27 februarie 2009

Haiducul Darie Pomohaci


Cine erau haiducii?

În vremurile vechi, când turcii năvăleau în ţară şi oamenii tânjeau după siguranţă, un alt model a fost viteazul. Cu puteri supranaturale şi viteji, fermecaţi să nu poată fi răniţi de nici o armă, capabili să învingă monştri, sărind în ajutorul celor neputincioşi - iată cum sunt eroii, fie că sunt feţi-frumoşi din basme, fie haiduci. Corbea, Toma Alimoş, Miu Zglobiu, Radu Anghel, Pintea Viteazul, Codrian, Iancu Jianu sunt doar câţiva dintr-un şir lung de haiduci care i-au apărat pe nevoiaşi, încercând să ia de la bogaţi şi să dea celor săraci. Nu-i de mirare că oamenii i-au iubit şi încă îşi amintesc de ei în cântece şi poveşti.

Am să vă spun o poveste pe care am auzit-o în comuna Marginea, din judeţul Suceava, unde încă mai trăia, foarte bătrân, un strănepot al haiducului Darie Pomohaci.

Pe vremea când Bucovina fusese alipită Imperiului Austro-Ungar, în Maramureş a haiducit Pintea Viteazul, iar în Bucovina, Darie Pomohaci. Se zice că cei doi voiau să strângă bani ca să-şi facă o armată cu care să elibereze Bucovina de sub dominaţia străină. Darie îşi avea ascunzişul la Pietrele Muierilor, nişte stânci înalte şi împădurite. Acolo cică sunt peşteri jos, la baza stâncilor, dar nimeni nu ştie cum să intre. Cică uşa ascunzătorii nu se vede decât în ziua de Sfântul Gheorghe, când bate soarele pe ea. Oamenii au văzut, însă, că printr-o crăpătură mai mare, de sus, ar putea să ajungă jos, în peşteră. Odată, s-au adunat mai mulţi bărbaţi şi i-au dat drumul unuia cu funia în jos, cu un felinar aprins. Omul le spusese că, dacă mişcă funia, să-l ridice. Ceilalţi, ca să râdă de el, când a mişcat funia i-au dat drumul şi mai jos, abia apoi l-au ridicat. Era ameţit de frică şi felinarul se stinsese.

- Ce-ai văzut? l-au întrebat.

- Era o încăpere, de jur împrejur numai saci cu bani, iar în mijloc o masă, şi pe ea statuia de aur a lui Darie Pomohaci. Dar n-am apucat să văd mai mult, că mi-a suflat dracul în felinar şi mi l-a stins.

Darie Pomohaci a fost menit de mic să fie hoţ şi haiduc. Se spune că a plâns în burta mamei. Dar mama lui, care scotea pâinea din cuptor, nu a ştiut ce să-i ofere ca să tacă şi a zis: „Ista o să fie ori un hoţ, ori un domn mare.“ Şi dacă a zis întâi „hoţ“, hoţ a fost. Şi de mic copil a furat. Întâi un ou, apoi pui… Şi mama, văduvă săracă, nu l-a certat. De aceea se mai spune că, după ce a fost prins de ostaşi, a cerut, ca ultimă dorinţă, să o mai vadă o dată pe mama lui. Cu mâinile legate, în lanţuri, cum era, a muşcat-o pe mamă, spunându-i: „Dumneata eşti de vină, cât am fost mic m-ai lăsat să fur şi acum uite unde am ajuns - în ştreang!“

Dar Darie Pomohaci nu fura numai pentru el; se spune că îi ajuta pe cei săraci. O vădană s-a pomenit cu o vacă în curte, dăruită de Darie, să aibă lapte pentru copii.

Darie a fost prins până la urmă şi spânzurat de creanga unui fag. Oamenii au cântat, cândva, o baladă despre Darie Pomohaci, dar nu o mai ştie nimeni. Se spunea, în baladă, că Darie a presimţit că va fi prins, căci a visat că puşca lui nouă se rupsese în două. Două zile după ce a fost spânzurat de un fag, a venit ordin să-l ducă la Viena viu. Iar fagul a rămas acolo şi nu a fost tăiat nici când s-a defrişat pădurea. Abia pe vremea comuniştilor au tăiat fagul. Şi iarăşi, după tăierea lui, a venit ordin de la inspectorat să nu-l taie… Fagul şi omul au avut acelaşi destin, iar locului şi astăzi i se spune „La făgan“.

Haiducii luau de la bogaţi şi dădeau la săraci

Ţăranii nu-i confundau pe haiduci cu simplii hoţi la drumul mare. Haiducii, ziceau ei, nu adună averi, ci iau de la bogaţi şi dau la săraci. Din comoara lui Pintea Viteazul, oamenii săraci puteau lua bani cât le trebuia ca să facă fapte bune şi să mai iasă din nevoi, căci pentru aceasta o strânsese haiducul. Hoţii jefuiau ca să se îmbogăţească. De aceea, comorile adunate de ei pot fi scoase din pământ. Dar mai sunt şi câţiva hoţi care au rămas prin poveşti, căci aşa e omul, se lasă impresionat de vitejie, chiar şi a celor răi.

Ştiaţi că…

- Povestirile despre haiduci au rămas în memoria oamenilor sub formă de poveşti, legende sau balade? Poveştile erau lungi şi le spuneau oamenii în momentele de răgaz; legendele, când voiau să explice numele unui loc sau vreun fenomen interesant, iar baladele se cântau numai în momente festive, la ospeţe, la masa mare a nunţii, descriind eroi şi întâmplări neasemuite din trecutul îndepărtat.

- Despre unii eroi din balade, cum sunt Corbea, Miu, Golea, Stanciu al Bratului, istoria nu ne poate spune nimic?; alţii, cum sunt cei care au trăit în urmă cu două sute de ani, apar în documente. Pintea Viteazul, Iancu Jianu, Tunsu, Gheorghilaş, Bujor, Ion Pietrariu, Darie Pomohaci, Bolbocean, Vasile cel Mare, Radu Anghel, Muscu, Dăianu sunt câţiva dintre aceştia…

Sursa
http://www.ziarullumina.ro/articole;698;1;15313;0;Cine-erau-haiducii.html

Un comentariu:

Bogdan spunea...

azi am fost si eu cu bicicleta la pietrele muierii si a fost super , un prieten mi-a spus de legenda si am gasit-o pe siteul tau , varianta completa , e super :)

căutare personalizată

Cuprins