Şoferul unui autoturism a ajuns în stare gravă la după ce o altă maşină l-a izbit violent. Potrivit IPJ Suceava, vineri, la ora 20.00, pe DN 17A în afara comunei Marginea, M. Florin, de 29 ani, din comuna Suceviţa, în timp ce conducea un autoturism, a observat târziu că autoturismul care circula în faţa sa în aceeaşi direcţie de mers, condus de B. Maria, de 27 ani, din localitate, a frânat deoarece avea un atelaj hipo în faţa sa, motiv pentru care a virat stânga cu intenţia de a intra în depăşirea acestuia.
Nepăstrând o distanţă laterală suficientă, M. Florin a acroşat cu partea dreapta faţă colţul stânga spate al autoturismului ce a frânat, după care a pătruns pe contrasens, izbindu-se frontal cu un alt autoturism, condus de către C. Viorel, de 54 ani, din municipiul Rădăuţi.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală gravă a lui C. Viorel, care fiind transportat la spital i s-a stabilit diagnosticul: ,,fractură deschisă femur stâng” necesitând pentru vindecare 50-55 zile de îngrijiri medicale şi uşoară a soţiei C. Valeria, de 48 ani, din municipiul Rădăuţi.
Conducătorii auto purtau centură de siguranţă, au fost testaţi cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, după care li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Imediat după producerea accidentului, Detaşamentul de pompieri Rădăuţi a intervenit cu un echipaj de Descarcerare.
Ajunşi la faţa locului, lucrătorii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au găsit o victimă încarcerată, în urma coliziunii dintre două autoturisme marca Dacia şi Volkswagen.
Pompierii au izolat şi balizat zona, după care au trecut la descarcerarea conducătorului autoturismului Dacia şi acordarea primului ajutor medical, după care a fost predat unui echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean, fiind transportat la spital pentru investigaţii amănunţite.
Sursa News Bucovina