea lor
Varsta: 26
Sex: f
Data: 06/04/2009 22:42
căutare personalizată

Cuprins