Cetatea de la Marginea

În anul 1990 am fost împreună cu echipa de montaniarzi din Rădăuţi la Muzeul de Istorie din Suceava pentru a ne documenta în legătură cu un haiduc care a trăit în zona Suceviţa - Solca (Muntii Obcina Mare), Ion Darie. Studiind în cărţile care ne-au fost puse la dispoziţie despre locurile pe unde a călătorit acest haiduc am găsit şi o hartă a zonei Suceviţa din vremea imperiului austro-ungar. Pe acea hartă era trecută în dreptul localităţii Marginea o cetate. Informaţia ne-a uimit şi ne-a incitat la căutare si descoperire.
O căutare sistematică am început-o de abia în anul 2008. După harta cu pricina, respectiva cetate s-ar fi aflat pe Dealul Cetăţii, deal care se leagă printr-o şa cu Dealul Fătului, acestea fiind primele înălţimi înainte de zona munţilor de la Suceviţa după ce depăşim zona de depresiune a Rădăuţilor.
Pe harta actuală (extras din Nicolae Barbu, Liviu Ionesi - Obcinele Bucovinei - Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1987) este trecut doar Dealul Fătului, altitudine maximă 535 metri iar Dealul Cetăţii ar fi parte din Dealul Fătului (foto 1). Poza 1 a fost făcută de la ieşirea din Marginea înspre Suceviţa, în apropierea schitului din acea parte a satului. Faptul că primul deal de la ieşirea din localitatea Marginea, celebră prin ceramica sa neagră, se numeşte Dealul Cetăţii ne-a întărit convingerea că acolo a fost ceva.
Aceste dealuri se află pe malul stâng geografic al Pârâului Suceviţa şi au dispunere paralelă cu drumul care duce din Marginea spre Suceviţa, pe o distanţă de aproximativ 4 km, până în dreptul localităţii Voievodeasa (de unde aceste dealuri se abat brusc spre dreapta dacă le parcurgem înspre amonte). Dealul este putenic împădurit pe partea nordică iar pe partea dinspre sat se află doar pâlcuri de copaci.

Pentru a începe cercetările am pornit din centrul comunei Marginea, pe drumul care duce spre Putna. După circa 7-8 minute ajungem la o intersecţie marcată pe partea dreaptă în sensul nostru de mers de o cruce mare din piatră. Drumul pe care ne abatem se află pe partea opusă acestei cruci şi duce către Şcoala generală nr. 2 şi către biserica “de peste apă”, cum spun localnicii. La circa 100 m de clădirea şcolii ne abatem la dreapta, pe un drum care duce la ieşirea din sat, printre nişte case. Din acest loc drumuşorul nostru are aspectul unui drum de ţară şi duce direct către Dealul Cetăţuia, care se află în faţa noastră la câteva sute de metri.
Am început să studiem dealul sistematic (foto 5, aproape de vârful dealului). Dealul are pante foarte line şi nu prezintă nici o dificultate. Chiar în primul vârf din faţa noastră unii localnici spun că a fost pe vremuri un turn de observaţie. Fiind foarte aproape de sat terenul a fost împărţit şi arat, astfel că sunt foarte multe şanţuri mai mici sau mai mari, limite de terenuri marcate prin anumite ridicături. De aceea e aproape imposibil să găsim urme vechi de ziduri. Mai aflăm că clădirea a ceea ce numim noi cetăţuia a fost ridicată din bârne, pe nişte valuri de pământ şi nu pe o temelie.
Am căutat mai departe şi am găsit totuşi ceva care ne-a atras atenţia. Cu cât înaintăm spre zona mai înaltă a dealului, adică spre Dealul Fătului, observăm pe partea stângă în sensul de urcuş o zonă de abrupt, înaltă pe alocuri de 20-25 m, acoperită de vegetaţie alcătuită din copaci tineri şi foarte deşi (foto 2). Această caracteristică a dealului pe care ne aflăm se menţine pe o distanţă foarte mare. Este interesant că la baza acestui abrupt se află un val de pământ care rămâne paralel cu zona de abrupt sau cu creasta dealului, pe câteva sute de metri (foto 3). Acest val de pământ pare să fie făcut de mâna omului. Valul începe din dreptul unei zone mlăştinoase, unde se află şi o cruce albă de dimensiunea unui om, cruce care marchează un izvor şi care a fost construită pe la începutul anilor 1900. (foto 4)

Cutreierând dealul am mai găsit foarte multe zone cu alunecări de teren şi o porţiune de teren de dimensiuni reduse, aproximativ 50 x 40 m, pe care nu prea creştea vegetaţie spre deosebire de restul zonei unde creşte iarbă bogată şi sunt multe tufe. Primăvara creşte podbal din plin în aceste locuri (foto 6). Pe această porţiune am găsit nişte pietre mărunte şi alb-maronii (de ordinul centimetrilor), unele parcă netezite însă nimic care să conducă la idea că acolo ar fi fost vreo construcţie.

În partea opusă creastei Dealului Fătului faţă de Pârâul Suceviţa se află un Pârâu cu numele Cetăţuia. Am cercetat şi albia acestui pârâu precum şi împrejurimile sale şi în afară de nişte râpe şi câteva alunecări de teren, toate aflate în pădurea de foioase şi pe alocuri de conifere de pe această parte a dealului, nu am găsit urme de vreo construcţie. Un localnic ne-a povestit că acum aproape 40 de ani se afla undeva în această pădure şi aproape de albia Pârâului Cetăţuia era o poiană în care s-ar fi aflat nişte urme de construcţii dar poiana a fost împădurită şi acum e greu de pătruns în desişul de tufe şi mărăcinişuri de acolo. Am găsit unele ridicături mai interesante în pădurea cu pricina dar tot nu sunt revelatoare.
În concluzie, este posibil să fi fost o construcţie sau poate doar un turn de observaţie aproape de satul Marginea dar locul exact al amplasării s-a şters în timp în mare parte din cauza activităţii umane. Nu am obţinut nici o informaţie despre localizarea în timp a cetăţii, cine a construit-o, în ce epocă şi dacă servea doar la observarea văii spre Suceviţa.

Fotografiile sunt făcute în mai multe anotimpuri, pe o perioadă de 2 ani. La cercetări au participat mai mulţi din echipele mai vechi sau mai noi. Unul dintre cei mai îndârjiţi căutători a fost Costică Martinescu. Mai putem aminti pe Radu Bouaru (băiatul meu, care m-a însoţit la câteva căutări), Paul Coman, Ionuţ Lazăr, Mihai Gătej, George Olărean şi Daniel Flutur.

Articol scris de Vasile Bouaru Radauti
Adauga un comentariu