1 iunie 2010

Comori din Bucovina, Comorile lui Darie Pomohaci



Incă din cele mai vechi timpuri s-au tot purtat zvonuri printre oameni că prin unele locuri din munţii ce înconjoară satul Putna ar exista comori, ascunse de cine ştie cine, nedescoperite. Până după primul război mondial oamenii au tot scormonit prin văgăuni şi locuri mai dosnice, despre unele ducându-se vestea că s-ar fi găsit urme şi chiar bani de aur ascunşi de vreun haiduc, vreun hoţ sau vreun fugar care n-a mai apucat a se întoarce pierzându-şi urma prin alte locuri.Cel mai des a fost pomenit numele haiducului Darie, despre care este ştiut că l-au purtat des paşii prin locurile Putnei 



Putna a fost vizitată şi de hoţi care în 1844 au prădat biserica satului, iar prin 1845 au prădat din nou mănăstirea jefuindu-i şi pe călugări de bani; aceştia, hoţii, au fost descoperiţi şi predaţi justiţiei. Hoţii de drumul mare care jefuiau caravanele ce transportau mărfuri pe drumul „împărătesc", ce lega Lembergul de Suceava prin Cernăuţi şi Siret, nu este exclus să-şi fi ascuns şi ei comorile în preajma Putnei, din prăzile jefuite, mai ales când erau din părţile locului.
Din spusele bătrânului Mihai Caba a lui Ţâlică, auzite de la bunicul său Petre Caba a lui Bodrângă, existau pe vremuri două feluri de hoţi: hoţi care furau o singură dată în viaţa lor, când puteau da o lovitură zdravănă, pe care nu-i ştia nimeni şi nici nu-i bănuia - din aceştia au fost pe vremuri şi la Putna câţiva, pe care chiar dacă-i bănuia cineva nu-i demasca pentru că nu se legau de vreun gospodar din sat, loviturile le dădeau prin alte părţi - şi hoţi de totdeauna, care deseori băteau lăturile ca să nu fie prinşi. Haiduc în părţile noastre a fost numai Darie cu câţiva voinici în ceata lui cu care atacau, cum este ştiut, numai pe cei avuţi şi bunurile luate le împărţea celor nevoiaşi.
Pe numele haiducului Darie sunt legate multe locuri din împrejurimile Putnei. Eudochia lui Dumitru Cenuşă născută în 1892 a povestit că toate dealurile Putnei, de când ţine ea minte, au fost scormonite de oameni care n-aveau linişte nici somn, cu gândul numai la comori. Mult râvnita comoară despre care a spus şi Vasile Andrieş a lui Scridon, n. 1893, ar fi fost cea îngropată de Darie în Priluca lui Arsenie de lângă Măgura Mare. În ceata lui se spune că Darie ar fi avut şi un ţigan căruia i-a venit odată rândul să păzească comoara. Darie le punea cinstea la încercare, fiecare depunând jurământ că nu se va atinge de comoară. Ţiganul, lacom, nu s-a răbdat şi a „ciordit" ceva din comoară. Darie, observând, n-a mai stat mult pe gânduri şi i-a tăiat capul pe care 1-a aşezat pe comoară s-o păzească.
Împrejurările nu i-ar mai fi permis lui Darie a se abate pe la locul unde era comoara şi aceasta ar fi rămas neatinsă de-a lungul vremurilor. Oamenii care descopereau locul, văzând capul ţiganului şi mai târziu numai scăfârlia, fugeau cât îi ţineau picioarele zicând că-i locul dracului.

Eudochia lui Dumitru Cenuşă a mai povestit: „Bărbatul meu prin 1920, s-a dus în căutarea acelei comori, luând cu el şi un călugăr de la mănăstire să sfinţească locul. Dar se vede lucru că a călcat doar pe acel loc fără a-1 nimeri, căci noaptea i s-au arătat în vis patru draci care i-au poruncit să nu mai umble după comori. De atunci piciorul lui n-a mai călcat prin Măgura şi nici nu s-a mai gândit la comori."
Multă vreme s-a vorbit că şi sus pe Solotruc (dealul de piatră) sunt ascunse comori. Povesteşte Gh. Fodor, n. 1903, că fiind copil, 1-a luat tatăl său împreună cu unchiul său Toader Fodor şi au pornit într-o bună zi să sape pe unde li s-a părut că pământul sună a gol. Şi tot săpând au dat într-un loc de o groapă cu un perete zidit din piatră. Şi-au dat seama c-au nimerit pivniţa despre care auzise din bătrâni c-ar fi existat şi căreia i se spunea „bordeiul lui Darie". În groapă au găsit o mătură de cetină uscată, legată cu sârmă şi alte urme că ar fi locuit cineva odată. Obiectul mai important pe care l-au găsit a fost o tavă mare din metal pe care au curăţat-o într-o margine cu poala sumanului şi au văzut că luceşte iar când au ciocănit-o au observat că avea un sunet plăcut. Tava era de formă lunguiaţă şi la capete avea câte o toartă. S-au socotit ei mult la ce ar putea folosi că nu era nici tigaie nici oală să poată fierbe ceva în ea. În cele din urmă băiatul a luat-o şi a dus-o nemţoaicii Rezla lui Sepel care i-a spus că o va folosi pentru surcelele de aţâţat focul şi i-a dat pe ea o patrare de cartofi. Mult s-a mirat şi tata lui cum de i-a dat atâţia cartofi pe aşa un lucru de nimic. „Bună nemţoaică!".
Se spune că Darie şi-ar fi zidit şi pe pârâul Alunişului o pivniţă ale cărei urme s-au văzut până nu demult. După tăierea pădurii pivniţa s-a surpat, dar locul a rămas până astăzi numit „ascunzătoarea lui Darie". În poiana „Cămări" care a fost a lui Dumitru Scântei unde avea mai multe cămări după care şi-a luat numele şi poiana, îşi ascundea şi Darie prăzile luate de la ciocoi pe care le împărţea la săraci.
Mai este cunoscută povestea lui Darie care a ajutat pe o văduvă sărmană cu copii mulţi şi care n-avea vacă. Darie i-a dat o sumă de bani şi a trimis-o în târg la Rădăuţi spunându-i să-şi cumpere cea mai furmoasă vacă şi să-i plătească vânzătorului oricât ar cere pe ea. A stat şi el pe aproape. Femeia a cumpărat vaca, a dat banii şi a plecat bucuroasă acasă. Darie, undeva la o răspântie, a ţinut calea vânzătorului luându-i toţi banii, spunându-i că a luat prea mulţi bani de la o femeie săracă.
Au fost şi cazuri când zvonurile despre comori s-au adeverit. Povesteşte Lazăr Timiş, n. 1889, că înainte de 1900 Vasile a Diliţoaiei care stătea argat la un neamţ bogat, a descoperit undeva nişte bănuţi galbeni, lucitori, pe care i-a dat stăpânului spunându-i: „Uite ce „bumbişori", am găsit, n-ar fi bine să ţintuim hamurile cailor cu ei ?" Stăpânul s-a prefăcut a nu se mira zicând ca are dreptate. L-a luat pe argat să-i arate şi lui locul unde a găsit „bumbişorii". Acolo i-a făcut drum acestuia în altă parte el rămânând să mai sape locul. Vasile l-a tot întrebat pe stăpân când ţintuieşte hamurile, dar stăpânul nu găsea niciodată timp pentru treaba asta.
Costan Schipor, n. 1895, povesteşte că un bogătan din neamul Bruţacenilor avea de argat pe un băieţandru din Vicov cu numele Pricopie Bălici, poreclit „Chioru". Acesta a descoperit într-o groapă din poiana Sihăstrie bănuţi galbeni pe care i-a dus stăpânului. În acea seară stăpânul i-a dat argatului mâncare bună, l-a lăudat pentru vrednicia lui. Gât despre monedele găsite s-a prefăcut a zice că-s nişte tinichele. A doua zi şi-a făcut drum cu argatul la locul unde a găsit „tinichelele", pe băiat trimiţându-1 acasă cu porunca să facă nu ştiu ce treabă şi el s-a apucat să sape locul până a descoperit toată comoara cu care a făcut apoi avere.
S-a povestit mult şi s-a făcut haz pe socoteala lui Crăciun Cenuşă şi a lui Scântei Coroamă care prin 1890-1895 au descoperit într-un huciag din Sihăstrie o ulcică plină cu bănuţi de aur şi argint pe care i-au cercetat cu luare aminte şi văzând că nu sunt bani „îmblători" i-a predat la primărie, neavând ce face cu ei.
Si legendele continua.................

Niciun comentariu:

căutare personalizată

Cuprins